Inteligenţa artificială poate accelera descoperirea de noi medicamente, după cum semnalează recentele reușite.
Descoperirea unor noi antibiotice se dovedește o provocare tot mai mare ţinând cont de rezistenţa antimicrobiană în creștere, de timpul necesar pentru ca o moleculă nouă să intre pe piaţă, de incertitudinea privind profitabilitatea acestor demersuri pentru companiile farma. Astfel că descoperirea unor noi molecule cu efect antibiotic folosind inteligenţa artificială (IA) oferă o perspectivă optimistă.
Un studiu publicat recent în Nature Chemical Biology arată că o echipă de cercetători canadieni și americani a reușit să descopere cu ajutorul metodelor de tip machine learning o substanţă activă împotriva Acinetobacter baumannii. Aceasta este o bacterie multirezistentă, nosocomială, una dintre superbacteriile considerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii o ameninţare urgentă. Substanţa se numește abaucin și este eficientă doar împotriva Acinetobacter baumannii. Cercetătorii spun că acest spectru îngust de acţiune este avantajos din două motive: pe de o parte, scade probabilitatea diseminării rezistenţei la această substanţă. Iar pe de altă parte, medicamentul nu ar afecta și microbiota, bacteriile prietenoase din intestin.
Avantajul IA este că poate fi antrenată să înveţe care sunt structurile chimice active împotriva microbilor, pe care ulterior le poate căuta în bazele de date,
scanând zeci de milioane de compuși chimici. Iar aceasta, într-un ritm accelerat și la un cost redus. Abaucin a fost eficient în tratarea rănilor infectate cu Acinetobacter baumannii la șoareci și urmează a fi pregătit pentru studii clinice. „
De aici începe munca”, spune pentru BBC dr. Jonathan Stokes (Departamentul de Biochimie și Știinţe Biomedicale al Institutului de Cercetare a Bolilor Infecţioase „Michael G. DeGroote”, din Canada), unul dintre cercetătorii implicaţi în studiu.
Ca orizont de timp, el estimează că produsul ar putea fi dat în folosinţă în 2030. Cercetătorii analizaseră anterior molecule eficiente împotriva E. coli. După reușita cu Acinetobacter, au în plan să identifice soluţii împotriva Staphylococcus aureus și Pseudomonas aeruginosa.
Surse articole:
https://www.bbc.com/news/health-65709834
https://www.nature.com/articles/s41589-023-01349-8
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe