Conf. dr. Anca Elena Negovan este absolventa UMFST „George Emil Palade” din Tg. Mureș și medic specialist/primar de medicină internă și gastroenterologie la Clinica Medicală II/Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureș.

Cum a afectat pandemia domeniul gastroenterologiei?

Vedem mai puţini pacienţi, cu suferinţe acute sau în stadiu mai avansat de evoluţie decât se întâmpla înainte, cel mai adesea, având complicaţii care i-au obligat să meargă la medic sau să se prezinte în serviciile de urgenţă. Nu cred că putem da un verdict privind schimbarea patologiei într-o specialitate, dar comportamentul pacientului s-a schimbat mult. Cred că s-a schimbat și comportamentul nostru, al medicilor, dar lucrul acesta nu îl sesizăm ușor.

Cât de informaţi sunt pacienţii pe care-i consultaţi?

Această informare depinde de profilul psihologic al pacientului, de educaţia primită, de mediul din care provine. Filtrul individual este cel care face diferenţa, pentru că azi sursele de informare sunt lesne accesate și aproape nelimitate. Uneori sunt impresionată de acurateţea informaţiilor pe care pacienţii și le culeg din mediul lor, inclusiv cel online, de schimbările de dietă sau stil de viaţă în bine făcute pe baza acestor informaţii. Alteori însă, sunt îngrozită de enormităţile pe care trebuie să le demontăm (cauze de boli, tratamente etc.). Mai există categoria de pacienţi care sunt „la mâna anturajului” pentru informare: cei foarte vârstnici, fără legătură cu digitalul sau incapabili să îl înţeleagă, cu nivel de educaţie scăzut. Ei vin la medic cel mai adesea târziu sau cu așteptări nerezonabile. Comunicarea cu ei este teribilă, dar și cu satisfacţii mari atunci când reușim să alinăm suferinţa.

Dinamica pacient-tratament

Cât de ușor sau greu este să-i convingeţi de boala pe care o au și să urmeze tratamentul?

Nu convingem întotdeauna pacientul, aceasta e limpede pentru noi. Dar tot explicând pe înţelesul fiecăruia ce se întâmplă în mucoasa gastrică sau a intestinului, în celulele din ficat sau pancreas, ce simte pacientul când se produc schimbările acestea și ce fac medicamentele pe care le prescriem ca să rezolve problema, aproape că reușim. Nu e ușor, dar e un grad de relativitate în toate aceste abordări. Când autoobservaţia pacientului este una echilibrată și pacientul are încredere în medic, conducerea tratamentului este o plăcere. Când însă, premisele de care vorbeam nu se „aliniază” devine greu și frustrant tot actul medical, pentru pacient și medic deopotrivă.

Ce explicaţii le daţi pacienţilor despre schemele terapeutice recomandate?

Cercetarea în domeniul medicamentului are o dinamică impresionantă și le subliniem pacienţilor ce se poate obţine de la o terapie. Petrecem mult explicând efectele secundare și demontând spaimele în alegerea „răului” cel mai mic în ceea ce privește efectele secundare. Uneori se poate ajunge la complicaţii chirurgicale – hemoragiile digestive induse medicamentos sunt exemplul cel mai simplu care îmi vine în minte. Nu putem azi imagina însă tratamentul și prevenţia bolilor cardiovasculare fără terapiile antitrombotice. Beneficiile lor sunt enorme, și da, au crescut și hemoragiile induse de ele, dar tot mai puţine catastrofale. Excepţiile sunt legate de combinarea a doi sau mai mulţi factori nefavorabili: un profil genetic particular, boli asociate și nediagnosticate, vârsta foarte înaintată cu tot ce implică biologic acest factor.

Sunteţi și cadru didactic. Cât de greu este să susţineţi cursul de specialitate online?

Mă înscriu și eu în corul vocilor care se plâng de limitele prelegerilor online. Lipsesc interacţiunea, comunicarea nemijlocită și feedback-ul instant care aduc bucurie dascălului. Eu predau semiologie medicală. Dacă ar fi fost în vremuri normale, ar fi fost primul lor contact cu pacientul la pat, în spital. Îmi amintesc perfect cum a fost la mine și la colegii mei când eram în anul trei, cât de mult ne-a influenţat startul acesta decizia de a deveni clinicieni. Mă gândesc că această uriașă schimbare de acces la pacient le va influenţa marcant alegerile. Ca întregul context actual, de altfel. Toată vara, studenţii mei din anul precedent universitar au întrebat când pot să vină să recupereze ce s-a pierdut în semestrul doi, la debutul pandemiei. Au trecut în anul patru fără să asculte un cord, un suflu cardiac sub îndrumare, fără să aibă posibilitatea să pună cap la cap acest prim lanţ al actului medical.

Viziuni profesionale alterate

Dar rezidenţii? Sunt ei interesaţi de această specialitate?

Rezidenţii sunt atât de interesaţi pe cât i-am făcut noi să fie interesaţi de ceva. Nu putem să ignorăm, desigur, toţi ceilalţi factori care pot juca un rol esenţial: fondul de educaţie anterior studiilor universitare, mediul din care provin, valorile în care au ajuns să creadă. Gastroenterologia nu este o specialitate lipsită de interes pentru tinerii absolvenţi, pentru că implică practicarea endoscopiei și ecografiei, râvnite ca tehnici de investigaţie, dar modul în care sunt dispuși să o înveţe și să o practice câteodată mă îngrijorează. Am avut parte de câteva experienţe halucinante, dar trebuie să recunosc, izolate.

Ne puteţi da un exemplu?

Tineri rezidenţi de medicină internă care declarau foarte vocal că nu vor să piardă timpul în rezidenţiat, că vor să înveţe repede tehnica imagistică, ca să poată lucra în privat, că restul vine de la sine. Nu vreau să vorbesc despre cunoștinţele medicale pe care le aveau și care, de fapt, explicau „viziunea”, și nici despre cum înţelegeau să își facă treaba în spital. Da, avem în România și absolvenţi de medicină cu un bagaj modest de cunoștinţe și a căror motivaţie pentru „profesional și profesionalism” este alterată. În aceeași notă, vreau să punctez cât de puţin interesaţi sunt de cariera universitară studenţii buni ai ultimelor generaţii. Mă impresionează neplăcut, de asemenea, interesul către această carieră a unora mai puţin dispuși să sacrifice din timpul personal. A fi medic și cadru de predare, statut care implică obligatoriu și cercetare știinţifică, înseamnă pur și simplu aproape renunţare la timpul personal.

EFECTUL PANDEMIEI ASUPRA ACTULUI MEDICAL

• Există întârzieri continue în a programa, investiga, finaliza actul medical;
• Pacienţii se tem să facă o gastroscopie sau colonoscopie ori să revină pentru urmărire și analize mai mult decât înainte;
• Medicii comunică mult cu pacienţii prin mesaje, poze cu investigaţii, monitorizări de la distanţă.