Un medic primar de la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu atrage atenția asuăra simptomelor care ar trebui să îi determine oe oameni să se prezinte de urgență la spital.
Doctor Mirela Bădescu (foto), medic primar la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, spune că urgența nu trebuie transformată în cabinet fără programare. Totuși, medicul subliniază că trebuie să ținem cont de acele simptome care ar trebui să ne determine să ne prezentăm de urgență la spital.
„Simptomele acute, apărute brusc, sau agravarea simptomelor cronice ar trebui să îndrepte pacientul spre serviciul de urgențe. Printre motivele de prezentare în urgență se numără: dispneea (lipsa de aer), durerea toracică generalizată, amețelile și cefaleea însoțite de vărsături, sângerarea care nu se oprește după 10 minute (cu excepția plăgilor tăiate, când pacientul trebuie să facă hemostază prin compresiune și să se prezinte imediat în UPU), durerea de intensitate medie spre mare, pierderea stării de conștiență, deficitul neurologic brusc apărut, criza comițială și febra înaltă”, a explicat dr. Mirela Bădescu, potrivit unei postări a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.

Cum pot face pacienții diferența între o afecțiune care necesită consult de urgență și una care poate fi tratată prin medicul de familie sau în ambulatoriu? Răspunde tot dr. Mirela Bădescu: „Pacienții ar trebui să știe că termenul de acut înseamnă simptome brusc instalate sau exacerbarea simptomelor prezente de ceva timp. Termenul de cronic se referă la simptomele ce persistă de săptămâni, luni sau chiar ani, fără schimbarea caracterului acestora”.
În încheiere, medicul trage un semnal de alarmă în ceea ce privește utilizarea responsabilă a serviciilor de urgență: „UPU are rolul ei ca secție în cadrul spitalului, are specificul ei și nu trebuie nici abuzată, nici colmatată de cazuri non-urgente. În UPU ar trebui să consultăm pacienți de cod roșu și galben, cu afecțiuni care pun realmente viața în pericol dacă nu intervenim prompt”.
Bineînțeles, subliniază medicul citat, întotdeauna există excepții când, din diverse motive bine întemeiate, în UPU medicii trebuie să consulte și cazuri mai puțin grave.
„Când vorbim de cazuri de urgență, ne referim la accidente rutiere, infarct de miocard și decompensări cardiace, accidente vasculare ischemice și hemoragice, insuficiențe respiratorii prin decompensarea bolilor pulmonare cronice, politraumatisme, sângerări severe, fracturi deschise și închise etc.
Cabinetele de medicină de familie au specificul lor, de asemenea și ambulatoriile de specialitate, și consider că un număr mare dintre pacienții care se prezintă în serviciul de urgențe pot fi rezolvați foarte eficient în cadrul acestor două structuri.”
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe