Astăzi, cadrele medicale par tot mai expuse riscului de a fi agresate. Am discutat despre acest subiect cu medici, dar ne-am îndreptat atenția și către legislație, proceduri în vigoare, precum și inițiative pentru protejarea acestora.
Accesul pacienților cu boala Parkinson la terapii asistate de dispozitiv poate fi îmbunătățit prin măsuri administrative minore, fără costuri majore, a explicat prof. dr. Dafin Mureșanu, la Forumul Național de Neurologie.
Ediția de anul acesta a Forumului Național de Neurologie a adus în atenția publică o serie de noutăți, între care și lansarea unei alianțe pentru bolile neurologice rare.
Am stat de vorbă recent cu Monica Rădulescu, fost reporter TV, despre modul în care medicii români comunică în prezent atât în mediul online, cât și în interacțiunile cu pacienții lor.
Pentru dezvoltarea unui sistem medical solid, este esențială abordarea strategică a domeniului sănătății, care să mențină acest sector ca prioritate constantă, subliniază Colegiul Medicilor din România.
Alianța Pacienților Cronici din România (APCR) a dat startul unei noi ediții a campaniei „Sănătatea vine la tine”, dedicată depistării precoce a afecțiunilor cardiovasculare, diabetului și obezității.
Medic primar diabetolog și director al unui centru medical din Cluj-Napoca, dr. Adrian Copcea este activ în mediul online, explicând numeroase informații medicale persoanelor care îi urmăresc pagina de Facebook.
Asociația Învingătorii Sclerozei Multiple continuă în 2026 proiectul inovativ pentru pacienții cu scleroză multiplă (SM) din România.
Poliția din Austria spune că a descoperit otravă de șobolani în borcanele cu mâncare pentru bebeluși ale unui cunoscut brand.
Un medicament oral din clasa GLP-1, aflat în fază avansată de testare, se dovedește eficient în scăderea glicemiei la copiii și adolescenții cu diabet zaharat tip 2, informează Reuters.
Recent, în Marea Britanie, a fost aprobată interdicția de a fuma în cazul persoanelor născute după 2008, scrie BBC.
Puteți avea acces rapid și simplu la informații despre finanțările Uniunii Europene, grație unei aplicații de mobil.
UMFCD și Institutul de Cercetare-Dezvoltare în Genomică vor implementa două proiecte complementare ce au ca scop consolidarea capacității sistemului de sănătate din România în domeniul bolilor rare și al medicinei genomice.
UMFCD va înființa un Centru de Excelență care va integra cercetarea, diagnosticul clinic, studiile translaționale și bioinformatica într-o singura structura dedicată medicinei de precizie.
Cseke Attila ar urma să preia funcția de ministru interimar al Sănătății, după ce miniștrii PSD din guvernul Bolojan și-au prezentat astăzi demisiile.
Muzeul Național de Artă al României găzduiește expoziția „160 de ani de la fondarea Casei Regale a României. Aceasta poate fi vizitată până la 30 mai.
Mai multe comunități din opt județe ale țării vor avea posibilitatea să afle informații despre vaccinul ROR (rujeolă-oreion-rubeolă) dar și să își vaccineze copiii ca urmare a unei campanii derulate de Crucea Roșie Română și INSP.
Durata etapei de diagnosticare a sclerozei multiple diferă în funcție de tipul spitalului unde pacienții aleg să se prezinte prima oară la consultații, arată rezultatele unui studiu retrospectiv.
Ministrul Sănătății a publicat în transparență decizională un act normativ care propune decontarea investigațiilor imagistice de monitorizare pentru pacienții cronici în funcție de nevoile medicale, fără limite numerice anuale.
Urgențele medicale, pacienții cronici, cei incluși în programele naționale de sănătate și cei care accesează servicii de spitalizare de zi vor beneficia de plata primei zile de concediu medical, a anunțat ministrul Sănătății.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe