Dintre puținele fotografii făcute de poet de-a lungul vieții sale, de departe cea mai populară, intrată în conștiința colectivă a poporului român în asociere cu numele, este aceea a tânărului de 19 de ani care privea către viitor cu încredere, dar și cu o ușoară melancolie, intuind poate că destinul nu îi rezervase un parcurs prea îndelungat. 

De la această imagine, precum și de la celelalte fotografii, ce ne înfățișează un bărbat matur, cu privirea înăsprită de vreme, ce pare să aibă prea puțin în comun cu tânărul visător de odinioară, a pornit cercetarea și demersul curatorial realizat de Monica Dumitru și Erwin Kessler. Demers prezentat sub genericul „R: Eminescu. Poetul rațional” în cadrul Pavilionului istoric al actualei ediții a Art Safari (deschisă pentru public până la 19 iulie a.c.), prima în noua casă din Piața Amzei. 

Mitul Eminescu

Intenția expoziției este de a face o incursiune în vizualitatea legată de personalitatea și opera eminesciană și de a o recontextualiza în concordanță cu percepția și mentalitățile zilelor noastre. Parcurgem astfel un traseu în patru acte – lucrări de pictură, grafică, fotografie, sculptură, alături de documente manuscrise, corespondență, publicații periodice sau volume. Lucrări care jalonează interpretarea vizuală a creației literare a lui Eminescu, în poezie sau în proză, și transformarea moștenirii sale culturale într-un simbol național pe care, chiar și atunci când nu îl înțelegem pe deplin, îl acceptăm ca pe un adevăr de necontestat. 

„Vecinic tânăr și ferice” este modul cum ne raportăm adesea la imaginea Poetului. Această secțiune a expoziției completează cu documente și repere concrete existența lui Eminescu și, succint, traseul său literar, pornind de la copilăria sa la Ipotești, apoi peregrinările perioadei de formare și încheind cu nefericitul final bucureștean. Dincolo de datele concrete, este foarte interesant modul în care mitul Eminescu s-a format (în urma textelor elogioase publicate de Titu Maiorescu) și și-a continuat existența încă de la finalul secolului al XIX-lea, la scurt timp după dispariția fizică a Poetului. Valoarea sa culturală și intrarea sa în conștiința poporului român au îndepărtat aproape complet controversele pe care Eminescu le stârnise în viață, iar perpetuarea imaginii și a creației sale literare a fost făcută într-un mod care nu a ținut cont nici de trecerea timpului și nici de diferitele schimbări de regim politic. 

Interacțiuni care provoacă la reflecție

„Un mort frumos cu ochii vii” este zona unde ne întâlnim cu reprezentările tridimensionale ale chipului lui Eminescu, de la masca mortuară până la diferitele busturi sau studii pentru statui semnate de artiști importanți ai secolului al XX-lea. Artiști precum Ovidiu Maitec, Ion Jalea, Constantin Popovici, Marcel Guguianu ori Vasile Gorduz. Alături de acestea, avem ocazia de a redescoperi seriile de reprezentări vizuale ale creației eminesciene, începând cu cărțile poștale realizate de Leonard Salmen în 1895, ilustrații la „Luceafărul” semnate de Mișu Teișanu, Vasile Olac sau Dragoș Morărescu, dar și cunoscutele desene ilustrând poezia eminesciană, ale Ligiei Macovei. 

În secțiunea „Vreme trece, vreme vine” vedem cum reprezen­tarea imaginii poetului s-a transformat de-a lungul timpului, pe parcursul secolului al XX-lea, dar și în primul sfert al veacului al XXI-lea, inclusiv percepția regională a artiștilor basarabeni. Parcursul se încheie cu secțiunea „Dulce Românie, asta ți-o doresc!”, o reflecție asupra modului în care imaginarul public a fost dirijat prin promovarea, în special în perioada comunistă, a reprezentărilor poetului tânăr, romantic, patriot, variații pe tema celebrei fotografii făcute la Praga, la vârsta de 19 ani. În final, toate aceste interacțiuni reușesc să ne pună pe gânduri și să ne provoace la reflecție, pentru a identifica în fiecare dintre noi modul în care le raportăm la viața și la creația eminesciană, și la ce considerăm a fi mai important și reprezentativ, atât din perspectivă publică, națională, cât și în plan individual.