Newsflash
OPINII

Îngrijirile medicale centrate pe persoană

de Diana-Maria Dan - feb. 9 2024
Îngrijirile medicale centrate pe persoană

Îngrijirile medicale centrate pe persoană sunt recunoscute la nivel global ca fiind cheia îngrijirilor medicale de calitate. Ele asigură tranziţia de la un sistem medical centrat pe profesie la unul centrat pe persoană.

Ultimele două decenii au adus tot mai multă recunoaștere îngrijirii medicale centrate pe persoană. Astăzi, acestă abordare medicală este recunoscută la nivel global ca fiind cheia îngrijirilor medicale de calitate, asigurând tranziţia de la un sistem medical centrat pe profesie la unul centrat pe persoană.

Astfel, este înlocuit pacientul cu persoana (individul cu o identitate) și i se oferă posibilitatea de a deveni partener egal cu profesionistul din sănătate, în propriul proces de îngrijire medicală. În acest proces, nevoile sale sunt prioritare, îi este respectată demnitatea umană și poate decide, informat, ceea ce consideră potrivit pentru sine.

ISQua (International Society for Quality in Health Care), cea mai mare comunitate globală de profesioniști dedicaţi îmbunătăţirii calităţii serviciilor medicale la nivel mondial, militează pentru îngrijirea medicală centrată pe persoană ca fiind un standard necesar pentru reforma sistemelor de sănătate.

Schimbarea, în funcţie de cultură și de nevoi

Cercetarea dinamicii sistemelor de sănătate relevă anumite specificităţi și particularităţi atunci când este nevoie de schimbare. Este necesar să se ţină cont de cultură, de practicile curente, de istorie, de tradiţii, de resurse. Toate acestea oferă o imagine clară asupra funcţionalităţii unui sistem medical și asupra practicilor ce trebuie adaptate la nevoile actuale de sănătate.

Pentru a implementa cu succes un standard de calitate ce promovează îngrijirea medicală centrată pe persoană, este nevoie de modificări legislative, organizaţionale, educaţionale, informaţionale și financiare.

Lipsa unui sistem medical centrat pe persoană ne oferă astăzi o imagine dură, în care pacienţii pun la îndoială recomandările medicale și se autodiagnostichează. Automedicaţia a dus la creșterea alarmantă a rezistenţei la mdicamente – nu degeaba ne aflăm pe primele locuri în lume la rezistenţa la antibiotice.

Lipsa educaţiei pacienţilor privind îngrijirea sănătăţii și lipsa prevenţiei au un impact negativ asupra sistemului  sanitar românesc. Așadar, în România este nevoie de schimbare, de conștientizare, de soluţii și de implementarea acestora cu scopul creșterii siguranţei și a calităţii serviciilor medicale.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe