Înțelegerea proporțiilor epidemice pe care afecțiunile alergice
le-au dobândit în ultimele decenii și identificarea unor strategii eficiente de
profilaxie primară sunt întrebări la care medicina modernă încearcă să ofere un
răspuns cuprinzător.
Alergiile sunt o reală problemă de sănătate publică nu doar la
nivel mondial, ci și în țara noastră. Se estimează că aproximativ 50 de
milioane de persoane din Statele Unite și până la 30% din populația Europei
suferă de rinită sau conjunctivită alergică, iar la nivel european 20% din
populație suferă de astm bronșic.
Conform datelor publicate de International Study of Asthma and
Allergies in Childhood (ISAAC), prevalența globală a alergiei la polen la
copiii între 13 și 14 ani este de 22,1%. Acest tipar al prevalenței înalte a
alergiilor la agenți inhalatori este respectat și în România, unde cu fiecare
an numărul persoanelor alergice crește, mai cu seamă în rândul populației
pediatrice.
Alergiile sunt afecțiuni cauzate de un răspuns anormal al
sistemului imun. La persoanele alergice, sistemul imunitar reacționează
exagerat la doze mici de agenți inofensivi, de obicei proteine, întâlniți în
mod obișnuit în mediul înconjurător (acarieni, mucegaiuri, polenuri, epitelii
de animale, unele alimente) și față de care, în condiții fiziologice,
imunitatea nu are un răspuns exagerat. Afecțiunile alergice survin în general
la indivizii cu o anumită predispoziție genetică de a deveni sensibilizați,
denumită diateză atopică. Atopia crește riscul dezvoltării de afecțiuni
alergice. Când unul din părinți este alergic, copilul are un risc de 20–30% de
a deveni alergic. Acest risc crește până la 80% în cazul în care ambii părinți
sunt alergici, și este în general mai mare atunci când mama este alergică.
Diateza atopică nu explică per se numărul tot mai mare al
persoanelor alergice. De bună seamă, interacțiunea cu factorii de mediu înclină
balanța în favoarea dezvoltării bolilor atopice. O serie de date vin să susțină
această ipoteză.
Evaluarea relației cauză–efect a modificărilor climatice și
escaladarea numărului de indivizi alergici reprezintă un subiect de interes
pentru cercetători. Printre factorii de mediu care explică prevalența înaltă a
astmului se numără poluarea, modificarea dietei, urbanizarea, condițiile
socio-economice crescute, fumatul matern sau ipoteza igienei. Aceasta din urmă
constituie un argument în favoarea dezvoltării atopiei în general și definește
polarizarea răspunsului imun către celulele T helper 1 și reducerea
sensibilizării mediate de limfocitele T helper 2, în contextul expunerii
precoce la agenți infecțioși. Sub umbrela ipotezei igienei sunt cuprinse, de
asemenea, creșterea administrării medicamentelor antimicrobiene sau reducerea
expunerii la endotoxine. Acești factori ar putea explica parțial creșterea
predispoziției către atopie, însă nu constituie argumente general valabile
pentru evoluția ulterioară către astm bronșic.
Un alt factor de care trebuie să ținem cont este reprezentat de
modificarea profilului concentrației de polen atmosferic, în condițiile
încălzirii globale. Polenul este alergenul cel mai răspândit în zona temperată
și poate proveni de la arbori, arbuști, graminee, ierburi și buruieni.
Alergiile sezoniere încep să își facă simțită prezența încă din luna februarie.
În cursul primăverii, arborii înfloresc iar polenul acestora este purtat de
curenții de aer, ceea ce coincide cu debutul simptomelor respiratorii și/sau
oculare. Polenul de ierburi produce îmbolnăviri primăvara târzie și vara, iar
cel de buruieni – toamna. Astfel, alergia la polen, cunoscută și sub denumirea
de polinoză, este condiționată în ceea ce privește momentul debutului de
perioada de înflorire și eliberarea în atmosferă a particulelor de polen.
Sub aspect clinic,
alergia la polen îmbracă diferite forme, de la manifestări conjunctivale și
nazale, până la astm bronșic. De asemenea, aproximativ 50–70% din persoanele
alergice la polen reacționează la ingestia de alimente prin „sindromul alergic
oral“ sau sindromul polen–fructe sau legume. Acesta devine manifest clinic, în
general, în cursul sezonului de polenizare și constă în prurit și/sau edem la
nivel oral și faringian, ca urmare a ingestiei de fructe și/sau legume
nepreparate termic. Manifestările sunt în mod obișnuit autolimitate însă, rareori,
pot evolua către anafilaxie.
Pentru alergiile sezoniere sunt responsabile, alături de polen,
și anumite mucegaiuri. Acestea din urmă sunt fungi microscopici, răspândiți la
nivelul întregului glob, ce se dezvoltă în condiții de umiditate ridicată și la
o temperatură ambiantă de peste 10ºC. Fungii atmosferici sporulează în perioade
însorite și, similar polenurilor, plutesc în aer și sunt purtați de vânt la
distanțe mari de sursă. În zona temperată, sporulația este mai intensă la
sfârșitul verii. De aceea, manifestările alergiei la mucegaiurile de exterior
au un tipar sezonier și se agravează în special vara și toamna. În schimb,
mucegaiurile de interior produc simptome pe tot parcursul anului.
Omul de știință american Lewis Ziska a confirmat rolul modificărilor
climatice asupra creșterii concentrației de polen, prin cuantificarea polenului
eliberat de plante crescute în camere cu dioxid de carbon. Astfel, fără
îndoială, încălzirea globală are un rol semnificativ în escaladarea numărului
indivizilor sensibilizați.
Creșterea incidenței și prevalenței astmului bronșic, precum și
a severității acestei afecțiuni, poate fi plasată în contextul modificărilor
climatice. Numărul mare de astmatici se suprapune nivelului înalt al
concentrației de dioxid de carbon din atmosferă și creșterii temperaturii
globale. Atât temperaturile înalte, cât și poluarea reprezintă factori care
cresc concentrația polenului atmosferic și extinderea sezonului de polenizare.
Alergenicitatea polenului crește, de asemenea, în condițiile unor temperaturi
ridicate.
Rolul sensibilizării la aeroalergene în astmul bronșic este
binecunoscut. Creșterea accelerată a plantelor, debutul mai rapid și
prelungirea sezonului de polenizare, creșterea concentrației și a
alergenicității polenului atmosferic, observate ca urmare a încălzirii globale,
sunt, de bună seamă, factori care vin să explice prevalența înaltă a astmului
bronșic și severitatea exacerbărilor. Modificările climatice presupun, de
asemenea, o expunere precoce, în cursul primilor ani de viată, la doze mari de
polen intens alergenic, ceea ce explică nu doar prevalența ridicată a astmului
bronșic, ci și dezvoltarea altor afecțiuni prin sensibilizare IgE mediată,
precum rinoconjunctivita alergică sau dermatita atopică.
Ziska și colaboratorii săi au demonstrat, încă din anul 2003,
faptul că Ambrosia artemisiifolia, responsabilă pentru un număr mare de
sensibilizări, produce o concentrație superioară de polen în mediul urban,
comparativ cu mediul rural. Această observație poate fi pusă pe seama
factorilor diferiți de mediu, respectiv a concentrației mai înalte de polen și
a temperaturilor mai ridicate din zonele urbane, și poate explica prevalența
mai scăzută a afecțiunilor atopice în zonele rurale.
În concluzie, creșterea nivelului atmosferic de dioxid de carbon
și încălzirea globală au condus către o producție mai ridicată de polen și,
implicit, către o creștere a expunerii la acest factor alergen. Sezoanele de
polenizare sunt mai îndelungate, iar polenul este mai intens alergenic. Modificările
de mediu conduc totodată la creșterea incidenței alergiei la mucegaiuri. Toate
acestea sunt premise ale unui risc înalt de sensibilizare și explică prevalența
înaltă și în creștere a afecțiunilor alergice, precum și severitatea
manifestărilor atopice.
Creșterea conștientizării impactului pe care îl au modificările
de mediu asupra sănătății publice este perfect justificată. În fața acestei
probleme de interes mondial, clinicienii alergologi dețin un rol esențial.
Abordarea optimă pe care trebuie să o aibă aceștia presupune diagnosticul
precoce, educarea pacientului și terapia adecvată, care controlează
simptomatologia, reduc apariția comorbidităților și ameliorează semnificativ
calitatea vieții.
