Sunt pregătit, ca medic, să vorbesc despre viaţa biologică și bolile ei; despre viaţa psihologică, socială, spirituală, sunt alţii mai bine pregătiţi decât mine. Dar oare știinţa actuală poate explica pe deplin viaţa biologică? Ce face ca un organism să funcţioneze până la un moment dat și pe urmă să nu mai fie funcţional?

Îmi amintesc iarăși de anii studenţiei, când încă învăţam materii preclinice precum anatomia, biologia celulară, genetica, biofizica etc. Și oricât de mult am studiat, tot au rămas întrebări fără răspuns.

Să începem cu începutul, cu embriologia: de ce, de regulă, un singur spermatozoid intră în ovul și-l fecundează? Cum se face că dintr-un ou, dintr-o singură celulă, se dezvoltă în trei luni un făt uman dotat cu sisteme și aparate umane? Ce mecanism coordonează multiplicările celulare, astfel încât la finalul celor trei luni să avem un făt viabil, care în următoarele șase luni va crește și se va naște? De ce în dezvoltarea sa embrionul trece prin fazele de dezvoltare similare embrionilor altor specii?

Componenta enigmatică

Genetica spune că aceste transformări sunt coordonate de gene. Știm bine că genele sunt înfășurate pe histone și că pentru a avea efect ele trebuie să se exprime (să se desfășoare de pe histone pentru a putea fi citită informaţia de ARN-ul mesager). Dar ce face ca aceste gene să se deschidă la un moment dat pentru a fi citite? Cine/cum se stabilește momentul la care o genă să se exprime, să ofere informaţia pe care o codează?

Mergând la biologia celulară (iarăși) nu poate să nu ne fascineze organizarea și structura celulei pornind de la membrana celulară. Aceasta are pe ea porţi de intrare și de ieșire din celulă (porţile sunt asemenea unor aisberguri care plutesc pe valurile oceanului). Evident că porţile se deschid doar la compusul care are „cheia” potrivită pentru poarta respectivă. În interiorul celulei, în citoplasmă, găsim ribozomii care reușesc să „sudeze” aminoacizii pentru a forma proteine (ribozomii sunt „mașina de cusut” a celulei care reușește să facă fuziune la rece, la nivel celular). Cum reușesc asta ribozomii? Încă nu știm.

O componentă enigmatică, dar foarte importantă a celulei este mitocondria, sursa de energie a celulei. Știinţa actuală sugerează că mitocondria ar fi de fapt o altă celulă „acaparată” de celula-gazdă. Cum se face că această înglobare celulară funcţionează de milioane de ani? De ce mitocondria a acceptat să fie înglobată? De ce mecanismele de apărare ale celulei-gazdă, considerând-o un corpuscul străin, nu o atacă?

Constatări, nu și explicaţii

Nucleul celular are și el misterele lui: când și cine organizează materialul genetic pentru meioză/mitoză? Când și cine coordonează meioza/mitoza? De unde știe nucleul că trebuie să se pregătească pentru meioză sau pentru mitoză? Chiar și modul de „bobinare” a ADN-ului pe histone, pentru a ocupa un spaţiu mic în nucleu, este o provocare pe care știinţa încă nu a reușit să o explice și să o justifice (cine dă semnalul și coordonează „bobinarea” sau „dezbobinarea” ADN-ului?).

După nașterea fătului, cine dă startul închiderii celor două orificii de comunicare între atrii, respectiv între ventricule (foramen ovale și foramen rotundum) pentru ca circulaţia sanguină a fătului să poată să se transforme în circulaţia normală a copilului? De ce cele două orificii se închid imediat după naștere și nu înainte sau mai târziu?

În concluzie, fiecare aspect amintit mai sus (și multe altele) care (încă) nu poate fi explicat de știinţa actuală este un miracol pentru noi. Evident, dacă am găsi o explicaţie știinţifică, nu ar mai fi un miracol. Dar  la ora actuală, știinţa doar constată existenţa acestor fenomene fără a putea oferi și explicaţii. Iar dacă avem atâtea și atâtea aspecte nelămurite, atâtea miracole, nu putem spune că și viaţa însăși este un miracol?