AstraZeneca a anunţat că tratamentul său Evusheld, bazat pe o combinaţie de anticorpi cu acţiune îndelungată împotriva COVID-19, a fost aprobat în UE pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani.
Aprobarea emisă de Comisia Europeană s-a bazat pe rezultatele furnizate de un studiu clinic de fază 3 ce a vizat tratamentul Evusheld, au anunţat reprezentanţii companiei britanico-suedeze, scrie Agerpres.
Rezultatele au arătat că o doză de Evusheld oferă o protecţie semnificativă din punct de vedere clinic şi statistic împotriva riscului de agravare a maladiei COVID-19 până la o formă gravă, precum şi împotriva riscului de deces la adulţii nespitalizaţi care prezintă simptome uşoare sau moderate pentru cel mult şapte zile.
Citește și: Factorii care au contribuit la ratarea șanselor vaccinului AstraZeneca
„Evusheld primise deja încă din luna martie 2022 autorizaţia de comercializare pe piaţă în Uniunea Europeană, însă decizia anunţată atunci de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) viza folosirea acestui cocktail de anticorpi doar ca o terapie preventivă de pre-expunere împotriva COVID-19 pentru adulţii şi adolescenţii de peste 12 ani ale căror sisteme imunitare erau prea slăbite pentru a răspunde la vaccinare”, informează sursa citată.
Evusheld este deja disponibil în majoritatea ţărilor din Europa.
Cocktailul terapeutic Evusheld combină două tipuri de anticorpi de sinteză (Tixagevimab şi Cilgavimab) şi se administrează sub forma a două injecţii intramusculare. Tratamentul este considerat eficient împotriva variantei Omicron a noului coronavirus.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe