Unul dintre produsele reușite ale noilor generaţii de actori, Marius Manole s-a evidenţiat în ultimul timp nu numai prin excelentele roluri realizate la un înalt nivel de interpretare, dar și prin declaraţiile politice, destul de nonconformiste, și prin critici aspre la adresa sistemului actual de organizare a teatrelor, și chiar la adresa directorului Teatrului Naţional.

Dar așa-zisul scandal al lui Marius Manole cu conducerea Teatrului Naţional din București este mai vechi, din 2019, când într-o scrisoare deschisă, Marius Manole și colegul său Mihai Călin (liderul sindicatului actorilor) l-au acuzat pe directorul Ion Caramitru de lipsă de profesionalism și de faptul că profită financiar de funcţia pe care o deţine. Aceste declaraţii destul de dure vin de multe ori în contradicţie cu părerea larg răspândită cum că actorii sunt în general oameni cărora le place să trăiască în dulce armonie cu conducătorii instituţiilor respective, de teama de a nu mai fi distribuiţi sau chiar de a fi disponibilizaţi.

        Născut în 1978 la Focșani, absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iași, secţia actorie, Marius Manole a urmat cursuri de coregrafie în cadrul IATC și apoi a participat la stagiile din cadrul Academiei Itinerante Andrei Șerban, la Horezu și la New York. După un scurt popas la Brăila, a fost angajat la Teatrul Naţional, unde, după mai multe roluri minore, a „explodat” cu excelente realizări interpretative în câteva spectacole, cucerind rapid simpatia publicului spectator. A fost Puck în „Visul unei nopţi de vară”, Ermolai Alekseevici Lopahin din „Livada de Vișini”, Șarik care devine Șarikov în „Inimă de câine”, după Bulgakov, dar mai ales i-a dat viaţă Bufonului din spectacolul cu „Regele Lear”, de Shakespeare, obţinând numeroase premii. „Marius Manole realizează în rolul Bufonului un personaj de prim-plan, devenind, în multe secvenţe, chiar eroul spectacolului. Are tot ce trebuie în acest rol și încă ceva pe deasupra: dulceaţa glasului, duioșie infinită, ironie acerbă, cinism, gustul paradoxului, devenind pe parcursul spectacolului un apropiat al spectatorului simplu din sală. Are chiar un moment antologic, când  năvălește pur și simplu în sală, pășind pe spetezele scaunelor”, am scris despre el în Viaţa Medicală, într-o cronică apărută după premiera spectacolului regizat de David Doiashivili.