Newsflash
Cultură

Concursul Enescu a pornit la drum „în căutarea excelenței”

de Dr. Raluca BULEA - aug. 31 2026
Concursul Enescu a pornit la drum „în căutarea excelenței”

Publicul meloman a avut parte de momente de delectare spirituală, sub eleganta cupolă a Ateneului Român, pe 23 august, în cadrul concertului de deschidere a celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu.

La propunerea maestrului Cristian Măcelaru, directorul artistic al Concursului Internațional George Enescu, și dirijorul concertului inaugural, seara a început cu un moment de reculegere în amintirea unei mari artiste a scenei lirice internaționale, soprana Ileana Cotrubaș (1939-2026). A urmat momentul anunțării câștigătorilor premiilor secțiunii de compoziție a concursului, prezentate de maestrul Zygmunt Krauze, compozitor și pianist de origine poloneză, președintele juriului acestei secțiuni. 

Premiul pentru muzică simfonică 2026 i-a revenit lui Jinhan XIAO pentru lucrarea „Quadruple Blue: Four Odes to the Abyssal Seas”, iar premiile pentru muzică de cameră și cel pentru originalitate au revenit, în premieră, aceluiași compozitor, Adrien Sassier, pentru lucrările „Les Ailes du Désespoir” și „Rêves en Fleur”. 

Macheta trofeului Concursului Internațional George Enescu

 

 După prezentarea modului de lucru și a deciziei juriului, maestrul Krauze și-a încheiat intervenția spunând că, deși fiecare muzician, fie el compozitor, membru al orchestrei ori solist, lucrează individual, în final, tot ceea ce se întâmplă în cadrul acestui eveniment este pentru amintirea și gloria lui George Enescu. 

Apropierea spirituală a lui Zygmunt Krauze de George Enescu este bine cunoscută, și reflectată în întreaga activitate profesională a muzicianului polonez, motiv pentru care, la 21 august a.c., Ministerul Culturii i-a conferit Medalia „George Enescu”, în semn de apreciere pentru contribuția sa la promovarea și consolidarea prestigiului Concursului și Festivalului Internațional George Enescu, dar și pentru susținerea și promovarea muzicii românești pe plan internațional.

Zygmunt Krauze primind Medalia George Enescu, alături de Irina Radu și Cristina Uruc

Seara a continuat cu programul muzical susținut magistral de instrumentiștii Orchestrei Naționale Radio. Acesta a fost alcătuit din lucrarea ce a obținut Premiul pentru Originalitate la ediția 2024 a Concursului Enescu, „The Stone and the Ivy”, semnată de compozitorul italian Diego Santamaria, prezent la eveniment, urmată de Triplul concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră op. 169, Brahmsodia, pe care compozitorul Dan Dediu l-a scris în siajul faimosului său antecesor. 

Cei trei solisti ai concertului Brahmsodia

Acest opus i-a adus laolaltă pe scenă pe cei trei câștigători ai secțiunilor instrumentale din 2024, japonezii Mayumi Kanagawa (vioară) și Yo Kitamura (violoncel) și ucraineanul Roman Lopatynskyi (pian), care au delectat publicul și cu un bis, Dansul ungar nr. 6 de Johannes Brahms. Și pentru că evenimentul nu ar fi putut exista fără acordurile lui George Enescu, ultima lucrare a fost Simfonia sa nr. 1, în mi bemol major op. 13.

Grija pentru devenirea tinerilor muzicieni

După concertul inaugural, agenda Concursului a continuat cu programul de masterclass-uri, probele propriu-zise de interpretare instrumente începând din  29 august a.c. Alegerea i-a aparținut maestrului Cristian Măcelaru, care consideră că este foarte important ca generația tânără de muzicieni să fie sprijinită pe parcursul formării și devenirii artistice întru perfecțiune. 

Acesta a fost și motivul alegerii temei actualei ediții a Concursului Enescu, „În căutarea excelenței”,  deoarece domnia sa consideră că ceea ce facem în viață trebuie făcut cu entuziasm, pentru a dobândi excelența. În același timp, ceea ce contează nu e numai destinația, ci și drumul de parcurs, pe care artistul trebuie să îl străbată cu generozitate, cu intensitate, cu modestie, și acceptând ideea că, indiferent cât știm deja, trebuie să învățăm pentru a ști și mai mult. 

Dorința personală a dirijorului român, legată de acest eveniment, este ca participanții să îl descopere pe Enescu la el acasă, ca pe un model de om și de artist complex, și să vadă această experiență ca pe o oportunitate de evoluție în carieră, nu doar ca pe o competiție de câștigat. Din această perspectivă, fiecare tânăr muzician va pleca îmbogățit profesional și personal de la București, cu mesajul că fiecare dintre ei trebuie să continue să se descopere pe sine, și să se pregătească, având în vedere că excelența nu este un punct de atins, ci modul în care ne continuăm parcursul în viață.

Mentorat artistic

Alături de cele trei programe de măiestrie (dirijat, interpretare instrumentală și aprofundare în studiul muzicii și compoziție), participanții la Concursul Enescu vor beneficia și de programe de mentorat artistic, dar vor avea și provocări speciale. Semifinaliștii vor avea o probă, intitulată „play & conduct”, în care va trebui nu doar să își urmărească partitura cu acuratețe și sensibilitate, ci să asigure unitatea interpretării date de orchestră, dirijând. Astfel, percepția lor asupra partiturii va fi una mai profundă și cuprinzătoare, ajutându-i să progreseze ca muzicieni.

Pe de altă parte, concurenții probelor de vioară, violoncel și pian vor putea participa la două programe de dezvoltare personală, legată de relaționarea lor cu scena și cu publicul, precum și de gestionarea emoțiilor care premerg orice competiție sau apariție în concert. Angelica Postu, psiholog clinician și pianist, va susține sesiunile intitulate Mindful on stage, inaugurate la ediția 2024 a Concursului Enescu, în vreme ce Valentina Băințan, jurnalist la TVR cultural și absolventă a secției de pian a Universității Naționale de Muzică din București, va vorbi cu tinerii muzicieni, în premieră, despre „The art of presence”, pentru a le dezvălui cum își pot construi o imagine și o prezență publică, atât pe scenă cât și în afara ei.

Cristian Măcelaru și Orchestra Națională Radio

Concursul Enescu are și o componentă națională, cu câteva concerte ce urmează a se desfășura în perioada următoare sub egida sa, în afara Capitalei. Este atât dorința organizatorului cât și a directorului artistic să ducă muzica lui Enescu în cât mai multe locuri, accesibilă unui public cât mai vast, și totodată să transforme cele două evenimente în mărci identitare românești, nu doar bucureștene, astfel încât oricare dintre noi, indiferent unde locuiește, să simtă că Festivalul și Concursul Enescu îl reprezintă. Cele mai multe evenimente din agenda concursului pot fi urmărite în direct, fie la TVR Cultural, fie pe site-ul oficial.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe