Newsflash
Știri

S-a dat startul Licitației de Fapte Bune – Care sunt cauzele pentru care puteți licita

de Florentina Ionescu - nov. 11 2022
S-a dat startul Licitației de Fapte Bune – Care sunt cauzele pentru care puteți licita

Cel mai mare eveniment caritabil din România, Licitația de Fapte Bune, a fost lansat pe 10 noiembrie.

Startul celei de-a doua ediții a Licitației de Fapte Bune a fost dat în cadrul conferinței de presă organizată la Palatul Cesianu-Racoviță în prezența reprezentanților celor zece fundații și asociații caritabile, participante la Licitația de Fapte Bune, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

Ambasadorul oficial

Invitatul special al evenimentului a fost actorul Marius Manole, care a devenit ambasadorul oficial al Licitației de Fapte Bune. Licitația de Fapte Bune va avea loc în 20 decembrie, iar până atunci se colectează donații pe site-ul artmark.ro

Marius Manole, Ambasadorul Licitației de Fapte Bune
Marius Manole, Ambasadorul Licitației de Fapte Bune

 

În 2022, Licitației de Fapte Bune, care va avea loc pe 20 decembrie, i se alătură Crucea Roșie Română, Asociația Blondie, Fundația Forever Forest, Fundația World Vision România, SOS Satele Copiilor, Fundația Inovații Sociale „Regina Maria”, Fundația Motivation România, Organizația Filia, Fundația Digital Nation, Fundația Polisano. 

Evenimentul-bilanț al carității anului 2022 reunește domenii-cheie precum sănătate, educație, sport, dezvoltare locală, protecția mediului, nondiscriminare ori incluziune socială.

„Arta cea mai înălțătoare este arta de a dărui. Povestea Faptelor Bune continuă și în 2022 la Casa de Licitații A10 by Artmark. Împreună vom salva vieți, vom da curaj femeilor fără voce, vom asigura mese calde în zone fără speranță, vom proteja pădurile României, vom pune umărul la educația tinerei generații și vom dona pentru ca inimile copiilor să bată în continuare. Rolul de Ambasador al Faptelor Bune mă face mai responsabil, mai implicat, mai curajos. Au mai rămas doar câteva săptămâni. Vă invit să vă aliniați în prima linie cu solidaritatea, să donați cel puțin suma minimă și să dăm viață Faptelor Bune de la Artmark”, a declarat Ambasadorul Licitației de Fapte Bune, actorul Marius Manole.

Asigurarea unei mese calde pentru copiii defavorizați

Proiectul Crucii Roșii Române vizează reducerea abandonului școlar și asigurarea unei mese calde pentru copiii defavorizați din cele mai sărace zone din țară. Cauza Crucii Roșii vizează un cost de 250.000 de euro, iar o donație minimă de doar 25 de euro va asigura o masă caldă și o șansă la viață pentru zeci de copii. Cauza Crucii Roșii a fost deja susținută de OTP Bank. 

Licitația de Fapte Bune
Licitația de Fapte Bune

 

În fiecare zi în țara noastră, trei copii mor înainte de a împlini vârsta de 1 an. Pentru a reduce acest număr, Asociația Blondie a lansat campania „Să crești mare”, care are nevoie de 200.000 de euro. Prin intermediul Licitației de Fapte Bune și a donațiilor minime de 50 de euro, Caravana Blondie va ajunge în fiecare săptămână în satele și comunitățile sărace din județele din jurul Bucureștiului și va efectua toate analizele medicale care să permită identificarea la timp a afecțiunilor imposibil de tratat mai târziu.

Protejarea unui metru pătrat de pădure

Cauza Fundației Forever Forest este să protejeze 1 hectar de pădure din munții Retezat, iar suma de 600.000 de euro va permite cumpărarea primei păduri-centru al biodiversității de pe continentul european, având în vedere că niciunde nu există un loc cu atât de multe specii de floră și de faună. Orice donație de 30 de euro reprezintă costul de achiziționare și protejare a unui metru pătrat de pădure, pe care donatorul îl va deține în proprietate simbolică.

Fundația World Vision România își propune, prin intermediul Licitației de Fapte Bune să sprijine copiii de la sat să termine liceul și să aleagă o meserie. S-a calculat că orice donație de 100, care acoperă activitățile de dezvoltare personală, meditații, sesiuni de educație non-formală, consiliere vocațională și psihologică, va susține 100 de tineri la liceu timp de un an. Colectarea a 120.000 de euro va îndeplini obiectivul Programului „Vreau în clasa a IX-a”. 

Conferința de presă - Lansarea oficială a Licitației de Fapte Bune
Lansarea oficială a Licitației de Fapte Bune

 

Integrarea cu succes a tinerilor vulnerabili în comunitate

Vârsta medie la care tinerii părăsesc serviciile de protecție specială este de 19,8 ani, față de 28,1 ani pentru copiii proveniți din familii. SOS Satele Copiilor, prin intermediul Licitației de Fapte Bune, își propune să colecteze 162.000 de euro pentru a susține 40 de tineri (cu vârste cuprinse între 13 și 24 de ani) pe durata a 3 ani. Bugetul va fi direcționat către cursuri de limbi străine, transport, traininguri, echipamente și materiale necesare, cheltuieli de locuire pentru tineri, servicii medicale ori tabere. O donație de 75 de euro acoperă costurile integrării cu succes a tinerilor vulnerabili în comunitate și pentru un start bun în viața independentă. Cauza SOS Satele Copiilor a fost deja susținută de Ameropa cu 5.000 de euro.

Investigații și tratamente pentru mamele fără venituri

Fundația Inovații Sociale „Regina Maria” își propune să colecteze 216.000 de euro, care vor permite acces gratuit la servicii medicale, investigații și tratamente pentru 1.200 de mame fără venituri, prin proiectul „Ajută o mamă să se ridice din nou!”. Prin Licitația de Fapte Bune se urmăresc pași de donație de câte 50 de euro, valorând costul unui set de analize de bază pentru o mamă.

„Schimbă povestea copiilor și adulților în scaune rulante” – este mesajul Fundației Motivation România, care își propune să colecteze 100.000 de euro pentru organizarea și desfășurarea unor stagii și tabere unde utilizatorii de scaune rulante învață să fie mobili, independenți și activi. Se solicită pași de donație de 25 de euro pentru a pune în mișcare roțile schimbării.

O donație de doar 80 de euro va ajuta 1.500 de femei din zonele defavorizate ale țării să creadă în vocea lor. Organizația Filia își propune, prin intermediul Licitației de Fapte Bune, să colecteze 120.000 de euro pentru a ajunge în 3 comunități, să organizeze 4 întâlniri cu cele 1.500 de femei care să învețe cum se pot folosi de drepturile lor și de instrumente publice pentru a crea o viața mai bună.

Modul de curs de programare

Proiectul Fundației Digital Nation vizează colectarea a 40.000 de euro. Fondurile colectate, în urma Licitației de Fapte Bune, reprezintă o investiție în tânăra generație prin pregătirea în proiecte reale și oferirea oportunităților de angajare, fiind și răspunsul la nevoile de digitalizare ale României, o țară în care doar 29% din populație are competențe digitale de bază. O sponsorizare de 100 de euro este solicitată pentru acoperirea costului unui modul de curs de programare de 6 luni pentru un tânăr, ce dorește fie o reconversie profesională, fie pregătirea într-o profesie actuală, pentru care există cerere de angajare. 

Cum puteți salva inimile copiilor din România

Prin intermediul Fundației Polisano sute de copii cu malformaţii cardiace congenitale au beneficiat de intervenţii chirurgicale care le-au salvat viaţa. Pentru a continua acest demers e necesar colectarea a 190.000 de euro. O donație minimă de 50 de euro va salva inimile copiilor din România. Primii pași către strângerea obiectivului caritabil au fost făcuți de Metropolitan Life printr-o donație de 25.000 de euro.

Până la ora actuală, cauzele celor 10 asociații și fundații implicate au primit donații și sprijin atât din partea companiilor, care fac din responsabilitatea socială o valoare internă, dar și din partea unor personalități ai societății românești. Totodată, platforma artmark.ro permite și persoanelor fizice să depună oferte de pas de licitare, donând pentru cauza pe care o susțin.

Cum puteți participa la licitație

Oricine poate dona pentru cele zece cauze implicate în Licitația de Fapte Bune, având în vedere regimul de preț cumulativ, care permite ca ofertele depuse, fie de un pas sau de mai mulți de licitație, să se cumuleze. În cadrul Licitației de Fapte Bune se poate participa prin: ofertă scrisă depusă la Palatul Cesianu-Racoviță, prin telefon sau online, donând direct în platforma de licitație Artmark Live 2.0, în seara evenimentului din 20 decembrie. Este necesar doar deschiderea, în prealabil, a unui cont de licitare pe artmark.ro.

Licitația de Fapte Bune este primul eveniment caritabil din România care a adunat la un loc mai multe fundații caritabile, al căror obiectiv vizează cauze umanitare.

De-a lungul ultimilor ani, Casa de Licitații A10 by Artmark a organizat peste 30 de licitații caritabile, punând la dispoziție platforma de licitație și oferind suport logistic pentru a susține cauzele concrete.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe