Vaccinul împotriva virusului sinciţial respirator va putea fi administrat și adulților cu vârsta cuprinsă între 18 și 59 de ani, informează Reuters.
Autorităţile americane din domeniul sănătăţii fac noi recomandări, subliniind importanţa vaccinării împotriva virusului sinciţial respirator la persoanele de peste 74 de ani.
Membrii Diviziei dedicate bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare și imunizare din cadrul Biroului regional pentru Europa al OMS se află în această săptămână la Brașov pentru a realiza un training pentru mediatorii sanitari.
Forum Farmacist.ro a avut loc de 6 și 7 octombrie, la București. Tema din 2023 a fost „Actualități în farmacologie și farmacoterapie”. Am stat de vorbă în prima zi a evenimentului cu președintele Colegiului Farmaciștilor din București.
În România, 8 din 10 părinți consideră vaccinul HPV ca fiind important, sigur și eficace, potrivit unui raport al Comisiei Europene privind Situația încrederii în vaccinuri în Statele Membre UE.
INSP, cu sprijinul Ministerului Sănătății și al direcțiilor de sănătate publică, se alătură Săptămânii Europene a Vaccinării.
O nouă tranșă de 112.800 de doze de vaccin Moderna ajunge astăzi în România, a anunțat CNCAV.
În Săptămâna Mondială a Imunizării de anul acesta (24-30 aprilie), o companie farmaceutică arată cum continuă vaccinurile să contribuie la progresul omenirii.
Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 anunță că se pot face programări pe platforma electronică pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, ca urmare a eliminării restricției de vârstă.
Începând de luni, 1 martie, 130 de cabinete noi devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer-BioNTech.
Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care România acordă un ajutor de 20.000 de doze de vaccin anti-COVID Republicii Moldova, pentru imunizarea personalului medical.
Peste 1.000.000 de persoane au fost programate pentru vaccinare împotriva COVID-19 în România, a anunțat Comitetul național pentru vaccinare.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, dr. Valeriu Gheorghiţă, a primit marţi doza de rapel, la Centrul amenajat în cadrul Ambulatoriului integrat al SUUMC București.
Antibiotice Iaşi pune la dispoziţia angajaţilor şi a membrilor comunităţilor învecinate companiei, în mod voluntar, propriul Centru de Studii Clinice pentru a fi centru de vaccinare anti-COVID, cu o capacitate de imunizare de peste 120 de persoane zilnic.
Ministerul Sănătății anunță că finalizează distribuția dozelor de vaccin gripal achiziționate pentru derularea campaniei de vaccinare antigripală din sezonul 2020-2021.
Ministerul Sănătății încurajează părinții să colaboreze cu autoritățile medicale și medicii de familie pentru accelerarea imunizării copiilor, în cadrul Programului național de vaccinare.
Prof. Dr. Emanoil Ceaușu spune că pandemia de COVID-19 este în plină desfăşurare, iar în prezent asistăm la o intensificare accelerată a ei în întreaga lume.
Ministerul Sănătății a anunțat, marți, că a finalizat distribuirea a 70.000 doze de vaccin gripal pentru imunizarea copiilor cu vârsta între 6 luni și 3 ani, la care este recomandată vaccinarea.
Ministerul Sănătății a anunțat că a început campania anuală de vaccinare antigripală gratuită prin distribuirea primei tranșe de vaccin la nivel național.
Un studiu de seroprevalență, derulat în luna mai la un centru de reproducere umană asistată, arată că doar 2% dintre pacienții și angajații clinicii au dobândit, în mod natural, imunitate la noul coronavirus, prin dezvoltarea anticorpilor specifici.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe