A treia ediție a reuniunii rectorilor din consorțiul Neurotech EU va avea loc la Cluj în luna mai. Înainte de eveniment, am stat de vorbă cu Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca vine cu o veste bună pentru cei care studiază nutriția și dietetica.
Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, a povestit recent că a participat la cea de-a doua întâlnire a rectorilor universităților care fac parte din consorțiul NeurotechEU.
UMF „Iuliu Hațieganu” este singura universitatea de medicină și farmacie din România care a fost inclusă în clasamentul QS World University Rankings by Subject 2021.
Reprezentanții UMF „Iuliu Hațieganu” anunță că vor organiza cursuri de pregătire și examen de simulare a admiterii la această instituție de învățământ.
În contextul epidemiologic actual, studenții de la „UMF Iuliu Hațieganu” sunt implicați activ în lupta împotriva COVID-19, pe mai multe planuri. Unul dintre inițiative este campania legată de donarea de plasmă de către persoanele care s-au vindecat de COVID-19.
Tot mai mulți tineri din întreaga lume vor să studieze la medicina la Cluj-Napoca. Reprezentanții UMF „Iuliu Hațieganu” anunță că există o concurență de 3 candidați internaționali pe un loc la această instituție de învățământ.
Reprezentanții UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca anunță că festivitatea de absolvire a promoției 2020 va avea loc în prima zi a lunii octombrie, pe Cluj Arena.
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este singura universitate de medicină și farmacie din România inclusă în noile alianțe ale Universităților Europene.
Potrivit reprezentanților instituției de învățământ, examenul de admitere 2020 la UMF „Iuliu Hațieganu” se va desfăşura și în spații din afara universității.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a anunțat astăzi că organizează online toate examenele studenţilor.
Examenul de simulare a admiterii la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” se va desfăşura, anul acesta, online, potrivit unui comunicat al instituției de învățământ.
Peste o tonă de dezinfectant a fost produs până acum în laboratoarele Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și distribuit către spitale.
La Cluj-Napoca a fost marcat, recent, Centenarul școlii medicale clujene în limba română.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe