Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca vine cu o veste bună pentru cei care studiază nutriția și dietetica.
Astfel, în luna mai va avea loc un examen național de dietetician autorizat, eveniment ce va fi organizat și la Cluj-Napoca de UMF „Iuliu Hațieganu”, se arată într-un comunicat transmis redacției.
Acest examen național de dietetician autorizat, organizat sub egida Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca în colaborare cu Colegiul Dieteticienilor din Romania (CDR), va avea loc la Cluj-Napoca în data de 21 mai 2022.
Acest concurs va fi organizat conform Legii 256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum și înființarea, organizarea, funcționarea Colegiului Dieteticienilor din România.
Examenul național de dietetician autorizat se va organiza în centrul universitar Cluj-Napoca și în alte patru centre universitare cu program de studiu de licenţă Nutriție și Dietetică, şi anume: Târgu Mureş, Iaşi, Timişoara şi Suceava.
Examenul se desfăşoară după o metodologie și tematică comune la nivel național, iar bibliografia și subiectele sunt elaborate de comisia de examen stabilită în fiecare centru teritorial.
Acest examen naţional reprezintă un moment important în reglementarea profesiei de dietetician și încununează peste zece ani de eforturi comune ale asociaţiilor profesionale de dieteticieni (ADR și AROND), alături de instituţiile de învățământ superior care formează, începând cu anul 2008, specialişti în nutriţie şi dietetică, se arată în comunicatul de la UMF „Iuliu Hațieganu”.
Pentru înscrierea la examenul național de dietetician autorizat, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele cerințe:
Promovarea acestui examen reprezintă ultima etapă în vederea obținerii dreptului de liberă practică pentru exercitarea profesiei de dietetician, care se va elibera ulterior de către Colegiul Dieteticienilor din România.
Profesia de nutriționist-dietetician este recunoscută în România de către Ministerul Muncii şi Ministerul Sănătăţii şi cuprinsă în COR la grupa de bază 2265, nivelul 4 de instruire (studii superioare).
Conform COR, dieteticienii şi nutriţioniştii evaluează, planifică şi implementează programe pentru a spori impactul benefic al alimentelor şi al nutriției asupra sănătăţii umane.
Programul de studii de licență NUTRIȚIE ȘI DIETETICĂ este inclus în oferta de studii a Facultății de Farmacie a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca, începând cu anul 2008.
UMF „Iuliu Haţieganu” este prima universitate din Romania care a propus și a înființat această specializare. Programul de studiu oferă o formare multidisciplinară, adaptată cerinţelor pieţei muncii și este acreditat ARACIS în limba română, cursurile fiind finalizate cu o diplomă de licență în Nutriție și Dietetică.
7 mai – Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași
15 mai – Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș
20 mai – Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”, Timișoara
21 mai – Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca
22 mai – Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava
Informații cu privire la desfășurarea examenului național de dietetician autorizat în centrul universitar Cluj-Napoca puteți găsi la acest link.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe