Aproape 10.000 de persoane au murit în întreaga lume din cauza bolii COVID-19 luna trecută, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a solicitat statelor membre să realizeze reformele necesare pentru pregătirea în vederea următoarei pandemii.
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat în prima săptămână din aprilie filmele de pe lista scurtă, precum și juriul care va face selecția în cadrul Festivalului de Film Health for All.
Organizația Mondială a Sănătății va împlini luna aceasta 75 de ani de la înființare, iar reprezentanții săi cer echitate în sănătate, mai ales în contextul unor amenințări fără precedent.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății a felicitat recent Togo pentru că a devenit prima țară care elimină patru boli tropicale neglijate.
Organizația Mondială a Sănătății a oferit recent Ucrainei 20 de ambulanțe.
Miliarde de oameni încă respiră aer de o calitate precară, arată noile date publicate de Organizația Mondială a Sănătății.
Organizația Mondială a Sănătății pune bazele Centrului Global pentru Medicină Tradițională în India.
Într-o declarație recentă a directorului general al OMS acesta își exprimă îngrijorarea cu privire la criza din sistemul de sănătate al Ucrainei intensificată în contextul actual.
Noul președinte al ICN, dr. Pamela Cipriano, și directorul general al OMS, dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, au lansat un nou apel la acţiune pentru sprijinirea asistenţilor medicali și moașelor.
Cei de la Statista.com au realizat un infografic cu date cu privire la creşterea bruscă a numărului de cazuri noi de infectări cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2, în funcție de continent.
Agenția Internațională pentru Cercetarea Cancerului (International Agency for Research on Cancer) marchează în prezent luna dedicată conștientizării asupra cancerului de col uterin.
Omenirea se confruntă de doi ani cu coronavirusul SARS-CoV-2, așa că astăzi redescoperim modul în care pandemia a afectat țările din întreaga lume.
Utilizarea produselor din tutun este în scădere, însă chiar și așa, OMS îndeamnă țările să investească și să ofere sprijin mai multor oameni pentru a abandona fumatul.
Săptămâna trecută, Organizația Mondială a Sănătății s-a alăturat mai multor grupuri de experți din întreaga lume pentru a comemora așa numita Day of Action pentru Eliminarea Cancerului de Col Uterin.
Potrivit reprezentanților Organizației Mondiale a Sănătății, vaccinurile – ca unică măsură – nu vor pune capăt pandemiei, dar pandemia de COVID-19 nu reprezintă singura criză de vaccinuri cu care se confruntă planeta.
Mai mulți experți din Organizația Mondială a Sănătății au declarat joi că Europa a înregistrat o creștere cu peste 50% în privința cazurilor noi de COVID-19 în ultima lună
Pentru a identifica originile COVID-19, OMS a întocmit o nouă comisie formată din 26 de experţi. Grupul format va purta denumirea de SAGO (Scientific Advisory Group on the Origins of Novel Pathogens).
Organizația Mondială a Sănătății recomandă un vaccin inovator împotriva malariei, pentru a fi folosit copiilor la risc din țările africane în care această boală face ravagii.
Organizația Mondială a Sănătății prioritizează accesul la tratamentele pentru diabet zaharat și cancer în noua Listă a Medicamentelor Esențiale, publicată la începutul lunii octombrie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe