Experții din cadrul FDA spun că un decongestionant nazal care se găsește în multe medicamente împotriva răcelii nu funcționează, de fapt, deci nu desfundă nasul.
Ni se întâmplă – nu de puține ori – să vedem la televizor reclame despre suplimentele cu vitamina C care sporesc funcționarea sistemului imunitar.
Când vine vorba de consumul de surse de vitamina C, anumite fructe pot fi mai benefice ca altele, în sensul că au un conținut mai mare din această vitamină. Un astfel de fruct este acerola.
Mara Chelcioiu a trimis o microficțiune pentru rubrica noastră, „Doza de ficțiune”. „Până pe la șapte seara, am înșirat orele ca mărgelele, așteptând să treacă de la paracetamol și ceai. Dar n-a trecut” , spune personajul ei.
Statele Unite au înregistrat în ultimele două luni cinci cazuri de malarie transmisă de ţânţari, primele cazuri de transmitere locală din ultimii 20 de ani.
Comitetul privind siguranța al EMA (PRAC) a declanșat procedura de reevaluare a medicamentelor care conțin pseudoefedrină.
Românii au devenit mai relaxați după pandemia de COVID-19, 60% dintre aceștia declarând că nu dețin stocuri de medicamente sau suplimente alimentare acasă, arată datele unui studiu.
Unul dintre primii producători români de medicamente și suplimente alimentare anunță că a înregistrat un profit net de 65,7 milioane de lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 20%.
Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie a actualizat lista simptomelor cauzate de COVID-19, incluzând aici disfagia, mialgiile și diareea.
Întrebarea care îi preocupă pe mulți dintre noi în această perioadă este cum putem ști cu certitudine dacă suntem răciți, avem gripă ori infecție cu SARS-CoV-2.
O brăţară simplă, ce conţine senzori biometrici de monitorizare, poate detecta precoce o infecţie virală, precum cea din gripă și răceală, înainte ca simptomele să se manifeste clinic.
Un produs care ține răceala, gripa și noul coronavirus la distanță va fi lansat, la începutul anului viitor, în România.
Peste 70% dintre români sunt de părere că sezonul de răceală și de gripă vine cu mai multe pericole decât în mod obișnuit, arată un studiu realizat de Coaliția România Sănătoasă.
În sezonul rece petrecem mai mult timp în casă, unde nu pătrunde soarele, de aceea, suntem expuși mai mult unor alergene de interior, precum acarienii din praful de casă și mucegaiurile. Uneori însă, este dificil să recunoaștem simptomele alergiilor, deoarece pot fi confundate cu virozele respiratorii.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe