Newsflash
OPINII

Subteranele bucuriei

de Dr. Richard CONSTANTINESCU - dec. 24 2020
Subteranele bucuriei

Când mașina a izbit spatele automobilului din faţa noastră, versurile lui Joan Didion, din al său „An al gândirii magice”, mi-au sărit în faţă, ca un airbag: „Viaţa se schimbă cu repeziciune. / Viaţa se schimbă într-o clipă...”.

Cu nici un minut înaintea accidentului, îmi trecea prin gând cât e viaţa de fragilă și de pasageră, și gândul nu a apucat să coboare în gât, de unde să-l revărs înspre amicul de la volan, că viaţa a fost mai rapidă decât dansul sinaptic.

Poleiul e cauza. El a făcut ca vieţile a trei oameni să fie brusc zguduite? El a făcut ca șoferilor să li se schimbe traseul acelei seri? Ca eu să nu mai pot ieși și să mă strecor pe fereastra prin care, cu doar câteva momente înainte, priveam forfota străzii? Așază viaţa mereu coji de banane ca să ne privească apoi de pe tavanul unei săli de operaţie?

Moartea mi-a traversat existenţa încă din pântecele mamei. Ne-a trimis-o viaţa mult prea des. Am privit de mult prea multe ori cum pământul acoperă și pecetluiește o existenţă. Săptămânal privesc vitrinele Muzeului de Anatomie și mă întreb ce a făcut viaţa cu acei oameni care, de-o bună bucată de vreme, sunt „piese” de muzeu, „obiecte” și „exponate”.

La nici o săptămână după coliziune și după ce am devenit pozitiv, sunam la 112. Cu câteva ore înainte de a împlini 5 luni, Sabrina era surprinsă de viaţă și aștepta „eliberarea unui echipaj”. 10, 20, 30, 50 de minute. Viaţa o urca târziu în ambulanţă și o ducea într-o călătorie, pentru care doar biletul de îmbarcare era sigur. Scriu aceste rânduri când încă este în stare critică. Într-un spital care m-a înspăimântat din studenţie. În care suferinţei trupești a copiilor, a celei sufletești a mamelor ce-i însoţesc li se adaugă tavane ce stau să strivească, personal mereu arţăgos și porţii de mâncare pe care doar dacă le privești îţi stârnesc impulsul de vomă.

Am absorbit moarte, durere și multă tristeţe din copilărie. Dar acest fenomen a fost accelerat când am parcurs sute de tomuri despre suferinţă, până când am finalizat „Sensul durerii” și, mai ales, de când am intrat în lumea universitară. De ce atâta posomoreală în mediul academic? De ce atâta negură așezată pe chipuri și înlăuntru? Explicaţii nu încerc să ofer aici. Îmi propun ce nu am reușit atâta amar de ani: să las bucuriei loc să îmi îmbibe sufletul. Să nu mă mai las pradă vieţii care te scufundă, asemenea unui covrig polonez, într-o zeamă cleioasă.

Mă uitam la Sabrina, înainte de a o vedea doar în fotografiile trimise din spital, cum trăia prezentul, râdea și plângea. Acum. Trecutul nu-l știa și viitorul n-o interesa. Râdea și plângea și îmi ștergea strat după strat de acreală. Era Pozitivă dinainte de a fi pozitivă.

ETICHETEpozitivspital

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe