Newsflash
Internaționale

Studiu COVID-19: Ce simptome au dezvolvat persoanele infectate

de Dorina Novac - mar. 3 2020
Studiu COVID-19: Ce simptome au dezvolvat persoanele infectate

Un grup ce cercetători din China au prezentat, într-o publicație de specialitate, caracteristicile clinice ale pacienților infectați cu coronavirus. Astfel, pentru a înțelege evoluția virusului, persoanele infectate au fost îndeaproape monitorizate.

De când a apărut coronavirusul, din decembrie 2019, specialiștii din China au urmărit caracteristicile clinice ale pacienților, scrie The New England Journal of Medicine.

Am extras date referitoare la 1.099 pacienți cu COVID-19, confirmat de laborator din 552 de spitale din 30 de provincii, regiuni autonome și municipalități din China, până la 29 ianuarie 2020. Punctul comun al evoluției bolii a fost internarea pacientului într-o unitate de terapie intensivă (UCI), utilizarea ventilației mecanice sau a decesul”, se arată în studiul realizat de nejm.org.

Media de vârstă a pacienților din studiul a fost de 47 de ani, dintre care 41,9% erau femei.

Punctul final a apărut la 67 de pacienți (6,1%), incluzând 5,0% dintre persoanele care au fost internate în terapie intensivă, 2,3% au suferit o ventilație mecanică invazivă și1,4% au murit. De asemenea, doar 1,9% dintre pacienți au avut contact direct cu animale sălbatice.

Coronavirus_China

Potrivit studiului, dintre nerezidenții din Wuhan, 72,3% au avut contact direct cu un locuitor din Wuhan, dintre care 31,3% au vizitat orașul.

Febra, printre simptome

Cele mai frecvente simptome au fost febra, (43,8% la internare și 88,7% în timpul spitalizării) și tuse (67,8%). Mai mult, pentru pacienții monitorizați în studiu, diareea, ca rezultat al infectării cu coronavirus, a fost un simptom mai puțin frecvent (3,8%). Perioada medie de incubație a fost de 4 zile.

La internare, opacitatea plămânilor a fost cea mai frecventă constatare radiologică pe tomografie computerizată (CT) (56,4%). La 157 dintre cei 877 pacienți nu a fost identificată nicio anomalie radiografică sau CT. Limfocitopenia a fost prezentă la 83,2% dintre pacienți la internare”, precizează autorii studiului.

În primele două luni ale focarului, COVID-19 s-a răspândit rapid în toată China și a provocat diferite grade de boală. În unele cazuri, pacienții s-au prezentat fără febră, iar mulți nu au avut rezultate radiologice anormale.

Majoritatea pacienților (58,0%) au primit tratament cu antibiotice intravenos, iar 35,8% au primit terapie cu oseltamivir, iar oxigenoterapia a fost administrată în 41,3% din cazuri. Ventilația mecanică a fost inițiată pentru 6,1% din cazuri, la pacienții cu un istoric de boală severă.


Notă autor:

Sursă imagine: Pixabay

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe