Newsflash
Știri

Alertă roșie ONU: încălzirea globală se accelerează

de L. Budin - aug. 9 2021
Alertă roșie ONU: încălzirea globală se accelerează

Încălzirea globală ar putea atinge pragul de +1,5 grade Celsius în jurul anului 2030 - cu zece ani mai devreme decât estimările, amenințând cu noi dezastre omenirea lovită deja de valuri de caniculă şi inundații, arată experții ONU.

Constatările celor din cadrul Grupul interguvernamental de experți în evoluția climei (IPCC, organism științific din cadrul ONU) au fost date publicității într-un raport, informează AFP, preluată de Agerpres. Documentul trece în revistă cinci scenarii referitoare la emisiile de gaze cu efect de seră, de la cel mai optimist - după unii, utopic - la cel mai pesimist.

incendiu-padure

Praguri depășite

În toate situaţiile, planeta ar urma să atingă pragul de încălzire de +1,5 grade Celsius, în comparaţie cu epoca industrială, în jurul anului 2030 - cu zece ani mai devreme decât estimarea anterioară a IPCC din 2018.

Apoi, până în 2050, creşterea va depăşi acest prag, chiar dacă umanitatea va reuşi să reducă semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră.

Iar dacă aceste emisii nu sunt reduse drastic, pragul de +2 grade Celsius va fi depăşit în decursul acestui secol, ceea ce ar însemna eşecul Acordului de la Paris şi al obiectivului său de a limita încălzirea globală la +1,5, +2 grade Celsius.

O situație gravă

Deşi temperaturile planetare au crescut până în prezent cu +1,1 grade Celsius, omenirea poate constata pe propria piele efectele. Cu atât mai mult vara aceasta, odată cu incendiile care devastează vestul Statelor Unite, Grecia şi Turcia, inundaţiile produse în Germania sau China sau temperaturile care au ajuns până la 50 de grade Celsius în Canada.

Dacă vi se pare că situaţia este acum gravă, amintiţi-vă că ceea ce vedem nu este decât prima salvă”, a comentat Kristina Dahl, din cadrul organizației nonprofit americane Union for Concerned Scientists.

Chiar şi la +1,5 grade Celsius, valurile de caniculă, inundaţiile şi alte evenimente extreme vor spori într-un ritm fără precedent în ceea ce priveşte amploarea, frecvenţa, perioada din an când se produc sau zonele afectate, avertizează raportul IPCC.

Acest raport ar trebui să provoace fiori oricui îl va citi (...). Ne arată unde suntem acum şi încotro ne îndreptăm din punctul de vedere al încălzirii globale: într-o groapă pe care continuăm să o săpăm”, a comentat climatologul Dave Reay.

totul se transformă

În faţa acestui viitor apocaliptic, apelurile la acţiune se multiplică.

Pentru stabilizarea climei va fi nevoie de o reducere puternică, rapidă şi durabilă a emisiilor de gaze cu efect de seră, în scopul ajungerii la neutralitatea emisiilor de dioxid de carbon”, a spus Panmao Zhai, copreşedintele grupului de experţi care au elaborat această primă parte a raportului IPCC.

A doua parte a documentului, dedicată efectelor, preconizată să fie publicată în februarie 2022, arată în detaliu cum viaţa pe Terra va fi inevitabil transformată peste 30 de ani, sau chiar mai devreme.

Soluțiile valabile

A treia parte a raportului, care va aborda subiectul soluţiilor, este prevăzută pentru martie 2022. Calea de urmat este însă deja cunoscută în mare parte şi presupune configurarea unei economii decarbonizate.

Raportul trebuie să sune alarma pentru cărbune şi energiile fosile, înainte ca acestea să ne distrugă planeta”, a arătat secretarul general al ONU, Antonio Guterres.

Până în prezent, doar jumătate dintre guverne au revizuit angajamentele referitoare la emisii de gaze cu efect de seră. Precedenta serie de angajamente, luată cu prilejul Acordului de la Paris din 2015, va avea ca efect o încălzire de +3 grade Celsius - dar în ritmul actual, omenirea se îndreaptă spre +4 sau +5 grade Celsius.

În cel mai optimist scenariu, temperatura ar putea reveni sub pragul de 1,5 grade Celsius până la sfârşitul secolului cu condiţia reducerii drastice a emisiilor şi a absorbirii unei cantităţi mai mari de CO2 decât cea emisă. Însă tehnologiile care permit recuperarea CO2 din atmosferă pe scară largă se află încă în stadiul de cercetare, a mai precizat IPCC.

Transformări ireversibile

Anumite consecinţe ale încălzirii globale sunt însă ireversibile, subliniază raportul. Sub influenţa topirii gheţarilor polari, nivelul apelor oceanelor va continua să crească timp de 'secole, chiar milenii'. Mările, care au crescut deja cu 20 de centimetri din 1990, ar putea creşte în continuare cu circa 50 de centimetri până în 2100, chiar la o încălzire de +2 grade Celsius.

Pentru prima dată, IPCC subliniază că nu poate exclude „puncte de cotitură”, cum ar fi topirea calotei glaciare din Antarctica sau dispariţia pădurilor, care va duce sistemul climatic către o schimbare iremediabilă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe