Newsflash
Internaționale

ONU: poluarea duce la proliferarea superbacteriilor rezistente la medicamente

de L. Budin - feb. 9 2023
ONU: poluarea duce la proliferarea superbacteriilor rezistente la medicamente

Reducerea poluării provenite din sectoarele farmaceutic şi agricol este esenţială pentru combaterea proliferării superbacteriilor rezistente la medicamente, se arată într-un raport.

Infecțiile rezistente la medicamente ar putea ucide 10 milioane de persoane anual, până în 2050, a avertizat ONU.

poluare-aer-ind-farmaceutica

Există tot mai multe dovezi că mediul joacă un rol cheie în dezvoltarea rezistenţei la antimicrobiene, se afirmă într-un raport publicat sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP).

Fenomenul se produce atunci când microorganisme precum bacterii, virusuri, paraziţi sau ciuperci devin rezistente la tratamentele antimicrobiene la care erau sensibile anterior, informează AFP și Agerpres.

Rezistenţa la antibiotice este considerată o ameninţare de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care se teme că lumea se îndreaptă către o eră în care infecţiile comune vor redeveni o cauză a deceselor.

Se estimează că 1,27 milioane de decese au fost atribuite direct infecţiilor rezistente la medicamente în 2019, potrivit ONU. 

Rezistanța este dată de utilizarea abuzivă a antibioticelor, însă ONU subliniază şi alţi factori mai puţin evidenţiaţi: ea este strâns legată „de tripla criză planetară provocată de schimbările climatice, pierderea biodiversităţii şi a naturii, precum şi de poluare şi deşeuri”.

Poluarea, legată în special de industria farmaceutică şi de agricultură, permite antimicrobienilor să pătrundă în mediu – începând cu apele curgătoare.

Este o problemă reală, fiindcă râurile sunt adesea sursa apei noastre potabile. Este vorba despre o pandemie tăcută”, a declarat microbiologul Jonathan Cox, de la Universitatea Aston din Marea Britanie, care nu a participat la redactarea raportului.

ONU, la rândul său, prezintă un set de soluţii, care vizează sectoarele ce contribuie la această problemă. Astfel, industria farmaceutică este invitată „să asigure izolarea şi tratarea adecvată a deşeurilor şi a apelor uzate”, cu o consolidare generală a cadrului de reglementare.

Experţii recomandă și spitalelor să instaleze sisteme specifice de tratare a apelor uzate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe