Spectacolul regizat de Dan Tudor la Teatrul Naţional București este fără cusur. O reușită deplină. Distribuţia, decorul, mișcarea scenică sunt aproape perfecte. Extrem de inspirat, regizorul a construit un spectacol solid, complex, rotund. A pus în valoare cele mai mici personaje, amintind de spectacolele bune de altădată.

În rolul principal este, poate, cel mai potrivit actor pentru rolul lui Spirache din ultimele decenii – Dan Puric. Deși personajul pare înglodat în sărăcie de o familie numeroasă, este un Spirache, încă tânăr, capabil de multă șiretenie, dar și de ascensiune socială.

Adela Mărculescu este o surpriză totală în rolul Chiriachiţei, reușind o performanţă deosebită, într-un rol generos, dar în care mai nimeni nu și-o imagina. O compoziţie foarte studiată propune Amalia Ciolan, prezentând două faţete ale personajului Dacia. Foarte potrivit distribuite sunt interpretele celor două fiice ale lui Spirache, Alexandra Sălceanu și Irina Cojar, fiecare realizând două tipuri diferite de adolescente. Tot două tipare complet diferite realizează și Axel Moustache (timidul Petre Dinu) și Mihai Munteniţă, în rolul căpitanului Stamatescu.

O apariţie insolită, prin verbozitatea demagogică pe care o dezvoltă în rolul lui Rădulescu Nercea, reușește Armand Calotă, iar Dragoș Ionescu propune un personaj ciudat, de notar obsedat de adevăr. Lari Giorgescu (Traian) și Ionuţ Toader (Decebal) se străduiesc să ne arate cum erau copiii din casa unui funcţionar modest, dar mai ales care erau visurile și aspiraţiile lor.

Dan Tudor în rolul vecinului este o apariţie surprinzător de veselă. Daniel Badale înveselește atmosfera printr-o apariţie plină de vervă. Un alt personaj introdus de regizor, Doica (Afrodita Androne), reușește să anime sala prin reacţiile sale, iar Oana Constantinescu și Tatiana Oprea încearcă să reţină atenţia prin autenticitatea gesturilor lor.