Titanicul lui Tudor Mușatescu împlinește 90 de ani de când a intrat în ritm de vals în apele mișcătoare ale Naţionalului bucureștean, înfruntând munţii de gheaţă (câţi vor fi fost!) din sufletul unor mărunte creaturi provinciale. Creaturi ahtiate de vise de îmbogăţire, de ambiţia de a intra în lumea sușă a politicii, prin matrapazlâcuri electorale traductibile în parale de dat sau de luat (da, se obișnuia și pe atunci!) și intrigi de/fără de amor...

Despre subiect – nimic nou! E perfect așa cum e. Despre regie, ei, da! Vasile Enescu – premiera pe ţară (21 noiembrie 1932) – triumf! Sică Alexandrescu (4 mai 1960) – minune! Mihai Berechet (20 octombrie 1983) – acord de Stradivarius! Au mai fost adaptări – film și teatru TV. Nu le-aţi văzut? Sunt găsibile. Vedeţi-le! Despre interpreţii amintitelor puneri în scenă – diamante măiestrit șlefuite.

Teatrul românesc a fost dintotdeauna laboratorul fermecat în care s-a format spectatorul ca partener desăvârșit al actorului. Publicul devine, astfel, un participant avizat la actul artistic, seismograf fin care înregistrează orice undă de cutremur estetic sau de derapaj amatoristic, văzător cu sufletul din întunericul sălii care-i protejează anonimatul, preschimbându-l în mare public. Replicile lui sunt hohotul de râs ori greul lacrimii strivite discret între gene, aplauzele, uralele, florile, graba/ne-graba de a căuta ieșirea după lăsarea cortinei.

Bun venit la căminul cultural

Pentru spectatorii formaţi la școala online gen (da, și școala e de gen schimbător!) Las Fierbinţi, cu publicitatea de rigoare, cam greu cu pianul pe scări... Altfel cum s-ar desprinde din mareea-public mâncător de floricele de porumb câte un strident nechezat ca de iepșoară ori grohăit ca de jivină, care ori va fi stat prea mult în pădure, ori va fi ieșit prea devreme?

Ce am cu spectatorii? Păi am, că nu înţeleg de ce la ultimul Titanic vals, a cărui premieră a avut loc pe 10 aprilie, a râs fiecare pe cont propriu. Deși regizorul nu părea să aibă altă vină decât aceea de a fi realizat un spectacol de circ, foarte reușit de altfel.

Interpreţii – nume cunoscute (cu renume!) ale scenei românești ori recente viitoare glorii – au evoluat cu însufleţirea unor amatori ai echipei artistice de agitaţie a căminului cultural din Cucuieţi deal, premiaţi la concursul „Cine e mai tare la cultura mare”.

Iertare, mari slujitori ai teatrului mutaţi în umbră. Iertare că ne-aţi învăţat ce înseamnă valoarea artistică și că acum, iată, nu putem să ne prefacem că nu vedem că e putred mărul în iadul nostru cel de toate zilele.