Sistemele de sănătate din Republica Moldova și România
împărtășesc multe caracteristici comune, dar sunt caracterizate și de unele
diferențe semnificative. Modul în care cele două țări realizează managementul
personalului medical nu face excepție de la această constatare. Vorbind de
similitudini, ambele țări au probleme serioase cu retenția personalului
medical, distribuția echitabilă a acestuia, în contextul unui val semnificativ
de emigrație1–3. Cu toate acestea, modurile în care România și
Republica Moldova colectează și analizează datele privitoare la personalul
medical din sistem sunt diferite, ceea ce se reflectă, în cele din urmă, în
cantitatea și, mai ales, calitatea datelor colectate. În Republica Moldova,
grație unui proiect4 finanțat de Organizația mondială a sănătății,
Centrul Național de Management în Sănătate colectează date despre personalul
medical din sistem prin intermediul platformei SIERUSS5. În România,
instituțiile care colectează și dețin date sunt numeroase (Ministerul
Sănătății, asociațiile profesionale, Institutul Național de Statistică), iar
diferențele între cifrele raportate sunt uneori amețitoare. Însă, dincolo de
diferențele dintre sistemele de colectare a datelor în cele două țări, un lucru
este comun: aceste date sunt mult subutilizate în scopul planificării nevoilor
de resurse umane în sănătate. Întrebări precum: „De câți medici
cardiologi/medici de familie (sau orice altă specialitate) vom avea nevoie în
următorii cinci ani?”, „Câți absolvenți de studii medicale trebuie să avem
pentru a acoperi actualele deficite (geografice, de categorii de personal sau
de specialități)?“ nu-și găsesc aproape deloc răspunsul în datele pe care
instituțiile responsabile le culeg momentan.
Pornind de la situația curentă, studiul comun de fezabilitate
România – Republica Moldova și-a propus să analizeze fezabilitatea planificării
forței de muncă în sănătate în cele două țări. Specific, studiul s-a concentrat
pe a afla mai multe informații despre stadiul în care se află România și
Republica Moldova în raport cu cele patru etape inițiale (și esențiale) ale
procesului de planificare: cunoașterea inventarului actual al personalului
medical; evaluarea situației curente a personalului medical; implicarea
principalelor părți interesate; realizarea de prognoze despre nevoia de forța
de muncă în sănătate. La întâlnirea finală a studiului, desfășurată la
Institutul Național de Sănătate Publică, la 8 februarie, reprezentanți din
Republica Moldova și România, împreună cu parteneri ai acțiunii comune pentru
planificarea și prognoza forței de muncă în sănătate (ministerul sănătății din
Belgia, ministerul sănătății din Italia, Universitatea „Babeș-Bolyai“ din
România) au discutat principalele recomandări rezultate în urma desfășurării
studiului. Primul aspect asupra căruia au convenit participanții la întâlnire a
fost necesitatea unei mai bune colaborări între cele două țări pe tema forței
de muncă în sănătate. O asemenea colaborare ar trebui inițiată printr-un
memorandum de înțelegere, care ar putea deschide căi de comunicare la diferite
niveluri. În primul rând, s-ar deschide calea dialogului privind lecțiile
învățate de fiecare țară în procesul de colectare și analiză a datelor. În al
doilea rând, ar exista un cadru care să organizeze mobilitatea personalului
medical dinspre Republica Moldova spre România. Momentan știm prea puține
lucruri despre acest fenomen. Știm că sunt spitale în care 10–15% din personal
provine din Republica Moldova, știm că există dificultăți în echivalarea
studiilor, știm motivele care determină personalul medical să emigreze, la fel
cum știm că există un grad înalt de satisfacție atât din partea spitalelor în care
lucrează personalul medical, cât și din partea personalului medical din
Republica Moldova1. Un asemenea memorandum ar fi în mod special util
în condițiile în care România face demersuri de a ușura accesul personalului
medical din Republica Moldova în sistemul nostru sanitar. Ultimul lucru pe care
ni l-am dori este ca România să se transforme în ceea ce în momentul de față
reprezintă statele vestice ale Uniunii Europene care atrag personal medical din
România, ducând la deficite majore în țara noastră. Pentru a preveni asemenea
situații, este util un dialog, la fel cum este un util un proces de planificare
în cele două țări. În cele din urmă, procesul de planificare ne ajută astăzi să
preîntâmpinăm problemele care pot apărea mâine. Da, procesul de planificare
este complex, necesită numeroase pre-condiții și o implicare serioasă a tuturor
părților implicate, însă experiențele dobândite în acțiunea comună arată că
efortul merită. Iar studiul de fezabilitate vrea să arate tocmai că procesul de
planificare este fezabil și în România, și aduce beneficii la nivel național și
local în România și Republica Moldova, deopotrivă.
Acțiunea comună pentru
planificarea și prognoza forței de muncă în sănătate (2013–2016) a primit
finanțare din programul pentru sănătate al Uniunii Europene. Obiectivul general
al acestei acțiuni este o platformă pentru colaborare și schimb între statele
membre pentru a pregăti viitorul forței de muncă în sănătate. Universitatea „Babeș-Bolyai“
Cluj-Napoca este un partener asociat al acțiunii comune, reprezentând România.
Mai multe informații despre acțiunea comună puteți găsi la adresa
www.healthworkforce.eu.
1Health workers
originating from the Republic of Moldova who live and work in Romania. World
Health Organization, Regional Office for Europe, 2014
2Destinații prioritare
pentru recunoașterea diplomelor medicale eliberate de instituțiile de
învățământ medical din Republica Moldova. Centrul Național de Management în
Sănătate, Ministerul Sănătății al Republicii Moldova 2013.
3Galan A et al. Emergent
challenge of health professional emigration: Romania’s accession to the EU. In:
Wismar M et al, editors. Health professional mobility and health systems:
evidence from 17 European countries. Observatory Studies Series 23. Copenhagen:
WHO, 2011, 449-78
4
http://www.hrhobs.ms.md/en/home
5http://sieruss.ms.md/
