Frica de îmbolnăvire, fenomenul fake news, mediatizarea excesivă a unor eșecuri fac, ca și în perioadele de acalmie dintre valuri, să se menţină această adresabilitate scăzută, la majoritatea spitalelor. Câștigarea încrederii populaţiei va fi posibilă dacă fiecare spital va putea face dovada faptului că au fost luate toate măsurile pentru ca asistenţa medicală să se acorde în condiţii de siguranţă, cu cele mai bune rezultate pentru pacient. Altfel, pacienţii, în majoritate, se vor prezenta la spital în situaţii critice, când momentul optim pentru intervenţia cu cele mai mari șanse de succes va fi depășit.

Managementul calităţii, având ca referenţial standardele de acreditare, pune la dispoziţia conducerii spitalului și a întregului personal instrumentele prin care se pot reduce riscurile și care pot schimba comportamente. Este nevoie ca profesioniștii din spitale să treacă de la frica de malpraxis la responsabilitate, de la obligaţia de trata pacienţii la empatie și responsabilitate asumată, de la ascunderea eșecului la învăţarea din erori, de la individualism la lucrul în echipă, de la fragmentarea asistenţei medicale pe specialităţi la o abordare integrată, multidisciplinară.

Acreditarea, în general, este procedura prin care o autoritate, prevăzută prin lege, cu atribuţii specifice pentru a efectua evaluări profesionale și imparţiale, recunoaște formal că o organizaţie sau persoană este competentă să efectueze sarcini specifice. Este o recunoaștere a competenţei de a lucra conform standardelor specifice.

Standardele, evaluarea conformităţii și acreditarea sunt cei trei piloni stabiliţi, la nivel internaţional, pe care se construiesc infrastructurile de calitate. Introducerea cerinţelor standard în practica zilnică are în vedere implicaţiile comportamentale. Principala barieră o constituie obișnuinţa de a lucra într-un anume fel, chiar dacă nu este cel mai bun, și comoditatea de a optimiza modul de lucru.

De aceea, în realizarea unui sistem de management al calităţii, trebuie respectate principiile managementului schimbării, respectiv faptul că schimbarea începe de la managementul de vârf și că latura umană, inclusiv cu aspectele legate de orgolii profesionale și de lupta pentru „sferele de influenţă” și pentru autonomia profesională, constituie o barieră importantă.

Implicarea fiecărei structuri, cu responsabilităţile specifice integrate clar, în procesul de asistenţă medicală și o bună comunicare pe verticală și pe orizontală asigură trecerea de la o cultură organizaţională fără prea multe reguli, bazată pe cutume, obișnuinţe și acţiuni aleatorii, la cultură bazată pe reguli de bună practică, identificarea vulnerabilităţilor și optimizarea proceselor, vizând rezultate eficiente.