Utilizarea roboţilor, a aplicaţiilor și a sistemelor digitale ușurează activitatea stomatologică de astăzi. Cu ajutorul lor, medicul poate realiza anumite manevre mult mai rapid și mai precis, cu efecte benefice asupra pacienţilor, spune prof. dr. Norina Forna, președinta ASRRO. 

CARTE DE VIZITĂ:

•  Medic Medicină generală
• Medic primar - Chirurgie oro-maxilo-facială; medic primar -Protetică dentară
• Fost vicepreședinte al CMSR
• Fost președinte al CMS Iași
• Fost decan al Facultăţii de Stomatologie UMF Iași
   

Recent, aţi organizat la Iași o nouă ediţie a Congresului Societăţii Române de Reabilitare Orală (ASRRO), centrată pe practica digitală. Care este rolul acesteia în stomatologia de astăzi? 
Noi avem nevoie de aceste aplicaţii în mod special pentru că își pun amprenta în tratamentele pe care trebuie să le facem, inclusiv în anumite manopere care necesită măsurători pe care noi nu avem întotdeauna cum să le facem cu ochiul liber sau chiar cu lupele și microscopul. Utilizăm softuri care apreciază acest lucru mult mai rapid, mult mai exact. În ceea ce privește laserul, de exemplu, putem trata minim invaziv, utilizând diferitele mijloace și tehnologii care ne ajută să obţinem rezultate foarte bune, cu efect direct asupra stării pacientului. 

Puteţi detalia?
Pacientului i se oferă șansa ca sângerarea să fie mai redusă, durerea mai mică și, de ce nu, să poată beneficia de anumite intervenţii și fără anestezie. În plus, vindecarea și cicatrizarea se fac foarte estetic și corect, chiar și în profunzimi. În același timp, folosim roboţi care ne ajută să realizăm anumite manevre foarte precise, cu instrumente foarte active. Aceștia pot fi folosiţi chiar și pentru introducerea lentă a implanturilor, cu turaţii mult mai mici. În principiu, orice tehnică digitală folosită trebuie foarte bine stăpânită, cunoscând pașii, softul în sine, studiindu-l înainte și făcând toate setările de care ai nevoie.

Ajutor în timp real

Ce roboţi se folosesc la ora actuală în stomatologie? 
În România [primii roboţi] au pătruns mult mai târziu. Primul robot l-am adus printr-un proiect european. Este vorba despre un sistem dezvoltat la Nisa: Robodent. El a fost folosit foarte des la simulările realizate cu și pe materiale didactice, iar mai departe, sigur, a fost folosit de practicieni, de studenţi, de rezidenţi, de masteranzi.

Utilizarea sa a evidenţiat rapiditatea, precizia cu care putem obţine un rezultat foarte bun, prin măsurătorile pe care le face softul. Pe de altă parte, folosindu-l, poţi vedea în timp real unde te afli în orice moment când realizezi, de exemplu, frezarea. Acest lucru este foarte important, pentru că avem unele zone de risc (...) care, dacă sunt atinse (...) pot produce o parestezie importantă.

Ce alte utilităţi mai are acest robot?
El poate fi folosit pentru evaluare, dar și pentru planificarea de la început până la sfârșit a pașilor care urmează să fie făcuţi într-o intervenţie din unghiul tehnic, clinic. Astfel, intervenţiile se pot realiza fără niciun risc. Robotul te avertizează atunci când ești într-o zonă de risc sau te apropii de zona de risc, și astfel nu există riscul de accidente. Acest robot ușurează foarte mult activitatea în cabinet. Ea este mult mai eficientă, mult mai corectă și mult mai precisă. De asemenea, neexistând traume locale, nu există riscul de necroză. Vindecarea este rapidă, eficientă și, bineînţeles, cu o estetică ce își pune cuvântul.

Simularea, activitate de bază în facultate

Când învaţă studenţii să utilizeze aceste sisteme? 
Tehnica laser este învăţată în anul VI. Am introdus-o în școală tot printr-un proiect european, care a permis achiziţionarea echipamentului. În ceea ce privește utilizarea roboţilor, tot în școală, în anul VI, ei învaţă tehnicile de bază de implantare, cu ajutorul simulărilor, utilizând echipamente care au pătruns și în practica medicală curentă. Demonstrativ, se mai fac etapele clinice, chirurgicale, dar ei lucrează simulând, neavând barem practic pe pacient. 

De-a lungul timpului au existat discuţii privind necesitatea unor modificări în metodologia de practică a studenţilor. Se prevăd schimbări în acest sens?
Este important să ne încadrăm în legi, pentru că agenţia care controlează, verifică și recomandă anumite programe permite realizarea într-un anumit procent a baremului practic. În rest, atât în afară, cât și în România, se pune accentul pe simulare. 

În prezent, practica digitală a devenit un laitmotiv al multor întâlniri știinţifice. Trebuie să știm cu ce mijloace, cu ce posibilităţi și cum putem utiliza aplicaţiile
digitale în medicina stomatologică.

Cu ajutorul simulării, studenţii pot învăţa tehnici care sunt realizate cu ajutorul roboţilor, în cabinet. Printr-un soft de simulare, în orice moment, studentul este informat cum a realizat manopera și o poate exersa, stocând-o în echipamentul respectiv. Pentru fiecare manevră realizată, el primește puncte. Punctajul obţinut poate fi îmbunătăţit exersând de multe ori o manevră. Totul se bazează pe repetări până când studentul ajunge să exerseze pe pacient. Acest lucru începe spre anii terminali – anul V, anul VI, și pornind din anul IV, studentul repetă ce a făcut la simulare pe pacient, dar sub supravegherea cadrelor didactice. 

Ce modificări credeţi că ar fi necesare în curricula din sistemul de învăţământ stomatologic din România? 
Noi avem o particularitate: după ce termină facultatea, orice student poate imediat să capete liberă practică și să lucreze într-un cabinet – după ce primește documentul de licenţă și după ce se înscrie în Colegiul Medicilor Stomatologi – fără să realizeze stagiul de pregătire. Dar asta se întâmplă după șase ani [de studiu]. 

În alte ţări, mai ales din vest, ei au cinci ani de studiu, după care urmează o etapă de pregătire postuniversitară. Aceasta le permite să obţină competenţe după urmarea unor cursuri  multiple și după focusarea pe o specialitate anume. În schimb, la noi, intrarea pe specialitate se face cu dificultate, pe seama unui examen de rezidenţiat. Ulterior, în ordinea punctajelor obţinute, absolventul poate să ocupe o poziţie unde se va pregăti trei ani – cu excepţia chirurgiei, unde pregătirea durează cinci ani. Mă refer la chirurgia maxilo-facială, care înseamnă întâi [necesitatea de a absolvi] facultatea de medicină, apoi medicină dentară și apoi, sigur, rezidenţiatul în chirurgia maxilară.