Stomatologia este un domeniu medical. Atunci, cum putem vorbi despre o „medicalizare” a sa?
Un studiu realizat de o rețea de clinici dentare din țară arată că, în ultimii doi ani, 23% din părinți nu și-au dus copilul la stomatolog.
În practica medicală există trei forme distincte de exprimare a opiniei medicale. Fiecare dintre ele are particularităţi care trebuie cunoscute și respectate.
Ion Nicolescu şi soţia sa, Manuela Agatstein, au fost condamnaţi definitiv de Curtea de Apel Bucureşti la câte 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare, pentru fraude cu fonduri europene.
Peste 80% dintre pacienți consideră cabinetele stomatologice un mediu sigur, deoarece sunt dezinfectate constant. Doar 3% consideră că riscul de infectare este mare la stomatolog.
Ne place să credem că faptele bune pot fi răsplătite și aici, în această viaţă, și dorim să ne bucurăm de o astfel de recunoaștere.
Un studiu de piață recent scoate la iveală percepțiile și atitudinile românilor cu privire la sănătatea orală.
Românii din orașele mici nu acordă prioritate serviciilor stomatologice și vizita în cabinet este privită ca o soluție de urgență, 59% dintre aceștia prezentându-se la medic doar atunci când se confruntă cu dureri de dinți.
Peste 2.000 de persoane au participat la primul congres al Colegiului Medicilor Stomatologi din București, desfășurat în perioada 21-23 octombrie, în mediul online.
Prof.dr. Anton Sculean va participa în perioada 21-23 octombrie la Congresul Medicilor Stomatologi din București, unde va susţine prezentarea „Tehnici chirurgicale pentru regenerarea ţesuturilor moi”.
Colegiul Medicilor Stomatologi București (CMSB) a anunțat câte cereri pentru emiterea vizei anuale au fost transmise pe parcursul acestei veri.
Actul medical stomatologic prezintă un potenţial de stres mult mai mare faţă de alte domenii medicale. Copiii, spre deosebire de adulţi, pot prezenta fricile lor, netrecute prin filtrele mentale de jenă socială.
Pacienții care amână tratarea unei plombe ajung, în final, să plătească de trei ori mai mult, iar durata intervențiilor crește chiar și de patru ori, afirmă dr. Ramona Hlandan, medic specialist pedodont.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” inaugurează Baza de Simulare Medicală în strada Pitar Moș. Ca prim proiect, studenții mediciniști vor putea beneficia de cursul de instuire „My First Implant”.
Crucea Roșie Română lansează „DINȚI și părinți”, un grup online de educație stomatologică care se adresează atât părinților, cât și copiilor.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România a transmis recent un punct de vedere în care explică faptul că medicii stomatologi trebuie să respecte măsurile propuse de medicii infecționiști, epidemiologi și de specialiștii în sănătate publică.
Un studiu recent realizat de KANTAR arată că peste jumătate dintre români nu merg deloc la stomatolog, iar un sfert ajung mai rar de un an.
Viitorul în stomatologie nu poate fi imaginat excluzând particularităţile acestei perioade dificile. Pentru medicii stomatologi 2020 va rămâne în amintiri ca anul celor mai mari provocări.
Pentru cei mai optimiști medici din Stomatologia Pediatrică, cei care încă mai cred în valoarea stenică a provocărilor pandemice, este timpul să reflecteze asupra protocoalelor de îngrijire zilnică.
În stomatologie, cea mai bună carte de vizită a unui medic stomatolog o reprezintă aprecierile laudative ale pacienţilor.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe