CNSU a adoptat hotărârea care anulează carantinarea persoanelor care se întorc în România, după ce Guvernul nu a mai prelungit starea de alertă de pe teritoriul ţării noastre.
Noile recomandări ale CDC indică faptul că doar 28% dintre cetăţenii americani trăiesc în zone în care este nevoie să poarte masca la interior.
În ambele țări, permisul sanitar va rămâne totuşi în vigoare în spitale şi în centrele de îngrijire pentru vârstnici sau pentru persoane cu handicap.
Ministerul Sănătăţii a propus Guvernului măsuri de relaxare în perioada imediat următoare, după ce s-a înregistrat o scădere constantă a tuturor indicatorilor privind pandemia.
Statul New York va ridica obligativitatea purtării măştii în şcoli şi în instituţiile de îngrijire a copiilor miercuri, 2 martie, a declarat duminică guvernatorul Kathy Hochul.
O femeie în vârstă de 37 de ani a născut opt copii, toți prin operații de cezariană. Ultima intervenție chirurgicală a fost efectuată la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, fiind o premieră la nivel naţional.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu se renunţă la utilizarea măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun şi în pieţe - situații reglementate prin Legea 55/2020.
La sfârșitul anului trecut vă invitam să ne relataţi o întâmplare memorabilă, din experienţa voastră, despre relaţia medic-pacient. Vă mulţumim pentru mesajele trimise.
Volumul Neuropatologie chirurgicală. Tumorile sistemului nervos și ale structurilor asociate, scris de dr. Dorel Eugen Arsene (Editura All), înfăţișează situaţia la zi din neuropatologia chirurgicală, descriind opţiunile terapeutice moderne, inclusiv tratamentele experimentale.
Percepția populației de pe continentul european cu privire la chirurgia asistată robotic este una umbrită de îndoieli, arată un sondaj de opinie recent.
Medicii de la Spitalul de Pediatrie „Sf. Maria” din Iaşi au efectuat o intervenţie chirurgicală de zece ore, în timpul căreia au replantat piciorul unei fete de 13 ani.
Un avion al companiei American Airlines care zbura de la Miami spre Londra a făcut drum întors joi la jumătatea distanţei, pentru că o persoană a refuzat să poarte mască.
Imaginile realizate cu ajutorul microscopului arată că dezinfectarea cu aer cald și uscat la 100 grade Celsius nu deteriorează structura microscopică a măștilor N95 (FFP2).
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus prelungirea stării de alertă şi a măsurilor ce se impun a fi aplicate, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei.
O echipă medicală din Sibiu a realizat o intervenție transcateter complexă de implantare a unei valve Sapien3 într-o proteză biologică mitrală degenerată, cu stenoză severă.
Experții subliniază încă o data că purtarea măștilor de protecție limitează răspândirea COVID-19 în avion.
O echipă de cercetători de la o universitate din Japonia a dezvoltat o mască ce străluceşte când este expusă la lumină ultravioletă, în cazul în care conţine urme de coronavirus.
Autoritățile daneze caută sprijinul parlamentului pentru a reintroduce, în contextul pandemiei de COVID-19, utilizarea măștilor faciale și obligativitatea purtării lor în spațiul public.
O întrebare care ne preocupă pe mulți dintre noi este legată de călătoriile în condiții de siguranță în timpul pandemiei de COVID-19, în perioada sărbătorilor de iarnă de anul acesta.
Purtarea măștii de protecție reduce incidența COVID-19 cu până la 53%, arată un studiu global.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe