Newsflash
Știri

Alexandru Rafila: nu se renunţă la mască în spaţiile închise

de L. Budin - feb. 16 2022
Alexandru Rafila: nu se renunţă la mască în spaţiile închise

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu se renunţă la utilizarea măştii în spaţii închise, în mijloacele de transport în comun şi în pieţe - situații reglementate prin Legea 55/2020.

Precizările ministrului Sănătăţii vin după ce, marţi, 15 februarie, Curtea Constituţională a constatat că este neconstituţională Ordonanţă de urgenţă a Guvernului 192/2020 prin care se instituia obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, informează Agerpres

masca-transport-comun

Ministrul a explicat, într-o conferinţă de presă, că purtarea măștii în spațiile închise e reglementată de Legea 55/2020, urmând ca în privinţa purtării măştii în spaţiile deschise să fie luate măsuri în acord cu recenta decizie a Curţii Constituţionale, după publicarea acesteia în Monitorul Oficial.

Ministrul a precizat că, în acest moment, numărul de cazuri noi de COVID scade, dar a subliniat că măsurile legate de renunţarea la mască în exterior sau în interior trebuie corelate cu evoluţia mai multor indicatori, între care şi cei legaţi de numărul de internaţi la ATI şi decese.

Ministrul a reamintit că masca este o barieră împotriva transmiterii virusului SARS-CoV-2. 

Utilizarea corectă a măştii e o măsură de bun simţ pe care ar trebui să o aplicăm cu toţii, chiar dacă va exista o perioadă de o zi sau două în care am putea să renunţăm la mască în exterior. Sfatul meu este să utilizăm masca în exterior atunci când ajungem în zone aglomerate, pentru că riscul de transmitere a bolii rămâne ridicat. Avem încă o transmitere comunitară şi scopul este să ne protejăm pe noi şi, bineînţeles, să protejăm membrii comunităţilor în care trăim sau în care muncim”, a mai declarat Alexandru Rafila.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe