La Târgu Mureș, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, a predat primele două motociclete SMURD, pentru intervenţii rapide în centrele urbane aglomerate.
Legătura cu trecutul, chiar și atunci când amintirile personale nu sunt neapărat plăcute, este o parte fundamentală a identităţii fiecărui individ.
Campania „Click cu click”, inițiată de Fundația Estuar, aduce tema sănătății mintale în atenția publicului și vrea să implice activ întreaga societate în susținerea unui sistem funcțional de suport.
Anul acesta, Festivalul Ideo Ideis a ajuns la ediția a 17-a. În orașul Alexandria, unde se ține evenimentul, vor avea loc ateliere dedicate adolescenţilor, expoziţii şi picturi pe ziduri, întâlniri cu artişti, proiecţii de film etc.
Dublul campion mondial la înot David Popovici va dona, în scopuri caritabile, casca şi ochelarii cu care a câştigat cele două medalii de aur la Mondialele de la Budapesta din acest an.
Modernizarea duce la o îmbunătăţire semnificativă a calităţii serviciilor de cazare şi a dotării saloanelor destinate tratamentelor pacienţilor pediatrici cu afecţiuni grave.
Numărul total de persoane cu dizabilităţi era, la finele lunii martie 2022, de 867.474, rata persoanelor cu dizabilităţi la populaţia României fiind de 3,95%, conform statisticilor MMSS.
Odinioară, vara era adesea sinonimă, pentru copiii de la oraș, cu vacanța petrecută la țară, la bunici.
Custodele Coroanei Române, Margareta, preşedintele Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România, a transmis un mesaj cu ocazia aniversării 146 de ani de activitate a acestei organizaţii.
Bucureștenii, în special locuitorii Sectorului 1, sunt așteptați pe Calea Griviței, la Festivalul de Teatru Independent „Undercloud”.
Parlamentari din mai multe partide politice au iniţiat un proiect de act normativ care urmează să transpună în legislaţia românească Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului.
Grație unor expoziții tematice, avem prilejul de a admira înscrisurile și volumele tipărite în urmă cu sute de ani.
Ministerul Sănătăţii (MS) a anunțat ieri că Republica Coreea a donat țării noastre 600.000 de teste antigenice rapide pentru depistarea COVID-19.
Colegiul Medicilor din România a transmis astăzi o informare în legătură cu trimiterea pentru reexaminare către Parlament de către Președintele României a unei legi ce vizează profesia medicală și funcționarea CMR.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat ieri că, în săptămâna 2 - 8 mai, au fost raportate 289 de cazuri de gripă clinică, faţă de 54 de cazuri înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Fundația Inovații Sociale Regina Maria organizează a VI-a ediție a evenimentului caritabil Marea Tzopăială, pentru ca 230 de copii să beneficieze de educație și de hrană sănătoasă.
În perioada 8-10 aprilie a.c. are loc la Iași Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film.
Este în interesul tuturor ca preţul final să fie ţinut sub control, mai ales la medicamentele generice, a declarat președintele Camerei Deputaților.
La mai bine de o lună de la începutul invaziei ruse, Ucraina încă rezistă. Despre primele zile de război, dar și despre sistemul de sănătate din orașele asediate povestesc un medic cu competenţe în ecografie, un dentist și un asistent medical. Toţi se află acum în România.
Criticul de film Irina-Margareta Nistor face o radiografie a filmelor românești cu și despre medici, trecând în revistă numele unor mari actori români care au interpretat, de-a lungul timpului, roluri memorabile ale unor doctori.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe