În cadrul celei de-a doua ediții a campaniei de prevenţie a UMF „Carol Davila”, 4.374 de consultaţii medicale gratuite în domeniile dermatologiei şi endocrinologiei au fost acordate pe litoralul Mării Negre de medici voluntari.
La majoritatea pacienţilor, simptomele bolii tiroidiene sunt subtile într-o primă prezentare la medic, astfel încât numai testele biochimice pot detecta afecţiunea.
În aceste zile caniculare, când ne gândim cu toţii la binemeritata vacanţă „mare”, a început sezonul școlilor de vară, adresate în special tinerilor medici rezidenţi sau specialiști.
Peste 1.500 de substanţe care contribuie la creșterea incidenţei unor afecţiuni, precum cancerele tiroidiene, obezitatea sau diabetul zaharat, au atras atenţia experţilor reuniţi la Milano, acolo unde a fost lansată și Ziua Europeană a Hormonilor.
Specialiștii au ajuns la concluzia că o infecţie severă cu SARS-CoV-2 afectează funcţia tiroidiană prin mai multe mecanisme, potrivit unui studiu efectuat de cercetători din Italia.
Neurodiab - Societatea de Neuropatie Diabetică a anunțat că Școala de Vară în Neuropatie Diabetică și Picior Diabetic va avea loc în perioada 16 iunie – 18 iunie online / Cluj-Napoca.
Colegiul Medicilor din Municipiul București a anunțat vinerea trecută că o altă mare personalitate din medicină a trecut în neființă.
În luna mai, Societatea Română de Medicină Internă organizează două evenimente științifice, dintre care unul este intitulat „Endocrinologia vârstelor”.
Societatea Română de Endocrinologie trage un semnal de alarmă și subliniază că este o greşeală să luăm iodură de potasiu pentru că nu avem certitudinea expunerii la iodul radioactiv.
Furnizorul de servicii medicale private din România Medicover a achiziționat pachetul majoritar de acțiuni la o clinică dedicată sănătății femeii.
Zeci de personalităţi au participat la ceremonia de marcare a 75 de ani de la înfiinţarea Institutului Naţional de Endocrinologie „C. I. Parhon”.
Academia de Științe Medicale organizează luni, 15 noiembrie, de la ora 11:00, o masa rotundă cu tema „Endocrinologie și diabet în contextul pandemiei COVID-19”.
La data de 8 noiembrie 2021, Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon” marchează 75 de ani de existență.
Pe RO Vaccinare, pagina oficială a Platformei naționale de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19 pe Facebook, a fost preluat îndemnul unui medic de la Institutul Parhon din București.
Ziua Internațională de Conștientizare a Acromegaliei este marcată în fiecare an la 1 noiembrie. Societatea Română de Endocrinologie invită profesioniștii din sănătate la un webinar dedicat.
Medicii specialiști le amintesc doamnelor că există opțiuni pentru îmbunătățirea sănătății și stării de bine la menopauză.
Campania de prevenție „Asumă-ți să fii sănătos!” a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD) oferă turiștilor de pe litoral consultații gratuite, în specialitățile endocrinologie și dermatologie.
Specialiștii din domeniul endocrinologiei și nu numai sunt așteptați să participe la cea de-a 29-a ediție a Congresului Național de Endocrinologie, care va avea loc în perioada 23-26 iunie 2021, în mediul online.
Societatea Română de Endocrinologie și Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon” au marcat în 31 mai sfârșitul Săptămânii Internaționale de Conștientizare asupra Tiroidei.
Pentru a colecta şi centraliza date epidemiologice, diagnostice şi terapeutice de la pacienţi, Societatea Română de Endocrinologie (SRE) a lansat Registrul Naţional de Acromegalie, primul din zona bolilor endocrine.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe