Pentru a ieşi din Craiova, şoseaua coboară în lunca Jiului, lăsând în urmă căderea în trepte a oraşului vechi ce priveşte spre apus de la ferestrele Casei Băniei şi din pridvorul Bisericii domneşti Sf. Dumitru. Apoi, alungind o latură Seminarului teologic învecinat cu mânăstirea Bucovăţul Vechi (Coşuna), se trece Jiul pe un pod altădată de lemn pentru a bate la porţile Mânăstirii Bucovăţul Nou. Cum acestea nu se deschid, pentru că vechile chilii ale călugărilor au fost într-un timp transformate în închisoare, parcursul refuză, la prima intersecţie, să urce pe serpentine şi rămâne credincios şoselei, ascunzându-se repede, ca o potecă de pădure, pe sub versantul abrupt de pe care se prăvăleşte o comunitate pestriţă de pini şi arbori de câmpie. Pentru a ajunge în valea Sanatoriului, drumul se foloseşte de un mare luminiş în care sunt presărate atât locuinţele rurale ale localnicilor cât şi vilele craiovenilor avuţi. Pădurea nu lasă însă mult timp calea descoperită, ci o ascunde repede din nou după o perdea deasă şi verde fixată de cursul unui pârâiaş, vâlcea, cum se numeşte în graiul locului. Acesta nu s-a mulţumit cu stejarii şi gorunii săi, ci s-a împrietenit şi cu un pâlc de pini canadieni plantaţi odată cu construcţia sanatoriului, pentru a ecologiza solul din preajma acestuia. În sfârşit, ca un cioban rezemat într-un cot, spitalul se tolăneşte la soare, rezemat de spinarea dealului împădurit. (...)

Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Subtitluri:

Prima vârstă a Sanatoriului Leamna