Sumar:

• Deficitul de vitamină B12 este larg răspândit în multe părţi ale lumii, afectând toate grupele de vârstă și accentuându-se odată cu înaintarea în vârstă;
• În ciuda rezervelor iniţiale mari de vitamina B12, deficitul de vitamina B12 este un fenomen destul de frecvent, care apare în special în decursul îmbătrânirii;
• Deoarece absorbţia vitaminei B12 necesită prezenţa factorului intrinsec, este necesar să fie recomandată administrarea de medicament în doze mari (1.000 µg B12/zi), în special la vârste înaintate, pentru a permite absorbţia unor cantităţi mici de vitamină de către organism prin mecanismul pasiv (de difuzie);
• Stadiul preclinic al deficitului, denumit deficit subclinic, prezintă doar simptome nespecifice și rămâne adesea subdiagnosticat, cu impact negativ asupra sănătăţii în grupurile vulnerabile, în special la adulţii în vârstă;
• Deficitul de vitamina B12 este o cauză frecventă a anemiei megaloblastice, a oboselii ușoare până la afectarea neurologică severă și alte manifestări clinice.

Descoperirea vitaminei B12 a fost rezultatul unei căutări a medicamentului pentru tratarea anemiei pernicioase, căutare care a durat mai mult de un secol. Structura completă a vitaminei B12 a fost identificată de Dorothy Hodgkin (chimist) și anunţată în 1955. Doamna Hodgkin a primit Premiul Nobel pentru determinarea structurii vitaminei B12 în 1964.

Vitamina B12 (cobalamina) este o vitamină solubilă în apă obţinută prin ingerarea de pește, carne, produse lactate și cereale (1).

Vitamina B12 poate fi sintetizată numai de anumite microorganisme. Cu excepţia unor alge albastre specifice, ea nu se găsește în plante, ci doar în microorganisme și alimente de origine animală (2).

Deficitul de vitamina B12 este larg răspândit în multe părţi ale lumii, afectând toate grupele de vârstă și crescând odată cu înaintarea în vârstă. Acesta este în principal urmarea unui aport scăzut de alimente de origine animală sau a unei malabsorbţii (3).

Datele din cadrul National Health and Nutrition Examination Survey (NHANES) arată o prevalenţă de 6,9% -15% a deficitului de B12 la adulţii americani cu vârste cuprinse între 51 și 70 de ani și peste 70 de ani. În Germania, prevalenţa deficitului subclinic de vitamina B12 este ridicată, 27,3% dintre germani având concentraţii scăzute de vitamina B12 (<221 pmol/L) (4). În Regatul Unit al Marii Britanii, prevalenţa deficitului de vitamina B12 este de aproximativ 6% la persoanele mai tinere de 60 de ani și de aproape 20% la cele peste 60 de ani. Ţările din America Latină au o rată a deficitului clinic sau subclinic de aproximativ 40% (1).

Vitamina B12 este esenţială pentru funcţia neurologică, producţia de globule roșii și sinteza ADN-ului și este un cofactor pentru trei reacţii majore:

1. Conversia acidului metilmalonic în succinil coenzima A;
2. Conversia homocisteinei în metionină;
3. Conversia 5-metiltetrahidrofolatului în tetrahidrofolat (1).

Conţinutul mediu de B12 din organism este estimat la aproximativ 2-3 mg la adulţii sănătoși (interval: 1-6 mg) și este depozitat în principal în ficat, deși cantităţi semnificative de B12 se găsesc și în rinichi. În plasmă, vitamina B12 este legată de transcobalamină (~10-30%), formând holotranscobalamina, care corespunde formei biologic active a vitaminei. Fracţiunea reziduală majoră de cobalamină plasmatică (~70-90%) este legată de haptocorine, reprezentând forma inertă a vitaminei. În ciuda rezervelor mari de B12, deficitul acesteia este un fenomen destul de frecvent, care apare mai ales pe parcursul procesului de îmbătrânire (5).

O dietă obișnuită furnizează zilnic aproximativ 5-30 µg de B12, din care 1,5 µg sunt absorbite în ultima parte a intestinului subţire (prin absorbţie activă). Prin urmare, deficitul de vitamina B12 este rareori atribuit unei deficienţe nutriţionale pure, chiar și la persoanele în vârstă. Factorii economici și sociali joacă, de asemenea, un rol major asupra aportului de vitamina B12, în primul rând din cauza accesibilităţii limitate a alimentelor de origine animală (5).

Absorbţia vitaminei B12 are loc printr-un mecanism activ și pasiv:

• Absorbţia activă are loc după legarea vitaminei B12 de factorul intrinsec, o glicoproteină produsă de celulele parietale ale mucoasei gastrice. Vitamina B12 ingerată prin alimentaţie este eliberată de acidul gastric și pepsină și apoi legată de haptocorină. Acest complex cobalamină-factor intrinsec este transportat în ileon și se leagă în funcţie de numărul de receptori specifici din membranele microvililor din enterocitele ileonului. În urma disocierii cobalaminei din complexul factor intrinsec-cobalamină de către „factorul de eliberare”, un proces care necesită Ca2+ și ATP, aceasta este absorbită în celulele mucoasei intestinale (în porţiunea terminală a ileonului – Figura 1).
• Absorbţia pasivă (prin difuzie) se manifestă atunci când insuficienţa pancreatică împiedică scindarea complexului haptocorină-cobalamină, cobalamina este desprinsă de factorul intrinsec, ceea ce duce la deficit de vitamina B12. Independent de factorul intrinsec, vitamina B12 poate fi eliberată în fluxul sanguin printr-un mecanism nespecific prin intermediul tractului gastrointestinal sau al membranelor celulelor mucoasei.

Studii recente sugerează o nevoie crescută de cobalamină, în special la persoanele în vârstă care dezvoltă adesea gastrită atrofică. 30% dintre toate persoanele cu vârsta peste 65 de ani prezintă astfel de modificări, iar acestea duc la un aport insuficient de vitamina B12. Deși acest lucru nu se transformă, de obicei, în anemie megaloblastică, are ca rezultat o metabolizare mai puţin optimă a homocisteinei. Nivelul seric al homocisteinei este un factor de risc important pentru progresia aterosclerozei.

Acest nivel poate fi redus în urma deficitului de vitamina B12, iar persoanele în vârstă ar trebui să fie sfătuite să își crească aportul de vitamina B12. Deoarece absorbţia vitaminei B12 necesită prezenţa factorului intrinsec, poate fi necesară administrarea unei doze mari (1.000 µg B12/zi) în special la persoanele înaintate în vârstă, pentru stimularea absorbţiei prin difuzie (Figura 2) (2).

Deficitul de vitamina B12 se dezvoltă insidios de-a lungul anilor, afectând starea de sănătate. Stadiul preclinic al deficienţei, denumit deficienţă subclinică, prezintă doar simptome nespecifice și rămâne adesea subdiagnosticat, cu impact negativ asupra sănătăţii în grupurile vulnerabile, în special la adulţii în vârstă (5).

Deficitul de vitamina B12 este o cauză frecventă a anemiei megaloblastice, a diferitelor simptome neuropsihice și a altor manifestări clinice. Screeningul poate fi justificat la pacienţii cu unul sau mai mulţi factori de risc, cum ar fi rezecţiile gastrice sau ale intestinului subţire, bolile inflamatorii intestinale, utilizarea metforminului timp de peste 4 luni, utilizarea inhibitorilor pompei de protoni sau a blocantelor H2 de histamină timp de peste 12 luni, la veganii sau vegetarienii stricţi și la adulţii cu vârsta peste 75 de ani (2).

Deficitul de vitamina B12 afectează mai multe sisteme, iar sechelele variază ca severitate, de la oboseală ușoară la afectare neurologică severă. Stocarea hepatică substanţială a vitaminei B12 poate întârzia manifestările clinice cu până la 10 ani de la debutul deficienţei (1).

Este posibil ca pacienţii cu vârsta peste 50 de ani să nu poată absorbi în mod adecvat vitamina B12 din alimentaţie și ar trebui să consume alimente/medicamente îmbogăţite cu vitamina B12. Societatea Americană de Chirurgie Metabolică și Bariatrică recomandă ca pacienţii care au suferit o intervenţie chirurgicală bariatrică să ia 1 mg de vitamina B12 orală pe zi pe termen nelimitat (1).

Reducerea alimentelor de origine animală în alimentaţie devine tot mai populară în societăţile occidentale din motive etice, de mediu, economice și de sănătate, ceea ce ridică probleme cu privire la rezultatele benefice sau dăunătoare ale acestor restricţii. Este indubitabil că un model alimentar bogat în alimente de origine vegetală și sărac în alimente de origine animală ar putea fi benefic pentru sănătate și mediu, dar, pe de altă parte, ar putea duce la un aport inadecvat în special de vitamina B12. O astfel de situaţie impune identificarea unor surse durabile de B12, ca alternativă la consumul exclusiv de carne (5).

În populaţia generală din NHANES, concentraţiile scăzute de vitamina B12 serică au fost asociate cu o creștere moderată a mortalităţii din toate cauzele. Un aport ridicat de vitamina B12 pe cale orală nu a fost asociat cu niciun efect negativ asupra mortalităţii și, prin urmare, poate fi considerat sigur (6).