Cu pălăria de pai
pleoştită peste rame largi de ochelari, prin ale căror lentile groase se zăreau
ochii mici cu pleoape lăsate ascunzând o privire şireată, cu mandibula căzută şi
obrajii scrijeliţi de cuperoză, cu pavilioanele urechilor vineţii, semn de
posibil atac coronarian, aşa arăta la 84 de ani dr. Alfred T. Sapse, inculpatul chemat în iulie 2010 în faţa unui tribunal din statul Nevada să dea socoteală
pentru fraudă şi fals intelectual. Etichetat de procuror, ca un alt „Dr.
Frankenstein“, potrivit Las Vegas Review
Journal, va fi condamnat la 17 ani şi
jumătate de recluziune şi plata unor daune în valoare de 1,1 milioane de dolari
americani pentru înşelarea unor pacienţi cu grave boli cronice, cărora le
promitea vindecarea, injectându-le, după o „tehnică“ proprie, aşa-zise
celule stem. Sapse ar fi putut fi măgulit de comparaţia cu personajul din
romanul scriitoarei engleze Mary Shelley – savant malefic, fără scrupule, dar
un nebun genial – pe când el nu era altceva decât un impostor medical, avid de
bani, estorcând sume colosale de la cvasimuribunzi, bani pe care îi înjumătăţea
adesea în sălile de jocuri ale cazinourilor din Las Vegas. Ba, mai mult, poate
fi considerat responsabil moral – până la proba contrarie – de moartea
complicelui său, pediatrul Ralph Conti, decedat în mod suspect într-o cameră de
hotel, la scurt timp după o intervenţie chirurgicală, şi a cărui autopsie nu a
putut decela nicio cauză obiectivă. Conti efectua procedurile ridicole şi
periculoase pentru pacienţi, indicate de Sapse, pentru că acesta din urmă nu
avea drept de practică medicală în Statele Unite. Şi, de altfel, nicăieri. – Ceea ce ai făcut, i-a spus judecătorul, a fost oribil, n-ai ţinut nicio clipă seama
de persoanele pe care le-ai supus tratamentului tău. N-ai nicio remuşcare,
continuând să pledezi pentru beneficiile falsului tău transplant de celule
stem! Scos încătuşat din sala de judecată, Sapse a proferat acuzaţii la
adresa guvernului, care ar fi influenţat, din motive oculte politice, dar şi
interese financiare (?), instanţa.
La o nouă înfăţişare (noiembrie 2010), când a fost condamnat şi companionul său Ralph
Conti, s-a aflat că procedura de implant prevedea plasarea chirurgicală în
abdomen a unui ţesut placentar mort. Potrivit teoriei susţinute de Sapse,
celulele stem din ţesut ar fi trebuit să migreze spre zonele deteriorate de
boală şi să le „repare“. Recoltate de la lăuze – neinvestigate sub raportul
unor posibile infecţii cronice sau al bolilor de altă natură (beneficiarii nu
cunoşteau starea de sănătate a donatoarelor) – ţesuturile placentare „pregătite“
pentru implant erau spălate cu un amestec de perhidrol şi apă de robinet şi păstrate
în frigiderul moaşei care asistase naşterea. Procurorii şi specialiştii chemaţi
la bară au arătat că în procesul de „curăţare“, celulele ţesutului erau
distruse chiar înainte de a fi implantate. Avocaţii celor doi inculpaţi au susţinut
că aceştia nu urmăreau neapărat beneficii materiale, ci erau animaţi de compasiune.
Sapse a reiterat în timpul procesului că acţiunea penală îndreptată împotriva
sa a făcut parte dintr-o campanie a guvernului menită a-l împiedica să dezvolte
un medicament pentru tratarea bolii… Alzheimer1. Rechizitoriul a
evidenţiat totodată faptul că în 2005 (2007, n.n.) inculpatul înfiinţase o societate numită StemCell Pharma Inc,
ca structură înlesnind sistemul său de a frauda.
Acesta este oare
celebrissimul doctor Alfred Traian Sapse, care, în octombrie 1973, la o recepţie
oferită de Ambasada R. S. România din Washington, se „întreţinea“ cu Ceauşescu,
aflat în vizită în SUA?* „Domnule doctor Sapse – i-ar fi spus preşedintele
– noi cunoaştem munca de cercetare ce se duce în Statele Unite în ce priveşte
Gerovitalul H3. Cunoaştem, de asemenea, eforturile dv. de a face cunoscut
publicului american acest produs şi urmărim cu interes munca dv. în această
direcţie. Dar, să nu uitaţi că dv. aţi fost născut în România şi primii ani de
experienţă i-aţi făcut tot în ţara noastră.“ Acesta este oare prietenul lui
Ceauşescu – aşa cum se pretindea – căruia scriitorul Eugen Barbu, patronul
revistei Săptămâna, şi ziarista
Adriana Kiseleff, de la aceeaşi publicaţie, îi închinaseră o biografie, care
vede lumina tiparului la Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, în 1980, cu
fotografia „savantului“ pe coperta a patra (lucru aproape de neimaginat în acea
vreme)?2
Dar despre afacerea pusă la cale de Sapse
cu Gerovital în America – eşuată prin opoziţia fermă a FDA – va fi vorba în
partea a doua a acestui articol. E locul totuşi să ne întrebăm cine este în
fond acest personaj: un „vizionar“ într-ale ştiinţei (el însuşi se compara cu
Fleming sau cu Robert Koch), un întreprinzător talentat (la 32 de ani era întemeietorul
şi preşedintele companiei californiene Rom-Amer Pharmaceutical Ltd) sau un
impostor abil care reuşea să se bage pe sub pielea oamenilor de bună-credinţă,
amestecând cu o particulară locvacitate adevărul cu minciuna, în scopuri
veroase? Ori poate victima unei cabale ţesute de invidioşi împotriva sa, cum
uneori se întâmplă în cazul spiritelor autentice care îşi depăşesc vremea?
Reţinem atenţia cititorilor, referindu-ne în
mod particular la cazul dr. Sapse,
deoarece personajul, în baza informaţiilor acumulate şi a documentării noastre,
pare a se clasifica în fruntea numeroşilor escroci medicali de ieri, de astăzi şi
de mâine. Şi de mâine, pentru că atâta
vreme cât medicina rămâne datoare umanităţii în ceea ce priveşte vindecarea
multor maladii, în pofida necurmatelor progrese ştiinţifice şi tehnologice din
ultimele decenii, omul bolnav – handicapat fizic şi psihic, copleşit de spaima
morţii adesea premature, o extincţie aşteptată în suferinţă – va căuta soluţii
problemelor sale în afara cunoaşterii oficiale. Nu avem în vedere aşa-zisa
„medicină alternativă“ ca una dintre posibilităţi. Pentru că aceasta apelează
la practici terapeutice nemedicamentoase, derivând din medicina tradiţională.
Însă pentru bolnavii racolaţi de Sapse, pentru familiile acestora, stadiul
speranţelor puse (şi) în această ramură complementară a medicinii fusese – fără
succesul scontat – şi el depăşit. E momentul în care, fără acord medical, se
face apel la vindecători. Este fisura care permite cohortei de şarlatani ca,
printr-o reclamă deşănţată, neacceptată de codul deontologiei medicale, dar şi
al normelor morale curente, nu rareori cu sprijinul unei prese incorect sau
deloc informate, să-şi găsească locul de ei dorit pentru înşelăciune şi,
implicit, pentru câştiguri ilicite.
Abordăm acest caz şi pentru că Alfred T. Sapse e produsul şcolii româneşti,
fiind absolvent al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (1952), deşi în
unele dintre declaraţiile sale minţea, afirmând că şi-ar fi terminat studiile
la… Kiev; a lucrat scurt timp în ţară, la circumscripţii rurale, după care a
emigrat pe rând în Israel, Elveţia, apoi în SUA. Dar a şi revenit. Vom arăta când,
în ce condiţii şi cu ce scopuri. Pentru aceasta trebuie să ne întoarcem în
timp, deocamdată, în anul 2007.
Alfredo
escrocul fantast
Într-o ştire intitulată „Medicul pietrean
Alfred Sapse va opera la Bucureşti“3, publicată în Monitorul de Neamţ, plină de erori de
informaţie şi de ordin medical, se afirmă că profesorul doctor Sapse, care
profesează acum în Statele Unite, se va afla în perioada 13–17 iunie în România
şi că „va opera la Spitalul Fundeni
pacienţi suferind de o gamă largă de boli: afecţiuni ale retinei, scleroză
multiplă, distrofie musculară, Parkinson, Altheimer (sic), afecţiuni cardiace, boli degenerative etc.,
printr-o tehnică senzaţională ce constă în implantarea de celule sten (sic), care sunt capabile să regenereze organe
lezate sau chiar să le refacă în totalitate“. După această umflată gogoaşă
introductivă, autorul articolaşului respectiv, apărut la o rubrică de sănătate (sic), indică modalităţile de abordare a
savantului: bolnavii trebuie să se adreseze medicului de familie, care le va întocmi
un dosar privind evoluţia şi complexitatea bolii, după care vor suna la un număr
de telefon (se va dovedi a fi unul privat!), „de unde vor fi îndrumaţi cum să procedeze“. Iar pacienţii care nu
vor putea să răzbească în intervalul cât „profesorul“ operează la Fundeni, să
fie răbdători şi liniştiţi, căci dr. Sapse „va
sosi la Piatra Neamţ cu o echipă de medici specialişti unde intenţionează să
construiască o clinică ultramodernă, un hotel de 4 stele cu 500 de locuri şi
alte utilităţi pentru pacienţii din toată România precum şi din alte ţări.
Pentru început, toate activităţile se vor desfăşura la Spitalul Judeţean, cu a
cărui conducere s-a ajuns deja la o înţelegere pentru închirierea a patru
saloane“.
Anecdotica de iatroistorie consemnează –
provocând un haz amar – anunţurile afişate lângă firmele cabinetelor unor
medici dintre cele două războaie mondiale, în general de la periferia
Capitalei, dar şi „date la ziar“, prin care asclepiazi bucureşteni îşi exhibau
competenţe în fapt inexistente, garantând vindecări absolute, domeniul
predilect fiind bolile venerice şi disfuncţiile sexuale. Dar un anunţ de felul
celui reprodus, angajând instituţii, anunţând investiţii, atribuind lui Sapse
titluri academice pe care nu le-a obţinut nicăieri şi niciodată, amăgind
cohorte de bolnavi, nu s-a întâlnit! Pietrenii şi-au alcătuit cu mândrie un
catalog al personalităţilor originare, cu nume de oarecare rezonanţă naţională.
Alături de prozatori, artişti plastici, actori etc. se află înscrişi şi medici;
lângă celebrul fiziopatolog acad. Iuliu Niţulescu figurează… „Alfred T. Sapse,
medic oftalmolog, profesor universitar, membru de onoare al Academiei Române de
Ştiinţe Medicale“!
Întâmplător sau nu, exact în aceeaşi
perioadă, un corespondent – altminteri de încredere – al ziarului Viaţa medicală făcea presiuni asupra
redacţiei pentru a ne remite şi publica un amplu interviu cu „cetăţeanul de vază“
al frumosului municipiu de pe valea Bistriţei. Un anumit fler gazetăresc ne-a
salvat de la ridicol, determinându-ne să respingem această propunere. Căci iată
ce s-a întâmplat în continuare. Un cotidian din aceeaşi perioadă4,
după ce aminteşte că Sapse, deja „botezat“ escrocul
româno-american, a promis bolnavilor marea cu sarea, înfiinţând chiar o
firmă la Buhuşi (?), unde urma să efectueze „implanturi de celule stem“ cu
vindecări miraculoase, în lumea medicală românească s-a declanşat un scandal
uriaş, imediat după ce „savantul“, cu o sfidătoare nonşalanţă, şi-a făcut cunoscute
intenţiile. Pe bună dreptate, în prima linie s-au aflat dr. Victor Zota, în
acel moment şeful Agenţiei Naţionale de Transplant, şi prof. dr. Monica Pop,
cunoscut oftalmolog. În comunicate mass-media (august 2007), ambii au calificat
aberaţiile medicale ale lui Sapse ca fiind o mare escrocherie medicală. În acel
moment, nicăieri în lume nu era validată vreo procedură cu celule stem în afara
transplantului de măduvă. Acest medic – declara managerul Spitalului Clinic de
Urgenţe Oftalmologice – susţine că injectează celule stem în burta pacienţilor şi
că astfel vindecă afecţiuni oftalmologice grave! Prof. dr. Monica Pop atrăgea
atenţia că multe dintre bolile pe care Sapse spunea că le poate vindeca sunt
incurabile (cu sau fără celule stem, n.n.),
adăugând că escrocul pretindea de la fiecare bolnav un avans de cinci mii de
euro pentru includerea în programul său. Iar directorul Agenţiei Naţionale de
Transplant declara că nu primise nicio cerere de import de celule stem şi nici
nu a fost autorizat vreun medic străin care să încerce, în premieră, în România,
un astfel de transplant: „Sapse ce face? Ia nişte bucăţi de membrană amniotică
– practic resturi anorganice – şi le introduce în abdomen. Dar nu le testează
sub nicio formă, nu vrea să dovedească de unde provin, cum au fost procesate,
dacă au fost tratate cu antibiotice sau nu… Pur şi simplu, ia aceste bucăţi şi
le introduce în două buzunare, sub abdomen. Nu trebuie să fii medic ca să-ţi
dai seama că e o aberaţie“ (Dr. V. Zota). Atât prof. dr. Monica Pop, cât şi dr.
Victor Zota şi-au exprimat speranţa că
autorităţile se vor sesiza, astfel încât pacienţii să nu cadă în plasa acestui
impostor. Ceea ce, la scurtă vreme, s-a întâmplat5. Potrivit
sursei citate, anchetatorii români au identificat 52 de persoane care plătiseră
cinci mii de dolari pentru a „beneficia“ de programul mult lăudat. Inutil,
cred, să precizăm că Alfred T. Sapse nu s-a apropiat de Spitalul Fundeni ca să
„opereze“, iar clinica şi hotelul promise a fi construite de el la Piatra Neamţ
nu au fost decât alte blufuri. Într-un interviu acordat unei publicaţii în
2008, „savantul româno-american“ declara dezgustat (sic) că nu va reveni curând în România: „Nu am nicio intenţie să
vin acolo până când metoda mea nu va fi omologată pe scară internaţională“. În
SUA se declanşase deja procesul amintit la începutul acestor rânduri.
Pe un site6 din numeroasele pe
această temă, după o avertizare anticipativă cu litere de culoare roşie asupra
informaţiilor care urmează**, se arată că StemCell Pharma Inc – Nevada „este o companie bio-farmaceutică
privată, fondată în iunie 2007, ca sucursală a firmei StemCell Pharma Inc din SUA. Aceasta face legătura între pacienţii
din România şi medicii din America. S.C.
Celule Stem S.R.L. este dedicată introducerii cât de rapid posibil a
tratamentului cu celule stem, mai ales în boli considerate incurabile, în
momentul de faţă“. „Fiind sucursală a firmei StemCell Pharma Inc, ne ocupăm cu
furnizarea către eventualii pacienţi interesaţi a informaţiilor necesare pentru
a intra în legătură cu domnul dr. Alfred T. Sapse. Tratamentul se bazează pe o
invenţie numită «Implant utilizând celule stem din membrana amniotică placentară,
cu o activitate telometrică prelungită: fabricare şi utilizare clinică», inventator: dr. Alfred Sapse, preşedinte şi
fondator al companiei StemCell Pharma Inc, care are drepturi globale asupra
acestei invenţii.“ Am folosit motoarele obişnuite de căutare pe internet ca să
aflăm dacă această invenţie este înregistrată şi brevetată undeva, dar căutarea
nu a returnat niciun document. În continuare, reprezentanţii firmei explică ce
este membrana amniotică, enumeră rezultatele obţinute în tratarea bolilor
neurologice degenerative, a celor oftalmologice, a paraliziilor cerebrale,
epilepsiei, bolilor autoimune etc. În urma faptului că rezultatele obţinute cu
implantul dr. Sapse în scleroză amiotrofică ar fi fost bune, „conducerea
companiei pregăteşte o cerere către Food and Drug Administration (FDA, agenţia
americană de autorizare a medicamentelor) pentru a se aproba testarea clinică a
acestui produs, adică membrana amniotică, în concordanţă cu un protocol întocmit
de companie“. A pregăti o cerere este una, a fi argumentată şi acceptată, alta,
iar a fi aprobată – cu totul altceva! Textul este astfel compus încât se amestecă
aserţiuni despre rezultatele bune care s-ar fi obţinut în alte ţări, după ce
ele ar fi fost iniţiate în SUA (nu ştim dacă numai experimentale, pe animal,
sau şi la om), cu rezultatele obţinute chipurile de dr. Sapse (nicio statistică,
niciun articol publicat într-o revistă acreditată, doar palavre în ziare
nemedicale), compania lui Sapse nemaiavând niciun obstacol în faţă, decât
„mizilicul“ ca FDA să-şi dea acordul pentru testările clinice. Ceea ce nu s-a întâmplat!
O întrebare firească: pentru reuşita trâmbiţată,
în cazul diagnosticat cu scleroză laterală amiotrofică (boală de cine confirmată?),
Sapse avusese aprobare? Minciuna imediat următoare este aceea că StemCell
Pharma Inc ar fi semnat deja un contract cu o bancă de ţesuturi din SUA care va
furniza, la cererea sucursalelor lui Sapse, implanturi amniotice şi că aceste
membrane ar fi obţinut aprobarea FDA ca întrunind condiţiile de GMP (good manufacturing practice). Aceste
condiţii sunt sau pot fi reale, dar ele nu asigură calitatea procedurilor doctorului
Sapse, cel care ar urma să le folosească.
În acelaşi text de prezentare, e dată lista
bolilor care ar fi în prezent tratate prin implant cu celule stem (nu se spune
dacă prin metoda Sapse sau alta!). Iar această listă cuprinde o bună parte din
patologie, între care boli congenitale şi rare. Deoarece costurile variază după
mai mulţi factori, pacienţii sunt sfătuiţi să ia legătura cu cei menţionaţi pe
site ca persoane de contact. Această rubrică nu se deschide! Dar, în finalul
prezentării publicitare, e anunţat un colaborator: Omar D. Gonzales, MD. Acesta
e fondator al Integral Medical Center şi specialist… în acupunctură şi medicină
regenerativă (adică folosind şi celule stem), e „foarte educat şi bine
instruit“. Gonzales ar fi pus bazele unui tratament cu aceste celule
precursoare „pentru mii de pacienţi care au diferite (sic) probleme de sănătate“. În 2009, costurile unei intervenţii
pretinse de „Alfredo – un Don Quijote al cercetării“, cum îl numeşte
admiratoarea Adriana Kiseleff, erau de nouă mii de dolari, plus biletul de
avion (1.450 de euro), plus cazarea la hotel pentru zece zile cu mic dejun
inclus (o mie de dolari). Costuri
„modice“, nu-i aşa, pentru un bolnav lovit de nenorocirea unei boli grave?
Alfredo
– agent de turism medical
Dintr-un interviu acordat în exclusivitate
revistei Q Magazine5, în 2008, Sapse „lucra“ în Mexic, dar mai
degrabă ocupându-se de… turism medical (vezi caseta alăturată). Prin
intermediul unei agenţii pe care o înfiinţase, transporta bolnavii din România în
Mexic. Va înregistra eşecuri „terapeutice“, nerecunoscute, şi i se vor cere înapoi
banii; în unele cazuri (probabil spre a nu avea noi „complicaţii“ cu justiţia),
îi va returna, dar – şi aici, înşelătorie – îi expedia nu pe numele
pacientului, ci pe acela al unui aparţinător, fapt care făcea ca suma să fie
returnată, date fiind reglementările bancare, tot în buzunarul său.
În SUA i se interzisese să presteze activităţi
medicale. Interdicţie încălcată. Altfel, nu ar fi ajuns să fie arestat, iar
„operaţiile“ (numărul lor) să constituie capete de acuzare. Susţinea în
continuare (în 2008) aceleaşi bazaconii repudiate de lumea medicală. Declara că,
după sediul organului bolnav – modernizându-şi tehnica – introduce
„implanturile“ sub pielea tâmplei, după urechi, în jurul ochilor etc.
Caut explicaţii cât de cât logice, luând în
calcul şi faptul că (totuşi) Sapse fusese declarat medic şi, chiar dacă nu
depusese jurământul lui Hipocrat***, putuse să se preteze la o atare
escrocherie. E probabil că „savantul“, citind la o cafea ziare destinate
publicului larg, să fi aflat de virtuţile vehiculate şi, în acel moment
ipotetice, ale celulelor stem. Anume, că acestea ar avea capacitatea de a
regenera ţesuturi. Şi că aceste celule suşă se pot recolta din sângele
cordonului ombilical. Ulterior, ele pot fi injectate/perfuzate sau
transplantate în cazul, atunci limitat, al unor boli de sânge: leucemii (acute şi
cronice), limfoame Hodgkin, beta-talasemie majoră. Şi că, în viitor, ar putea
„repara“ şi regenera ţesuturi.
Despre modul de recoltare al celulelor,
despre necesitatea unor bănci îndeplinind condiţii speciale de conservare,
despre compatibilităţi şi incompatibilităţi donor–primitor şi riscul
respingerii transplantului, infecţii grave prin nerespectarea asepsiei etc.,
habar n-avea însă. Mulţumindu-se cu această subţire informaţie, crezând în
mitul calităţilor sale de cercetător, i-a picat fisa unei afaceri: să vină în ţara
de origine şi să fericească poporul, declarând că a descoperit leacul multor
boli şi că e dispus – pe bani, fireşte! – să-l salveze.
În tinereţea sa, auzind de tratamentul
stimulator cu placentă al lui Filatov, deja cunoscut, ar fi solicitat să
lucreze în timpul verii şi noaptea la Spitalul Cantacuzino pentru a-şi procura
bucăţi de placentă. Le usca, le transforma într-o pulbere şi urma să le propună
ca medicament în reumatism şi în menopauză. În cartea Adrianei Kiseleff nu se
spune dacă enfonçant des portes ouvertes cercetătorul
a avut vreun succes. Cât despre „reuşita“ pe care a dobândit-o în clinica de oftalmologie
de la Geneva, unde a adăstat vreo patru luni, imaginând şi încercând o cornee
artificială din teflon (din fericire, pe iepuri) rezultatul l-a recunoscut: toţi
iepurii au murit. În fine, şi-a permis escrocheriile bazându-se, „patriotic“
(cum credea secretarul general al partidului că Sapse continua să fie), şi pe înapoierea
presupusă a medicilor români, aşa cum au crezut mulţi străini veniţi să le ţină
acestora prelegeri după 1989 (nici atunci nu păreau abia scoborâţi din pom),
nebănuind că, în 2007, aceştia erau, cel puţin din punctul de vedere al informaţiei
ştiinţifice, up to date. Sapse credea
că afabilii şi ospitalierii „medici mioritici“ – o sintagmă lansată în media –
se vor lăsa impresionaţi de „ştiinţa“ sa, ba chiar că vor şi coopera cu ilustrul
lor coleg.
Fragmente din instrucţiunile
necesare bolnavilor care doresc să urmeze tratamentul donquijotesc al lui
Alfred Sapse
Care sunt paşii de urmat pentru a beneficia de acest
tratament?
1. se trimit prin e-mail informaţii despre
diagnosticul stabilit;
2. se stabileşte un contact direct cu domnul Dr. Sapse;
3. după primirea unei facturi proforma din
Statele Unite, se plăteşte jumătate din sumă în contul descris în factură, urmând
ca restul sumei să fie achitat după intervenţie;
4. solicitantul va fi inserat în grupul
programat în luna respectivă. La acest moment, solicitantul trebuie să posede
contravaloarea transportului şi a cazării. Aceasta va fi depusă la persoana de
contact desemnată de firma noastră;
5. veţi fi informat de amănuntele legate de
îmbarcarea la aeroportul „Otopeni“ din Bucureşti;
6. fiecare grup este însoţit pe durata călătoriei
de un reprezentant al firmei.
În cazul în care renunţ, ce se întâmplă cu banii achitaţi?
Se trimit informaţiile legate de bancă şi
numărul de cont unde doriţi să vă fie returnată integral suma în cel mai scurt
timp.
La ce intervale de timp sunt constituite grupurile?
În fiecare lună este organizat un grup de
opt-zece pacienţi, la care se adaugă însoţitorii fiecăruia.
Cum este organizată primirea pacienţilor?
Durata şederii este de patru zile:
1. domnul Dr. Sapse preia grupul;
2. se rezolvă problemele legate de cazare şi
masă;
3. investigarea pacienţilor de către medici
specialişti;
4. a doua zi se face implantul pacienţilor
adulţi;
5. a treia zi sunt trataţi pacienţii
minori;
6. următoarea zi este programată pentru
refacere;
7. întoarcerea în ţară.
Câţi însoţitori pot avea?
Nu este o limitare a numărului acestora,
dar pentru fiecare trebuiesc suportate cheltuielile aferente.
*În 1973, Nicolae şi Elena Ceauşescu
fac o vizită, imediat după cea a lui Leonid Brejnev, în SUA, la invitaţia preşedintelui
Richard Nixon. De fapt, aşa cum rezultă din documente recent declasificate, ei
se invită în Statele Unite, neapărat în acel an, în care fusese în America şi
liderul sovietic. Se pare că rezultatele vizitei nu l-au satisfăcut în
totalitate pe Ceauşescu. (Detaliate, momentele acestui eveniment politic ar depăşi
cadrul materialului de faţă.) Cu acest prilej, la ambasada RSR, ar fi avut loc întrevederea
Ceauşescu – Sapse, relatată de talentata jurnalistă Adriana Kiseleff şi de al
doilea semnatar (cel puţin în această ipostază înscris pe copertă) al
biografiei menţionate, E. Barbu.
Săptămâna
culturală a Capitalei,
bănuită că ar fi avut legături cu Securitatea, a fost condusă de scriitorul
Eugen Barbu (1924–1993) între 1970 şi 1989. Era o revistă cu „de toate“, cam în
genul tabloidelor de astăzi, părând a fi polemică, vehement împotriva diasporei
româneşti (o ţintă predilectă fiind cuplul Monica Lovinescu şi soţul acesteia,
criticul Virgil Ierunca). Nu oricine putea semna la Săptămâna, autorii fiind verificaţi de instrumentele puterii
comuniste. Revista, rebotezată după evenimentele din 1989 cum altfel decât Săptămâna liberă, a fost condusă de dr.
Dan Claudiu Tănăsescu, medic-scriitor, ca redactor-şef. Publicaţia nu a
rezistat, în noua formulă, multă vreme. Biografia „romanţată“ a lui Sapse,
specialitate a Adrianei Kiseleff, se bazează în principal pe scurte interviuri
cu subiectul – multe, vom arăta, cu informaţii inexacte sau deformate – şi are
fotografii ce par, în unele cazuri, trucate.
**Tratament medical fără licenţă.
Las Vegas, Statele Unite ale Americii. Conform News KTVN, în data de 16 iulie 2010, Alfred Sapse a fost judecat de un tribunal din Nevada pentru fraudarea
a 1 milion de dolari de la pacienţi şi investitori într-o afacere cu celule
stem. În rechizitoriu, s-a spus că Sapse a pretins a fi un medic pensionar care
a studiat în Ucraina, dar n-a avut nicio licenţă în Nevada sau orice alt stat
american. Tribunalul susţine ca Sapse a creat StemCell Pharma Inc în mai 2005,
ca parte a sistemului de a frauda.
***În 1952, la doar patru ani
după bulversarea învăţământului de toate gradele prin ceea ce s-a chemat
reforma învăţământului (1948), viitorii medici nu mai aveau obligaţia semnării
acestui legământ (jurământul lui Hipocrat), despre care nici nu se mai vorbea.
