În ultimii 20 de ani, fondurile cheltuite de România pentru sănătate au crescut continuu (de la 183 de lei per capita în 1995, la 248 în 2000, 522 în 2005, 964 în 2010 și 1.079 în 2014). Cu toate acestea, proporțional cu produsul intern brut, România a fost departe de țările din Europa Centrală și de Est și cu mult sub media Uniunii Europene.

Proveniența fondurilor alocate pentru sănătate în România în 2013. Se estimează că o cincime din aceste fonduri provin din buzunarul pacienților. Datele utilizate nu au luat în calcul decât un nivel mic al plăților informale, deoarece nu există studii privind amploarea fenomenului. Lipsesc (aproape) cu totul fondurile din asigurări private.

Numărul de paturi din spitale este în scădere în ultimii ani, ca urmare a aplicării planului național care vizează o reducere graduală a acestora și după închiderea mai multor spitale mici considerate neperformante. Cu toate acestea, gradul de ocupare a paturilor a scăzut paradoxal în ultimii ani.

România are, după Ungaria, cea mai mare rată de mortalitate prevenibilă atât la bărbați, cât și la femei. Lipsa programelor de sănătate publică și de educație a populației pentru sănătate sunt unii din factorii importanți care fac ca țara noastră să aibă cele mai multe morți prevenibile. Nici la capitolul de mortalitate evitabilă nu stăm mai bine. Suntem pe primul loc din Europa la numărul de morți care ar fi putut fi evitate la femei și pe locul trei la bărbați, după Letonia și Lituania. Diagnosticul tardiv, accesul dificil la îngrijiri, răspândirea inegală a serviciilor în teritoriu și resursele insuficiente sunt printre cauzele principale care au produs această situație.

România are printre cei mai puțini medici la suta de mii de locuitori dintre țările Uniunii Europene. Cu toate că numărul absolvenților de medicină este unul dintre cele mai mari din Europa (raportat la populație), după anul 2006, odată cu aderarea la UE, s-a produs o migrare masivă a forței de muncă specializate din domeniul sanitar.

Sursa: raportul HiT România 2016

Principalele reforme legislative în sănătate din perioada 2009–2015

2009

• Introducerea taxei de claw-back pentru medicamentele compensate (Ordonanța de Urgență 104/2009 pentru modificarea Legii 95/2006): trimestrial, fiecare producător de medicamente trebuie să plătească statului un procent din profiturile sale conform unei formule de calcul speciale.

• Modificarea prețurilor de referință ale medicamentelor: acestea trebuie să fie cele mai mici între prețurile dintr-o listă de 12 țări UE; lista medicamentelor compensate și prețurile lor trebuie revizuite anual.

2010

• Lansarea SIUI (sistemul informatic unic integrat al asigurărilor sociale de sănătate): un sistem informatic complet, gestionat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care cuprinde toate casele județene de asigurări de sănătate, toți furnizorii de servicii medicale și farmaciile (cu software unic pentru fiecare tip de furnizor și pentru casele județene de sănătate). Sistemul este conectat la alte baze de date, cum ar fi poliția, asigurările sociale etc. Obiectivele au fost de a asigura transparența în utilizarea fondurilor și de a permite managerilor sanitari să ia decizii bazate pe dovezi.

• Descentralizarea administrării spitalelor publice (Ordonanța de Urgență 48/2010): majoritatea spitalelor publice au fost trecute în proprietatea consiliilor locale. Ministerul Sănătății a păstrat doar 63 de spitale și institute naționale și a rămas responsabil pentru finanțarea acestora. Obiectivul a fost să asigure o mai bună administrare a spitalelor.

2011

• Strategia națională de raționalizare a spitalelor (HG 303/2011). Strategia includea: reducerea numărului de paturi de spital, reducerea cheltuielilor cu personalul medical, creșterea autonomiei spitalelor, reclasificarea spitalelor (legată de finanțare), implementarea sistemelor informatice proprii. Obiectivul a fost creșterea performanței sectorului spitalicesc.

• Închiderea a 67 de spitale (HG 345/2011): Hotărârea propunea ca 67 de spitale, care nu îndeplineau anumite criterii, să fie închise, iar resursele să fie redirecționate către alte spitale; clădirile spitalelor închise urmau să fie transformate în instituții de îngrijire pentru vârstnici și instituții de îngrijire pentru cronici.

• Descentralizarea administrării spitalelor publice (Ordonanța de Urgență 48/2010): majoritatea spitalelor publice au fost trecute în proprietatea consiliilor locale. Ministerul Sănătății a păstrat doar 63 de spitale și institute naționale și a rămas responsabil pentru finanțarea acestora. Obiectivul a fost să asigure o mai bună administrare a spitalelor.

2012

• Au fost introduse noi mecanisme pentru monitorizarea lunară a cheltuielilor pentru sănătate (Ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului finanțelor publice 858/1194/2012): managerii instituțiilor sanitare sunt obligați să trimită rapoarte lunare către MS, sub sancțiunea unor penalități ce pot merge până la demiterea managerului, dacă se depășesc limitele bugetului de venituri și cheltuieli. Obiectivul a fost de a îmbunătăți monitorizarea și controlul cheltuielilor din spitale.

• Introducerea rețetelor electronice pentru medicamentele compensate (Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS 674/252). Obiectivul a fost de a reduce erorile în rambursarea medicamentelor compensate.

2013

• Introducerea evaluării tehnologiilor medicale (HTA) ca bază pentru includerea de medicamente pe listele de compensare (Ordinul ministrului sănătății 724, înlocuit ulterior de Ordinul 861/2014, modificat prin Ord. 387/2015, care introduce mai multe criterii de evaluare): Ordinul stabilește documentația care urmează să fie trimisă de aplicanți, metodologia și criteriile de evaluare a tehnologiile medicale care vor fi luate în calcul în vederea includerii medicamentelor pe listele de compensate.

• Introducerea sistemului de coplată în spitale (HG 117): o coplată de 5–10 lei urmează să fie plătită pentru fiecare internare în spital, la externare; sunt excluse de la plată câteva categorii de pacienți. Obiectivul este să se strângă mai mulți bani pentru sistemul medical și să încurajeze sistemul de îngrijire medicală în ambulatoriu.

• Legea 72/2013 care combate întârzierile la plata furnizorilor sau între aceștia și autoritățile publice. Casa Națională de Asigurări de Sănătate trebuie să acopere în 60 de zile sumele datorate pentru medicamentele compensate (anterior, compensarea se putea face chiar și după 180 de zile).

• Drepturile pacienților: amendament la Legea 95/2006, care implementează Directiva europeană 2011/24/EU pentru aplicarea drepturilor pacienților în sistemul de sănătate transfrontalier; transpunerea Directivei 2011/24/EU pentru aplicarea drepturilor pacienților în sistemul de sănătate transfrontalier.

2014

• Planul național de paturi vizează o reducere graduală a numărului de paturi din spitale, stabilind limita maximă la 121.579 în 2014, 120.579 în 2015 și 119.579 în 2016. Obiectivul a fost de a susține politica națională de trecere către un sistem de sănătate bazat pe medicină primară și ambulatorie, cu cât mai puține îngrijiri spitalicești.

2015

• Calitatea serviciilor medicale: este înființată Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate (HG 629/2015) și sunt definite sarcinile acesteia; Autoritatea este subordonată direct primului-ministru, care numește președintele ANMCS. Obiectivul a fost de extindere a asigurării calității la toți furnizorii din sistemul de sănătate.

• Creșterea salariilor personalului medical (Ordonanța de Urgență 35/2015): salariile întregului personal medical cresc cu 25% din octombrie 2015. Obiectivul a fost stoparea migrării doctorilor în străinătate (mulți medici au plecat din România după aderarea la UE, iar emigrația s-a intensificat după 2010, când, din cauza crizei economice, toate salariile din sectorul public au scăzut cu 25%); obiectivul imediat a fost prevenirea unei greve generale a medicilor.