Tocmai îmi relata despre eforturile colectivului ce lucrează în Centrul de consiliere pentru renunţare la fumat din Timişoara, de a disocia legăturile formate în mintea fumătorilor, ajutându-i astfel să se elibereze din propriile dependenţe. Dumnezeu nu l-a prevăzut pe om cu horn la cap – ca să poată ieşi fumul de ţigară mai uşor – dar, iată, gândeam eu, omul (sau diavolul!) a fost mai inventiv, asociind ţigării alte „bucurii“ ale vieţii: o cafea, o şuetă între colegi, privitul la televizor, ori, mai nou, navigarea pe internet… Că nu atât fumul este important, cât ambianţa prin care să poată „respira“ neîmpliniri şi aşteptări nemărturisite, ascunse astfel în spatele unor substituenţi moderni ai plăcerii.

    Despre lupta unor medici cu obiceiul de a fuma – unul dintre cei mai parşivi „ucigaşi în serie“ ai lumii moderne – puteţi citi într-un reportaj de Iftimie Nesfântu. (...)