Newsflash
Reportaje

Filtre și măști care reţin virusul, produse la Mizil

de Dr. Laura Davidescu - oct. 15 2021
Filtre și măști care reţin virusul, produse la Mizil

Compania Eversted a inaugurat recent o unitate ce produce o gamă completă de filtre de aer HEPA și ULPA, eficientă împotriva particulelor virale, inclusiv a SARS-CoV-2.

Fabrica din apropiere de Mizil produce trei milioane de măști chirurgicale anual și 750.000 de dispozitive respiratorii FFP 2 și 3, care au inscripţionat pe ele „COVID-19”, semn că reușesc să filtreze impurităţi microscopice cu eficienţă de până la 99,95%.

lucratoare masca
Măștile produse la Mizil sunt certificate ca fiind hipoalergenice și au capacitatea de a reţine particule virale mai mici de 0,3 microni

 

„Am pus documentaţia și măștile într-un plic, așa cum au făcut toţi agenţii economici care au vrut să înceapă acest business, și le-am depus la poartă, la Centrul de Cercetări Știinţifice Medicale al Ministerului Apărării Naţionale”, povestește Vasile Ene, directorul general Eversted, despre reluarea producţiei de măști de către firma pe care o conduce, începând cu anul trecut.

„După aceea am fost surprinși de faptul că am fost sunaţi să ne întrebe cine suntem și cum de produsele noastre au trecut testele cu brio, atât pentru masca FFP2, cât și pentru masca FFP3”, adaugă managerul.

Măștile sunt dintr-o hârtie specială, din microfibră de sticlă, importată din Germania. Materialul are o compoziţie lipsită de substanţe toxice sau periculoase pentru organism, fiind hipoalergenic (au certificare oeko-tex, ceea ce înseamnă că nu sunt dăunătoare pielii). În plus, asigură un confort deosebit, pentru că au o permeabilitate foarte bună a aerului.

Măștilor li se adaugă peste 300.000 de filtre de aer pe an, din toate cele trei categorii – grosiere, fine și ultrafine, care sunt produse în fabrica proaspăt retehnologizată tot din materiale de import, după standarde înalte.

„În unităţile sanitare, aerul curat, aerul fără impurităţi este vital pentru pacienţi. Pe lângă asigurarea celor mai bune condiţii de recuperare pentru pacienţi și a unui mediu sigur de lucru pentru cadrele medicale, unităţile spitalicești trebuie să evite și răspândirea virusurilor, a microbilor sau particulelor dăunătoare pe calea aerului. Crearea unui ambient sănătos în unităţile spitalicești și nu numai se poate realiza doar prin implementarea unor soluţii optime de filtrare a aerului atât în cazul saloanelor și cabinetelor medicale, cât mai ales în sălile de operaţie și saloanele de terapie intensivă, unde nivelul de puritate a aerului trebuie să fie de minimum 99,95% eficienţă de reţinere a particulelor de 0,3 microni”, a declarat directorul general Eversted.

Fabrica din Mizil produce măști de protecţie din 1986 și livrează filtre de aer către unităţi sanitare și alte instituţii de peste 40 de ani. Printre cei care au testat deja soluţiile de filtrare a aerului Eversted se numără Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară Cantacuzino, Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, IFIN Măgurele, Centrul de Cercetare Știinţifică pentru Forţele Navale Constanţa, numeroase spitale, centre balneologice, unităţi hoteliere, producători auto ș.a.

Citește și: Cum recunoaștem măștile N95 neconforme

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe