Newsflash
Cultură LIFESTYLE

Recomandări de lectură de la scriitorul Liviu Ornea

de Florentina Ionescu - nov. 8 2023
Recomandări de lectură de la scriitorul Liviu Ornea

Liviu Ornea este matematician, profesor al Universității din București și cercetător la Institutul de Matematică al Academiei Române. El a debutat în proză cu „Viitorul anterior” la editura Nemira, în 2020.

Recent, l-am rugat pe Liviu Ornea să le recomande cititorilor noștri câteva titluri și câțiva autori importanți, romane în care medicul este un personaj important. Dacă doriți să vă îmbogățiți lista de lecturi, vă puteți inspira din recomandările făcute de acesta. 

După „Viitorul anterior” (din 2020), acesta a publicat „Viața ca o glumă proastă”. Acesta este primul roman al scriitorului și matematicianului Liviu Ornea (foto), „o carte desăvârșită despre ratare”, după cum o descrie Eli Bădică, editoare coordonatoare a imprintului n'autor și senior editor la Nemira pentru cărțile publicate de autori români contemporani. 


 

Dacă mă gîndesc la romane în care medicul e un personaj important, romane care reușesc să redea cîte ceva din complexitatea meseriei acesteia și să dea seamă de felul foarte special în care medicul percepe și schimbă, de fapt, lumea, primul care îmi vine în minte e «Călătorie la capătul nopții» a lui Céline. Personajul principal, trecut prin oroarea Primului Război Mondial și prin nesfîrșite alte situații în care degradarea umană e aproape de limită, devine medic și se ocupă de sărmani, de nevoiași, ajută pătura cea mai de jos a societății franceze. Dincolo de temă, un stil cu totul ieșit din comun – merită citit în original, dar există deja mai multe traduceri în română.

Al doilea autor pe care l-aș semnala (ordinea nu e în nici un caz valorică), e Cehov, el însuși medic de țară. Toate piesele sale au un personaj medic, la fel și foarte multe dintre povestiri. Dar titlul inconturnabil în această discuție este «Salonul nr. 6» în care un medic psihiatru descoperă treptat, stînd de vorbă cu un pacient al său, că anormalitatea și normalitatea sînt atît de relative, încît societatea le inversează uneori cu bună știință. Nu pot să nu amintesc aici și monografia mai degrabă antropologică a lui Cehov, «Sahalin», carte scrisă în urma unei călătorii în insula respectivă, unde a studiat, cu ochii medicului, mai ales, condițiile de viață ale deportaților.

Pentru că am vorbit despre «Salonul nr. 6», care întruchipează întreaga societate rusă și, pînă la urmă, lumea schimonosită în care trăim, azi ca și atunci, poate merită să menționez și un roman mult mai apropiat de noi, cu o temă similară, lumea unui spital psihiatric american, tratată însă foarte diferit stilistic: «Zbor deasupra unui cuib de cuci», al lui Ken Kesey (Milos Forman a făcut un film celebru după romanul acesta). Medicii și asistentele lui Kesey nu ies grozav.

Încă mai rău iese Charles Bovary, medicul din «Madame Bovary», inconturnabilul roman al lui Flaubert. 

Personaje medici avem multe și în literatura română, de exemplu în «Concert din muzică de Bach», de Hortensia Papadat Bengescu, în «Ciuleandra» lui Rebreanu, în «Delirul» lui Preda, în «Doctorul Poenaru» al lui Paul Georgescu și lista poate continua. Dar aș recomanda mai ales un roman în care nu medicul e personajul principal, ci boala însăși (în speță, tuberculoza osoasă, care l-a și răpus de tînăr pe autor): «Inimi cicatrizate», de Max Blecher. 

Liviu Ornea


Notă autor:

Fotografie simbol de la Lisa Fotios: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/literatura-in-elepciune-inteligen-a-vintage-1472841/

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe