Parte a campusului Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”, la Cluj-Napoca a fost inaugurată sala de concerte Héritage.
Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, se află în fața unui eveniment istoric compus din trei mari momente. Primul dintre acestea a avut loc, luni 29 septembrie – deschiderea oficială a noului an academic în casă nouă. Este vorba despre campusul academic preluat efectiv, recent, de prof. univ. dr Vasile Jucan, rectorul Academiei.
Campusul a fost ridicat pe 27.000 mp construiți, costurile ridicându-se la 127, 8 milioane de lei. Este o construcție integrată, care pune la dispoziția studenților două amfiteatre – ambele cu 239 de locuri, studiouri acustice, sală de coregrafie, sală de regie, sală de sport, vestiare, ateliere, un cămin cu 182 de locuri, săli de curs și de studiu individual. În construcție este încă Amfiteatrul din curtea interioară, cu 2007 de locuri, acoperiș retractabil, încălzire prin pereți și podele.
Inima campusului o constituie însă noua sală de concerte a Academiei, Sala Héritage, cea mai mare din România ca număr de locuri: 1050. Prin comparație, Sala Radio din București are 941 de locuri fixe. Sala Héritage a fost proiectată de arhitectul bucureștean Cristian Mihăescu. A fost concepută pentru multiple funcționalități: sală de concerte simfonice și voocal-simfonice, spectacole de operă, de balet, concerte camerale.
Timpul de reverberație al sălii este de 1,55 secunde, timp optim. Plafonul este suspendat, cu zece unde curbate și pereți laterali ce includ elemente difuzante inovatoare, altă premieră pentru o sală de concerte din România.
Finisajele au la bază lemn de esență nobilă. Fosa are un sistem tehnic prevăzut cu rampă elevatoare tip SPIRALIFT, tehnologie unică la nivel mondial. În fosă pot încăpea 75, 80 de instrumentiști. Scena sălii de concerte este pentru nu mai puțin de 200 de persoane. Elementele distinctive ale sălii sunt date de lungime, lățime, profunzime, fosă. De Sala Héritage va beneficia Filarmonica Transilvania, care se va muta într-un sediu nou.
Foto: Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima"/Facebook
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe