Spectacolul Nunta – pus în scenă de o trupă particulară de actori, în sala fostului cinematograf „Luceafărul” – este o adaptare după trei povestiri ale lui A. P. Cehov. Purtând semnătura lui Beatrice Rancea, spectacolul este o reluare a debutului ei ca regizor cu această piesă din urmă cu 30 de ani. Noua punere în scenă este – o scriu cu plăcere – surprinzător de bună, de hazos de amară, uneori caricaturală, de bună calitate, dar mai ales extrem de adevărată. 

Deși pe scenă se derulează o poveste din lumea unei anumite pături sociale ruse de la sfârșitul secolului al XIX-lea, simțim profund tarele societății actuale românești: dorința de îmbogățire și de notorietate. 

Întreaga trupă de actori, împreună cu scenografa Ioana Colceag, realizează un spectacol omogen, plin de mici și complexe creații. Ar trebui remarcat întreg colectivul, dar spațiul nu-mi permite. Cu talentul său cunoscut de marele public, Radu Gheorghe (falsul General) compune un personaj interesant, care oscilează între caricatură și realitate. Profesionist desăvârșit, Mircea Constantinescu (Dâmba) interpretează un rol de plan doi cu aceeași convingere cu care joacă un rol principal. 

De fapt, fiecare partitură, de mai mari sau mai mici dimensiuni, este interpretată cu aceeași dăruire și plăcere a jocului. Prestația Miresei (Cristina Constantinescu) și a Mirelui (Vlad Liță) este remarcabilă, jocul lor căpătând accente când dramatice, când comice. Povestea nunții – care se vrea modestă – se transformă, treptat, dintr-o sărbătoare, într-un spațiu de conflicte între participanți. Conflicte care se accentuează cu sosirea ca invitat special a unui General ce se dovedește a nu fi General! 

Totul se termină cu „o lovitură de teatru” pe care vă lăsăm să o descoperiți vizionând „Nunta”. În concluzie, un spectacol de bună calitate, cu o piesă care are, repet, reverberații acute actuale