Newsflash
OPINII

Războiul informaţional

de Dr. Valentin PANTEA - mai 17 2024
Războiul informaţional

Anunţul că AstraZeneca retrage de pe piaţă vaccinul anti-COVID a generat noi teorii abracadabrante.

        Compania AstraZeneca anunţa la începutul acestei luni că retrage de la vânzare vaccinul Vaxzevria. Era un anunţ banal făcut de o firmă comercială din domeniul produselor medicale, un anunţ apărut în urma unui bilanţ contabil. Au fost distribuite în lumea întreagă peste 3 miliarde de doze, au fost vaccinate peste 6,5 milioane de persoane cu vaccinul Vaxzevria. Concluzia economică a companiei a fost că la acest moment nu mai este rentabil să producă vaccinul, pentru că nu mai există cerere pe piaţă. Evident, ca orice firmă comercială, și AstraZeneca își dorește să facă profit. Să nu fim ipocriţi și să recunoaștem că și noi mergem la muncă (și) pentru bani, bani pe care să-i putem investi ulterior în familie, în timpul nostru liber, în casă, mașină sau altceva.

        Doar că în online imediat au apărut comentariile răutăcioase, care acuzau compania că retrage acest vaccin pe motiv că s-ar fi dovedit că ar produce cancer sau boli incurabile. Evident, toate aceste acuzaţii nu au niciun suport, nicio dovadă medicală. Și totuși, există oameni gata să jure că acesta este motivul real al retragerii vaccinului de pe piaţă. Cine sunt ei? Să nu uitam că suntem de mult timp în război informaţional, că s-a dovedit existenţa „fermelor de troli”, plătiţi pentru a împrăștia astfel de minciuni, de manipulări (știm cu toţii cine plătește această armată de mercenari informatici). „Dezinformaţia” scornită de acești troli este preluată de proștii utili, cei care suferă de sindromul Dunning-Kruger (cu toate că sunt incompetenţi, ei cred că știu foarte bine cum vine problema). Aceștia cred cu ușurinţă în scornelile care le convin, și nu în dovezile știinţifice. În plus, prin faptul că promovează aceste idei „autentice”, originale, se bagă-n seamă și astfel le crește stima de sine. Iată de ce sunt promovate atât de des astfel de scorneli lipsite o bază știinţifică.

Între atacul la persoană și dezbaterea de idei

        Dacă-i contrazici, dacă vii cu argumente știinţifice în faţa proștilor utili, vei fi împroșcat cu noroi, te vor ataca și nimici doar pentru a-ţi dovedi că ideea lor e cea bună. Acești proști utili nu fac diferenţa între atacul la persoană și dezbaterea de idei; ei confundă ideea cu persoana emitentă. Nu pot să uit cum jubilau la aflarea veștii decesului unei colege de-ale noastre. Cu toate că ea a decedat din cauza unui neoplasm, proștii utili au promovat ideea că ar fi decedat din cauza vaccinului anti-COVID și că a meritat această „pedeapsă” pentru că ar fi promovat vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

        Evident, această mișcare se înscrie într-o campanie mult mai amplă care luptă împotriva tuturor formelor de vaccinare. Nu contează că Organizaţia Mondială a Sănătăţii apreciază că în ultimii 50 de ani vaccinurile administrate au salvat viaţa a cel puţin 154 de milioane de oameni (șase vieţi salvate pe minut prin vaccinare). Nu contează că în România încă mai mor copii de tetanos (evident, nevaccinaţi), că avem epidemie de rujeolă și că apar cazuri de tuse convulsivă și de difterie. Ei, proștii utili, știu citi pe internet cât rău face un vaccin (după cum îmi explica o mămică antivaccinistă).

               Ce poţi să faci cu acești troli și proști utili? Noi, populaţia, nu prea avem ce face decât să-i izolăm, să nu-i băgăm în seamă, pentru că e greu, dacă nu imposibil de dialogat cu ei. Dar autorităţile statului ar trebui să înţeleagă că una este libertatea cuvântului și alta este difuzarea de minciuni. Cu atât mai mult cu cât războiul cel real este tot mai aproape de noi.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe