Radioterapia este o metodă extrem de
eficientă de tratament al cancerului și cea mai ieftină, în comparație cu
chimioterapia și chirurgia. România stă în fața unor investiții majore în
radioterapie și este confruntată cu lipsuri pe planuri multiple: aparatură de
ultimă generație și nu numai, lipsa de personal medical, dar și imposibilitatea
de a forma acest personal atât de necesar care să poată utiliza aparatura la
parametrii pentru care a fost concepută. Lipsa de personal e întâlnită la toate
nivelurile: de la asistentul medical de radioterapie și la fizicianul medical
specializat pe radioterapie. Specialistul în radiooncologie este cel care
trebuie să coordoneze toată echipa ce va efectua tratamentul în sine și
necesită o continuă educație într-un domeniu complex și în plină evoluție.
Măsura
recent luată la nivelul Ministerului Sănătății și comunicată de Nicolae
Bănicioiu, respectiv preluarea integrală a costurilor radioterapiei
(radioterapia este acum gratuită în România) este lăudabilă și binevenită
pentru îmbunătățirea tratamentului pacientului oncologic. Acest anunț nu
rezolvă însă deloc situația dramatică a accesului la o radioterapie la
standarde europene în România.
Pacienții
încă așteaptă luni de zile pentru începerea unei radioterapii. Este nevoie în
prezent de 80 de acceleratoare liniare, de 80 de computer tomografe dedicate
radioterapiei, de 100 de sisteme de efectuare a calculului planului de
tratament, cu toată aparatura de dozimetrie absolut necesară fiecărei secții de
radioterapie. Sunt doar câteva din investițiile ce trebuie efectuate. Trebuie
amintit și că o secție de radioterapie nu poate funcționa în spațiile ocupate
de actuala aparatură învechită, deoarece o astfel de amplasare nu acoperă
necesitățile fluxului pacientului în procedurile de efectuare a pregătirii și
efectuării radioterapiei. Deci trebuie concepute spații complet noi și apoi
dotate cu tot strictul necesar.
În
ceea ce privește personalul medical, e nevoie de 300 de radioterapeuți, 500–600
de asistenți medicali de radioterapie și 200 de fizicieni medicali în
radioterapie. Fără un program de investiții majore și analiza eșalonării
acestor investiții în care formarea personalului atât de necesar unei
funcționări optimale a aparaturii achiziționate să fie primordială nu se poate.
Apoi, un personal educat la nivelul cerințelor actuale trebuie și să fie plătit
astfel încât să nu fie tentat să emigreze în țările care oferă o asemenea
remunerație. Asistentul medical, fizicianul medical specializat în radioterapie
și medicul radioterapeut compun o echipă medicală cu responsabiltăți majore:
efectuarea corectă a tratamentului vizând vindecarea pacientului oncologic, cu
efecte secundare minore.
Un
scenariu al „groazei“ este achiziția rapidă de aparatură medicală, lucru ce
poate fi imediat rezolvat (și este atât de râvnit de cei care așteaptă șpaga în
acest domeniu), fără dublarea ei de asigurarea tuturor celorlalte elemente
necesare implementării radioterapiei: spațiul necesar, asigurarea forței de
muncă necesare. Sunt lucruri care nu se rezolvă doar pe hârtie. Altfel,
aparatura va fi aleasă de „nepricepuți“ și va sta în subsoluri sau grădini în
aer liber, așa cum s-a întâmplat acum 10–12 ani la ultima achiziție de aparatură.
La vremea respectivă, 25 de milioane de dolari transformați în aparatură au
stat chiar și șapte ani fără a fi utilizați în practică. Bani aruncați și
batjocură față de pacienții care au rămas așteptându-l pe Godot.
Am
efectuat recent o vizită la Fachhochschule Campus Wien unde există un centru
pentru specializarea asistenților medicali ce urmează să utilizeze toată
aparatura modernă în secțiile de radiologie și radioterapie. Așa am aflat cu
câtă seriozitate este abordată această problemă în Austria, o țară care are
jumătate din populația României. În acest centru sunt instruiți anual 60 de
asistenți medicali pe întreg domeniul de utilizare a radiațiilor în medicină.
După doi ani de instruire sunt imediat preluați de clinicile specializate. Rata
de succes pe piața muncii a acestor absolvenți este impresionantă: 85 % obțin
angajări pe lungă durată și 73% sunt angajați în primele trei-patru luni de la
terminarea specializării. Absolvirea este precedată de un examen și de
susținerea unei lucrări de diplomă în domeniu.
În
România nu există niciun astfel de centru (dar e necesar) ca loc de pregătire a
fizicienilor medicali și a medicilor secundari în radiooncologie. Este primul
lucru la care trebuie să lucrăm înainte de investiții de milioane de euro în
aparatură. Oricât de performante ar fi, aparatele nu pot face nimic singure.
Prost administrate și suboptimal utilizate, vor produce vătămare corporală și
pagube materiale de „nereparat“.
Înființarea
unui astfel de centru de perfecționare în radioterapie trebuie sprijinită de
Ministerul Sănătății, Centrul Național de Dezvoltare Profesională în Domeniul
Sanitar, Asociația pacienților oncologici și, în cele din urmă, și de CNAS și
CNCAN, care se pot asigura astfel că au pe cine se baza și unde să funcționeze
un asemenea centru modern.
