Newsflash
ACTUALITATE Știri

Primul caz de HMPV în România

de Cristina GHIOCA - ian. 9 2025
Primul caz de HMPV în România

O femeie de 67 de ani din Oradea a fost diagnosticată miercuri, 8 ianuarie, cu virusul metapneumovirus uman (HMPV), informează Agerpres.

Pacienta era internată la  Spitalul Clinic Județean din Oradea și prezintă comorbidități. Boala a debutat în data de 26 decembrie, a anunțat pentru Agerpres directorul Direcției de Sănătate Publică(DSP) Bihor, Daniela Rahotă: „Simptomatologia respiratorie a fost testată PCR la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Astăzi (8 ianuarie – n.red) am primit rezultatul. Atitudinea e similară cazurilor de COVID. S-a demarat ancheta epidemiologică''.

Potrivit reprezentantului DSP Bihor, virusul HMPV – epidemic în China – este periculos la copii, la persoane vârstnice, la pacienții cu boli cronice și la persoanele cu un sistem imunitar deficitar. În prezent, starea femeii este stabilă, aceasta fiind izolată de ceilalți pacienți ai spitalului. 

În acest context, ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila a declarat pentru Agerpres că virusul nu reprezintă o noutate: „ Este vorba despre un virus care a fost identificat pentru prima dată în 2001 și care este răspunzător pentru o bună parte din virozele respiratorii, mai ales în sezonul rece. Nu se face un diagnostic etiologic, pentru că marea majoritate a infecțiilor sunt banale, sunt pur și simplu răceli care apar mai frecvent la copii sau la persoanele cu vârste de peste 65 de ani. Uneori, ca la orice viroză, pot să apară și cazuri mai grave și atunci se face diagnostic etiologic. Anul acesta a fost identificat prin metode de laborator un astfel de caz, dar nu este nimic special, nu este vorba nici despre un virus important din China. Este vorba despre un virus care evoluează în mod obișnuit în această perioadă în emisfera nordică”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe