Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale a publicat pe o rețea socială mai multe informații utile în contextul sezonului virozelor respiratorii.
Recomandările au fost elaborate de Adriana Chiș, medic primar pneumolog în cadrul Secției medicină internă a Spitalului Militar Timișoara.
„Se apropie, încet dar sigur, sezonul virozelor respiratorii. Cum putem crește imunitatea organismului nostru ne dezvăluie Adriana Chiș, medic primar pneumolog în cadrul Secției medicină internă a Spitalului Militar Timișoara. Important este să respectăm câteva reguli simple și la îndemâna tuturor: hidratare adecvată (doi litri de apă pe zi), regim alimentar bogat în nutrienți, minerale și vitamine (în special vitamina C și Zinc), activitate fizică zilnică, igiena somnului (7-8 ore de somn), igiena mâinilor, evitarea consumului de alcool, evitarea fumatului, activ și pasiv”, se arată pe pagina oficială a Direcției Medicale a Ministerului Apărării Naționale.
Doctor Adriana Chiș este absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” Timișoara, promoția 2002. În anul 2012, a devenit parte a echipei medicale a Spitalului Militar Timișoara ca medic specialist pneumolog, iar în 2016 a devenit medic primar.
Fiind preocupată permanent de a dobândi cunoștințe noi, în anul 2022 a obținut Atestatul de Studii Complementare în Somnologie (Nivel I + Nivel II).
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe