Mereu, noi și multe sunt evitările și refuzul de a trece către ronde-bosse, de a da ocol fiinţei întregi. Rămânerea în altorelief continuă a caracteriza rostirea academică.
Numeroase grupuri de elevi din ţară au vizitat muzeele pe care le coordonez și expoziţiile din Centrul Cultural „I.I. Mironescu” al UMF Iași în „Săptămâna altfel”. Într-o zi de luni, în Aula „George Emil Palade”, m-am întâlnit cu câteva zeci de tineri de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Francisc de Assisi”.
Venisem oarecum circumspect, dar, din fericire, atât directorul, cât și colegii săi și grupul de liceeni s-au dovedit entuziaști și nesperat de curioși. Își notau în carneţele, făceau fotografii și mă întreba fiecare despre ceea ce îi stârnea interesul. Unii nu au putut privi exponatele Muzeului de Anatomie, pe când alţii au înţeles mai bine, în acord și cu învăţăturile la care erau racordaţi, natura trecătoare a trupurilor noastre.
În aulă le-am povestit despre conexiunile lui Grigore T. Popa cu biserica și, în special la finalul vieţii, cu cea greco-catolică, dar și care au fost personalităţile și evenimentele care dau consistenţă trecutului instituţiei pe care tocmai o vizitau. Cum puteam oculta prezenţa, odinioară, în clădirea centrală a universităţii a lui Grigori Potemkin? Sau faptul că acolo și de acolo a scris și a trimis misive către amanta sa, Ecaterina cea Mare? Se cădea să omit una dintre marile naraţiuni romantice din istorie, care-și avea multe file scrise între și printre zidurile pe lângă care aveau să treacă peste puţină vreme?!
Ca viitori studenţi, mi s-a părut firesc să le vorbesc despre inaugurarea primei universităţi, la 1860, tot în clădirea cu amintita poveste de amor. Și dacă eram în preajma Spiridoniei, și dacă a venit vorba de Nicolae Leon, cum era să uit de investigaţia pe care a întreprins-o, la rugămintea autorităţilor, asupra trupului Mariei Obrenovici, amanta domnitorului Cuza, exhumat intact și neputrezit, eveniment care a scandalizat întreaga Moldovă, și nu doar.
O colegă prezentă în aulă, după ce m-a felicitat, mi-a atras atenţia că am prea insistat pe anumite aspecte delicate, mai ales că în faţa mea avusesem un public obișnuit cu cele sfinte. Ne cam ferim în școli a vorbi despre viaţa reală, considerându-le medii sterile, necontaminate de firescul existenţei. Profesorii sar rânduri bune, confecţionându-și lecţii încărcate de nefiresc.
La puţină vreme după păţania de mai sus, invitat la un eveniment la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Iași/Casa Muzeelor, manifestare dedicată uneia dintre scriitoarele pe care le apreciez, Hortensia Papadat-Bengescu, am experiat același sentiment de convenţional. Câţiva dintre elevii Liceului Varlaam, ortodocși, de astă dată, participau la „celebrarea unei mari doamne a literaturii românești”, și au dialogat online cu Ana Maria Sandu, autoarea biografiei romanţate a HBP, „Străina”. Le-am înţeles tulburarea din voce, dar nu am priceput de ce profesoara a aplicat același șablon pe care-l (răs)cunoaștem!?
Voit s-a evitat abordarea relaţiei Hortensiei cu Eugen Lovinescu ori cu prozatoarea Constanţa Marino-Moscu, cea care a ameninţat-o că va dezvălui cele scrise în scrisori dacă amica ei nu va purcede la scris. E momentul să citez un fragment, revelator zic, dintr-o carte pe care o recomand celor care aștern vorbe în pagină: „Cursurile erau inutile. Mă înscrisesem la facultatea de litere, dar profesorii erau niște gnomi palizi și mohorâţi care îndrugau litanii despre «text și contratext» și despre «ficţiune a unei iluzii împărtășite». (...) Erau o rasă fără sânge și fără umor (...)”*.
Propun să ne extragem, la final, înspre mediul online, unde, cu plăcere chiar, am descoperit un dialog care mi-a reţinut atenţia. Algoritmul YouTube mi l-a adus în atenţie pe Victor Rebengiuc, invitat în podcastul „DA BRAVO”, al lui Mihai Bobonete. Fără declamaţii, nicidecum artificial, defel convenţional, ci miezos și vivace.
Întrebat dacă a jucat domnitori, nonagenarul Rebengiuc a replicat: „Să joci un domnitor este un lucru foarte interesant. Pentru că e un personaj, cauţi să vezi de ce l-au iubit oamenii, de ce l-au urât oamenii, ce-a făcut câtă vreme a fost la conducere (...). Am jucat în «Buzduganul cu trei peceţi» (regia: Constantin Vaeni, scenariu: Eugen Mandric). Când am citit scenariul am văzut că erau cuvântările lui Ceaușescu puse în gura lui Mihai Viteazul. N-am vrut să joc! A trebuit, până la urmă, să joc... Am încercat să fac, cât de cât, să nu fie demagogia aia oribilă, să încerc să îndulcesc într-un fel textul... Îmi pare foarte rău... Să nu arăţi acolo și faptul că a iubit și el o femeie, sau două, sau trei, că în viaţa lui a avut un copil pe care l-a ţinut în braţe...”.
*Steve Hely, Cum am devenit romancier celebru, Pandora M, București, 2012, p. 18
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
