Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  ACTUALITATE  »  OPINII

Uzura unei generații

Viața Medicală
Prof. dr. Florin MIHĂLŢAN vineri, 13 ianuarie 2017
     O ultimă decizie din această săptămână a unui ministru al sănătății la sfârșit de mandat: jandarmii să patruleze prin apropierea spitalelor, ca să protejeze doctorii și personalul medical. Cam târziu vine constatarea că halatele albe au nevoie (și) de protecție. Personalul medical ar trebui protejat nu numai de pacienți agresivi, dar și de agresivitatea sistemului și de inconsecvența autorităților.
     Exemplul cu agresiunile din camerele de gardă este minuscul față de ce se întâmplă de ani de ani de zile în sistemul românesc de sănătate. Poate că în emisiunile de televiziune nu ar trebui să apară doar doctori corupți sau cu exemple de malpraxis, care să țină știrile din prime time câte o săptămână, și ar trebui, mai bine și mai mult, mediatizate atacurile cohortelor de aparținători (care dorm adesea în săli de așteptare sau în spitale) sau ale unor oameni cu un nivel de educație medicală mediocru, care năvălesc în cabinete, în saloane, în camerele de gardă și nu înțeleg că rudele pe care sunt sigur că le iubesc în momente critice (chiar dacă uneori deranjant de punctiform) sunt în fază terminală, iar doctorii nu pot face minuni. Nimeni nu se întreabă de ce s-a ajuns la această situație, care sunt cauzele adevărate.
     De destul de mult timp există o campanie – mai mult sau mai puțin mascată – împotriva a tot ce poartă halat alb: cei mai mari șpăgari, cei mai mari afaceriști ai țării, cei care au decavat bugetul sănătății, cei care neglijează pacienții. Adică tot ce se poate mai rău, fără discernământ și fără discriminare, ca un mesaj pentru oricine a avut curajul să ia calea medicinii. Ce să înțeleagă bietul pacient? Am observat că reacțiile pacienților și ale rudelor s-au radicalizat în ultimul an: sunt trei categorii care se fac remarcate prin actele lor. Unii sunt clienți vechi și forțează internarea, chiar și când nu au exacerbări, doar pentru că ei consideră că spitalul trebuie și este obligat să-i asiste, să fie și domiciliu temporar și furnizor de medicație pe care altfel nu vor sau nu pot să o cumpere. Dacă medicul care le face investigațiile și consultul, constatând că nu există motive de internare, le spune că le dă o rețetă și că nu-i internează, proferează amenințări cu chemarea televiziunilor sau încep să umble cu camera ascunsă. Această practică a camerei ascunse, cu trunchierea afirmațiilor obținute, fără aprobare din partea potențialului „inculpat”, deformează adesea adevărul. Exemplele pot fi reproduse ușor, când se vorbește de saloane necorespunzătoare, de toalete nerenovate, de cearșafuri obosite etc. Oare medicii sau asistentele au vreo contribuție în această zonă? În a doua categorie de pacienți sau aparținători care se manifestă zgomotos, după toate scandalurile reproduse (uneori fără opinii obiective) în presă, sunt cei care vin cu o rudă cu afecțiuni multiple, dar aflate în fază terminală. Curg acuzele: „i-ați dat somnifere”, „nu era așa și o omorâți”, „am adus-o bine și i-ați făcut ceva să moară”. Mai există și categoria celor care vin, stau la consultație și, dacă află că trebuie să doarmă noaptea în spital sau să facă o investigație, refuză sau nu vin în seara respectivă. De multe ori, când văd astfel de reacții, îmi vine în minte următoarea întrebare firească: acum, dacă tot avem o linie telefonică pentru pacienți, unde se pot face toate tipurile de reclamații ale acestora, oare nu ar fi firesc să fie înființată și o linie unde să se aducă mulțumiri medicilor și asistenților pentru intervenția lor sau alta, care să asigure și să apere drepturile corpului medical?
     Vorbim, de la o vreme, în exces de drepturile pacienților și uităm de drepturile celor care au rămas în țară și nu au ales varianta mai simplă a emigrării în țări unde purtătorii halatelor albe sunt respectați, doriți, încurajați să rămână și chiar curtați să vină, dacă mă uit la multitudinea de târguri de joburi pentru medici și asistente. Vom ajunge în curând la scenarii hilare: pacienții ne vor înregistra pe ascuns și medicii sau asistentele, ca să se simtă protejați, vor fi nevoiți să facă același lucru cu telefonul mobil sau camera ascunsă. Este un climat de suspiciune, de nesiguranță, care alterează grav relația medic–pacient și relațiile intercolegiale și nu aduce nicio siguranță actului medical în sine, practicat sub presiune.
     Un alt aspect care cred că este abordat incorect, neonest este această promovare repetitivă de medici care, după ani de zile, s-au întors în țară, profesând în servicii private și care acum se bucură de clipuri publicitare spectaculoase. Lăsând la o parte faptul că au revenit în țară în aceste servicii la salarii care sunt foarte apropiate de cele pe care le aveau în străinătate și mult deasupra celor ale „pălmașilor” rămași în țară și după 1989, nu pot să nu mă gândesc la modul cum abordează mass-media acest subiect. Cititorul ar spune simplu: de ce nu au plecat și aceștia în sistemul privat? Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, cred că s-ar fi stins și luminița de la capătul tunelului în sistemul sanitar românesc. Și mai apare și altă întrebare, la fel de firească: pe când un clip sau emisiuni cu medicii care au rămas, au rezistat asaltului și politicilor deficitare gândite de treizeci de miniștri ai sănătății și de politicienii care au considerat că sănătatea și neajunsurile constatate sunt responsabilitatea medicilor și ale corpului universitar?
     Am ajuns să nu mă mai mire că pleacă tinerii, de multe ori cei mai talentați, cei mai capabili să preia frâiele de la generațiile ce se apropie rapid de pragul de pensionare. Oare ei pleacă doar pentru că nu găsesc înțelegere la profesorii din catedrele unde lucrează sau sunt lucruri profunde despre care ne temem să vorbim? Oare spitalele, aceleași de zeci de ani, ar trebui doar rafistolate, peticite sau se impun spitale noi, multidisciplinare, unde aparatura să fie de ultimă oră, iar medicii motivați și protejați de sistem?
     Mă miră că, de la o vreme, mai ales în ultimele luni, aud colegi de 50–55 de ani care se gândesc să plece din țară sau care regretă că nu au făcut-o atunci când au avut aceste oferte. E o generație cu o uzură marcată, care, practic, a dus pe umăr sistemul cu un buget insuficient, de 27 de ani și care nu mai rezistă stresului suplimentar adăugat în ultimul timp. Acest buget, adesea regăsit în programele electorale ale partidelor la „ofertă”, a înregistrat aceleași racile perpetuate dezarmant: alcătuirea lui tardivă, în a doua jumătate a anului în curs, cu obligația de a face cheltuieli pe ultima sută de metri, la sfârșit de an, cu norme fixate șefilor de secție (arbitrare ca număr de pacienți pentru internări de acuți, cronici sau de zi), care nu au nimic de-a face cu fluctuațiile sezoniere, cu valurile gripale, cu sărăcia, din ce în ce mai evidentă, a celor care se internează. Ele au devenit reguli nescrise. Se dau examene și se scot în fiecare săptămână posturi în orașe care, înainte de ʼ89, erau visate de orice medic care termina o specialitate – și nimeni nu se înscrie. În schimb, în spitale județene cu personal descompletat, medicii fac gărzi cu nemiluita pentru a asigura mersul serviciului respectiv. Toate acestea aduc uzură și stres pentru generații succesive. Nimeni nu constată acest lucru, din cei care sunt responsabilii reali ai acestor consecințe. Rândurile celor care au rămas se răresc și nimeni nu le completează.
     Flagelăm aceiași oameni cu o dezinvoltură dezarmantă, le căutăm pe toate căile motive de incompatibilitate, fără să ne gândim că pentru mâine nu avem asigurată generația viitoare. Este un drum fără întoarcere, iar tardivitatea reacțiilor a ajuns într-un punct care poate dezorganiza decisiv asistența medicală uzuală a acestei țări. Speranța de mai bine însă nu moare niciodată.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC