Bate
un vânt rece în dezbaterea legii vaccinării, ajunsă pe rampa de
lansare. În acest al 13-lea ceas, când noi, ca medici, ne uităm ca
mâța în lemne la abundența de păreri și opinii, statul român
și-a pierdut vlaga în ce privește oferta de servicii de sănătate.
E plin de viermi, bube, infecții dobândibile în spital, floră și
faună necrofage. Și sărăcie. Multă sărăcie în plin boom
economic. Dixit premierul: „N-avem bani”. Imensă e fresca
idiocrației. Trăim nu doar un film științifico-fantastic. Trăim
debutul erei fanteziilor cu iz de știință. Pe cadavrul sănătății
publice, fiecare muscă se crede zmeu, cu participarea directă,
simandicoasă a conversanților în bioetică, mai atenți la rigori
de ceaslov decât la cruzimea faptelor.
Domnilor,
dincolo de orice discursuri, de conferințe, de seminare, n-avem
acoperire vaccinală. Voi, cei vaccinați într-o altă epocă,
astăzi stați să dezbateți drepturile copilului. Când vă
dezbrăcați seara de sacou și cravată, uitați-vă în oglindă la
cicatricea de pe deltoid. Oare cum v-o fi, câtă vreme voi
sunteți imuni la bolile de care vorbim? Nu mai avem nimic care să
ne ferească de crivățul oricărei epidemii, de va voi să vină.
Bine că suntem noi, adulții, la adăpost! Bine că avem noianticorpi. Testul de turnesol pentru cutezanța oricărui
politician, pe care-l lansez aici și acum, e următorul: hai să
mergem într-o zonă endemică pentru o boală. Eu mă vaccinez, el
nu. Cât îl apără credința lui că și-a exercitat un „drept
civil” când vom umbla pe-acolo?
Fără
o lege care să țintuiască statul într-o poziție proactivă și
care să responsabilizeze societatea civilă, suntem pierduți. Cele
mai recente cifre privind prevenția prin vaccin a rujeolei arată că
sub 40% din copiii programați pentru imunizare ROR au primit dozele
vaccinale, din cei 85% minimum necesari. Cel mai puțin în Satu
Mare, unde în octombrie doar 10% din copiii eligibili au primit ROR.
Doar unul din zece.
Pentru
actualii guvernanți, existența curentului antivaccinal e mană
cerească. Au cui să arunce pisica. Au pe cine să dea vina. Au ce
să invoce dacă îi va trage cineva la răspundere pentru cât de
tortuoasă e strategia de prevenție. Care strategie există, dar
lipsește cu desăvârșire. Pentru episcopii antivaccinării,
îndobitocirea cu zeamă de varză a românilor nu înseamnă decât
conversie la valori medievale. Cu zâmbetul pe buze, se adună mai
apoi lumea la adunări și conferințe pe teme spirituale, unde se
promite salvarea veșnică și rostul „curățeniei sufletești”
în sănătatea trupească.
În
toți acești ani de când dezbat, public, de când scriu pe tema
vaccinării, m-am lăsat spurcat în toate valențele abjectului
pentru că am pus bunul-simț deasupra fiecărei înjurături. Am
răspuns la fiecare întrebare conștient că, tipic vremurilor de le
trăim, se va găsi unul să scobească nodul în papură, fie el
vlădică sau opincă. Am insistat, în pofida profundei miopii
instituționale, să mergem înainte, fie că mă uitam doar la un
părinte, sau zeci, sau sute. Am văzut ministru după ministru cum
au trecut, am văzut bicisnicele hârtii cum stau pe birou și prin
praf. Și-am numărat mort după mort, știre după știre, briză
prin indiferența suverană a pontifilor politici.
Scandaloasă
îmi pare astăzi preocuparea ipocrită a ipochimenului de partid
pentru „drepturile omului în practica biomedicală”. Care
practică biomedicală? Care inovații în medicină? Vaccinurile de
care vorbim au zeci de ani în practică, au în spate miliarde de
imunizări practicate. Cam cât de hain sau dobitoc să fii încât
să invoci, în ceasul negurii noastre medicale, convenția de la
Oviedo? Dar de ce nu vrei să invoci Constituția țării tale, care
promite servicii de sănătate și acces oamenilor la ea? Unde e
convenția privind drepturile copilului? De ce nu vrei să invoci
promisiunile făcute de statul ăsta în care trăim cum că-i pasă
de cetățenii lui și că le va oferi acces la sănătate?
Nu
mă îndoiesc că pentru acei oameni ai căror copii au îndurat
efecte adverse ale vaccinării ceea ce scriu e damnabil. Accept să
fiu damnat de acei oameni care nu vor fi de acord cu mine. Mă supun
retortei lor, fie ea și cu violență, pentru că știu, nu cred, că
am dreptatea de partea mea. Credință eu nu am. Nu mai am. Ca medic,
n-am avut-o niciodată. Mi-am lăsat credințele la ușă de fiecare
dată când mi-am pus halatul. Ultimul lucru pe care l-am permis e
acela că sunt acolo în căutarea binelui. Cred că indiferent cât
vor insista că suferința lor e generalizabilă, n-are cum să
dicteze soarta altor sute de mii, dar mai ales viitorul în care
relativizăm răul și-l facem stofă de poveste.
Mi-aș
dori să trăiesc într-o Românie în care să funcționeze studiul
care arată că obligativitatea nu crește rata de vaccinare, pentru
că oricum „rămâne sus”. Ratele de vaccinare rămân sus când
ai doctori, când oamenii sunt școliți cât de cât, când omul e
implicat în comunitate. România n-are nici doctori, n-are nici
oameni școliți, iar oamenii nu sunt implicați în comunitate. De
aici pleacă nevoia de obligativitate. Obligativitate pentru stat.
Obligativitate pentru societatea civilă. Obligativitate pentru om.
Aproape jumătate din țară trăiește sub pragul de sărăcie. Voi,
care vă perindați prin pagini facebook, pricepeți că milioane de
oameni se șterg la fund cu hârtie reciclată și mănâncă de zece
lei pe zi, dacă și de ăia? Când un copil face o boală în zonele
respective, de la cele mai banale până la cele cu potențial
infectocontagios, știți ce regulă se aplică? Regula Dorohoi.
Să
vă explic regula Dorohoi, așa cum mi-a fost explicată mie de un
pacient. În orașul Dorohoi, ambulanțele sunt ocupate cu bătăile
pe la nunți, deci n-au cum să ajungă la bătrâni și copii.
Regula Dorohoi spune că avem zone în România unde părinții
tratează bolile copiilor cu deochi, indiferență sau resemnare,
pentru că doctorii sau ambulanțele sunt un lux.
Sunt
aceiași oameni care au votat parlamentari care astăzi stau, la masa
comisială, și dezbat „drepturile omului”. Să nu te apuce
râsul? Să nu te umfle plânsul? Să nu-ți vină să-i bagi nasul
acelui politician în scârba cotidiană a omului de rând, convins
între timp că vaccinurile sunt Satana?
