Primul-ministru a anunțat cu surle și trâmbițe hotărârea prin
care de la 1 octombrie se vor mări salariile medicilor, dezlănțuind o adevărată
furtună conflictuală între diversele categorii de bugetari, deoarece toate
măririle de salarii ar trebui să fie făcute simultan, prin legea salarizării
bugetarilor. Creșterea cu 25% a salariilor tuturor angajaților din spitale
sporește considerabil diferențele dintre categoriile de angajați, în defavoarea
celor cu lefuri mici, pentru care 25% nu înseamnă mare lucru, avantajându-i
însă pe cei care pornesc de la o bază mult mai ridicată. Diferențele de salarii
dintre cei doi poli de salarizare vor crește considerabil, contrar principiilor
social-democrației. Medicii din spitalele militare, excesiv reprezentate în
raport cu mica noastră armată de după desființarea stagiului militar
obligatoriu, având și un plus de salariu asigurat de gradul din armată, vor fi
cei mai mari beneficiari ai salarizării sporite cu 25%.
Dacă luăm în calcul venitul unui profesor universitar din
clinică, bine retribuit în comparație cu gradul imediat următor, cel de
conferențiar, ca să nu mai vorbim de asistenți sau de șefi de lucrări, ei bine,
toți aceștia primesc, pe lângă salariul corespunzător gradului didactic, și o
normă clinică de 50%, respectiv jumătate din salariul unui medic primar.
Această salarizare dublă a cadrelor didactice (din două surse, învățământ și
sănătate), pentru același timp de lucru, de regulă de la 8 până la prânz, nu se
întâlnește în nicio altă țară din Uniunea Europeană sau din America de Nord.
În plus, afirmația că s-ar mări salariile medicilor, cum spune
primul-ministru, este în bună măsură falsă, deoarece marea masă a medicilor,
tocmai cei care duc greul asistenței medicale a populației – medicii de familie
sau specialiștii din policlinici – nu sunt bugetari, ci muncesc din greu și
consumă mai mult timp spre a-și asigura venituri mai mici decât cele ale
medicilor din spitale. Acesta este și motivul pentru care tentația de a lucra
într-un mare spital de stat (clinicile din București, de pildă) este foarte
mare, de unde și șpăgile considerabile care se plătesc pentru a obține astfel
de posturi. Este oare dispusă Casa Națională de Asigurări de Sănătate să
crească valoarea punctului astfel încât veniturile diferitelor categorii de
medici să devină comparabile?
Normarea medicilor din clinicile universitare nu își află
corespondent nicăieri în lume. La noi, un medic primar cu cea mai ridicată
calificare are în îngrijire numai cinci paturi, la care îl ajută și rezidenții;
numărul de paturi în UE sau în SUA, pentru același medic, este de patru-cinci
ori mai mare. Aceasta este cauza pentru care marea majoritate a bugetului unei
clinici merge către salariile medicilor – și, chiar și așa, fiecare în parte
primește prea puțin. Marea reformă a sistemului american de sănătate
(Obamacare) a cuprins și o reducere drastică a numărului medicilor din marile
clinici universitare, cu mărirea considerabilă a normelor, astfel încât medicii
nu părăsesc spitalul înainte de ora 17, adesea și mai târziu, astfel că este ca
și exclusă posibilitatea ca un medic din clinică să mai lucreze și într-un
cabinet privat. Or, la noi, plecarea din spital la vremea prânzului face lejeră
această posibilitate. Cu excepția clinicilor chirurgicale, contravizita
coordonată de șeful clinicii a devenit istorie – în fapt, se face doar pe
hârtie și nu este controlată de nimeni.
În clinicile americane medicul nu doarme în timpul gărzii, este
permanent activ, supravegheat de camerele de luat vederi. Pentru americani,
plata unor ore de somn este de neconceput. Gărzile de noapte sunt strict
normate, atât ca linii de gardă, cât mai ales ca activitate, iar timpul este
exploatat maximal – la fel cum nu poate dormi un mecanic de locomotivă sau un
pilot de avion cu zbor nocturn. Este un alt mod de viață, se muncește mult mai
mult, cu certitudine mai riguros, și se câștigă pe măsură.
În cazul medicilor români, noua hotărâre de guvern defavorizează
profund sistemul medicinii liberale, îndeosebi marea masă a medicilor de
familie și a specialiștilor din teren, dezechilibrând încă și mai mult balanța
dintre medicina preventivă, și așa aproape inexistentă, și cea curativă,
practicată în marile clinici. Sporul de salariu acordat numai anumitor
categorii de medici nu va diminua exodul medicilor și în niciun caz nu va ameliora
calitatea actului medical și starea generală de sănătate a populației. Ar
trebui alocate sume de bani tuturor medicilor din această țară, fără
discriminare, pentru achiziționarea de sisteme de informare (calculatoare), o
sumă anuală pentru participarea la congrese în străinătate și pentru procurarea
tratatelor internaționale, pentru dotarea corespunzătoare a bibliotecilor
medicale lăsate de izbeliște și alte măsuri asemănătoare menite să ridice
standardul profesional.
