Am reflectat îndelung asupra acestei formulări ușor macabră, dar inteligentă, spontană și plină de sensuri, așa cum poate fi caracterizată întreaga viaţă și activitate a profesorului.

Profesorul M.R. Diaconescu s-a numărat printre marii susţinători ai reuniunilor chirurgilor din Moldova, organizate de noi, nemţenii, și nu a lipsit de la niciuna dintre cele 39 de ediţii ale acestora. În timp, și-a câștigat dreptul de a figura printre conferenţiarii sesiunilor inaugurale, cărora le-a imprimat o notă specială, abordând pentru participanţi o paletă tematică foarte diversă, de cultură generală, de interes general. Le-a tratat cu aplomb, cu ironie când a fost cazul, cu inteligenţă și rară demonstraţie de interpretare și cultură, reușind de fiecare dată să facă acea legătură indisolubilă între viaţă, artă și medicină.

Ieșean get-beget, provenind dintr-o familie de dascăli universitari, profesorul M.R. Diaconescu face parte din generaţia de chirurgi elevi ai profesorului Vladimir Buţureanu, unul dintre chirurgii reprezentativi ai ţării. Iar când condiţiile au fost propice, a devenit el însuși conducător de clinică chirurgicală și a lăsat urmași cu bună reputaţie.

Ca profesionist, a practicat întreaga gamă de intervenţii ale chirurgiei generale, dar preferinţele sale au vizat unul dintre cele mai delicate capitole, și anume chirurgia tiroidiană și paratiroidiană, în care a excelat și pentru care a scris și a oferit lumii chirurgicale nu numai articole știinţifice publicate în reviste, ci și două cărţi de valoare
particulară.

Profesorul M.R. Diaconescu nu a fost un revendicativ, a continuat bunele tradiţii ale școlii chirurgicale ieșene și românești, a fost un partener de dialog foarte spontan și inspirat, s-a bucurat de o familie împlinită și de prieteni adevăraţi și a oferit prietenie multora. Trecerea sa în nefiinţă constituie o grea pierdere pentru medicina și chirurgia noastră.
Fie ca amintirea să-i dăinuie cât mai mult în sufletele noastre.