Newsflash
OPINII

Medicina de familie și urgențele medicale

de Dr. Valentin PANTEA - mai 13 2022
Medicina de familie și urgențele medicale

Nu înţeleg dorinţa unora de a inventa apa caldă, de a fi originali cu orice preţ și refuzul de a învaţă din experienţa celor, poate, mai buni decât noi.

medic familie

Zilele trecute, un manager de spital afirma că își dorește ca medicii de familie să fie OBLIGAŢI să facă gărzi în spitale, întrucât ei, cei din spital, nu fac faţă numărului mare de consultaţii din secţiile de urgenţă. Și de-aici a pornit o întreagă discuţie online pe această temă, cu argumente obiective sau subiective.

Munca forţată/obligatorie este interzisă în România prin Constituţie (Art. 42). Deci, nimeni, nici măcar medicul de familie, nu poate fi obligat să facă o muncă oarecare fără a exista un contract între părţi. În spitale și policlinici există contract de angajare cu o fișă a postului care definește activitatea fiecăruia. Medicii de familie (care sunt de regulă PFA) lucrează pe baza unor contracte încheiate cu CAS (pentru acordarea de îngrijiri medicale pacienţilor asiguraţi înscriși pe lista lor de pacienţi) sau cu DSP (pentru vaccinarea copiilor conform PNI sau pentru acordarea de îngrijiri medicale în cadrul gărzilor efectuate în centrele de permanenţă – CP). Deci, dorinţa managerului respectiv contravine legii fundamentale a statului român.

Realitatea e grăitoare

        Contrar unor opinii nedeontologice, și medicii de familie rezolvă peste trei sferturi dintre cazurile medicale care se prezintă la cabinet, unele fiind chiar urgenţe (colici abdominale, traumatisme minore, stări febrile, sindroame de vărsătură sau de cefalee etc.). Chiar dacă unii se feresc să recunoască munca medicilor de familie, recunosc totuși că numărul pacienţilor care se prezintă la UPU în weekend este mult mai mare decât al celor care ajung la UPU de luni până vineri, când și medicii de familie sunt la cabinete. În plus, după cum am menţionat mai sus, și medicii de familie fac gărzi, pentru cazurile ușoare și medii, în CP, inclusiv în weekend sau în zilele de sărbători legale.

        Din păcate, mulţi dintre cei care-și doresc ca medicii de familie să facă gărzi în spitale nu se gândesc că, după o gardă de noapte, medicul de la urgenţă merge acasă să se odihnească, în timp ce medicul de familie trebuie să meargă la cabinet. Oare s-a gândit cineva care ar fi randamentul unui astfel de medic care după o gardă în UPU mai merge să consulte în cabinet? Evident că într-o astfel de situaţie riscul erorilor medicale este mult crescut.

Cum au rezolvat alţii

        Pentru degrevarea sistemului medical de urgenţă de cazurile care nu sunt urgenţe majore, cred că am putea învăţa de la sistemele medicale europene, că tot suntem în UE. De exemplu, în Belgia și Olanda există numeroase centre de permanenţă în care medicii de familie se ocupă de urgenţele minore și medii. Dar, atenţie!, pacienţii trebuie să sune înainte de a se prezenta, pentru a putea fi programaţi și consiliaţi telefonic (unele cazuri se pot rezolva și telefonic). Și încă ceva: consultaţiile din aceste centre nu sunt gratuite! Există o taxă pentru aceste consultaţii, pentru a diminua apetitul pacienţilor de a se prezenta nejustificat la aceste centre. Cred că o astfel de taxă s-ar impune și la noi, dar pentru asta trebuie voinţă politică, nu populism politicianist.

        Sisteme similare există și în Germania, și în Italia, medicul de familie făcând gărzi în centre similare CP-urilor de la noi, cu menţiunea că acolo nu există taxă de prezentare și că medicul poate primi și o miniambulanţă plătită de CAS, cu șofer, care să-l ducă la domiciliul celor care nu se pot prezenta la CP. De menţionat că în aceste centre se rezolvă doar urgenţe medicale, iar toată medicaţia și aparatura medicală folosite sunt decontate de CAS.

        Evident că în toate aceste ţări, medicii de familie sunt stimulaţi pozitiv să facă gărzi în CP, în niciun caz nu sunt obligaţi la muncă forţată!

        În Franţa, medicul de familie face gardă la cabinetul lui de vreo două ori pe săptămână, în afara programului de cabinet. Evident, la el se prezintă pacienţii cu probleme medicale urgente care sunt în zona lui, în afara programului de cabinet, iar pentru urgenţele medii și majore pe care acesta nu le poate rezolva, medicul de familie apelează la SAMU (Service d’Aide Médicale Urgente, echivalentul SMURD de la noi).

Ce putem face noi

        Se vede ușor că medicii de familie din UE fac gărzi în CP sau la cabinet, în niciun caz în spitale. Și noi avem CP, dar din păcate într-un număr mult redus comparativ cu UE. Bazându-ne pe experienţa europeană, am putea spune că soluţia constă în dezvoltarea centrelor de permanenţă. Din păcate, apariţia în România a unor noi CP este blocată de decidenţi. În urmă cu circa trei ani s-a dat o nouă lege de înfiinţare și de desfiinţare a centrelor de permanenţă, dar din păcate, până la această oră nu există norme de aplicare a ei. Cu alte cuvinte, avem o lege „emasculată”, care există, dar nu face nimic.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe